Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi către cei împreună cu dânşii
miercuri, 28 iunie- la Sfantul Maslu
Biserica Spitalului Marius Nasta- Bucuresti
Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 5-lea:
Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate,
Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai
duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu
numai ai celor descoperite, ci şi ai celor ascunse. Drept aceea,
îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile
voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stăpânire asupra înşelăciunii ai luat, Fericite Chir, având împreună
pătimitor al ostenelilor pe măritul Mucenic Ioan. Pentru aceasta,
împreună vă îndulciţi de cea mai aleasă desfătare în ceruri.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ascultare duhovnicească încingându-te, Sfinte Chir Preacinstite şi
părăsind oştirea pământească, vrednicule de laudă, Sfinte Ioan, aţi
ridicat împotriva demonilor semne de biruinţă, de la Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Femeile îndumnezeite râvnind la fapta cea bună a Sfinte Tecla, cucernic
s-au îmbrăcat în veşmântul fecioriei, cel asemenea cu îngerii; şi de
dragostea muceniciei, în vederea luptelor, s-au pregătit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din tine, Preacurată, cea Plină de har, ne-a Răsărit nouă Soarele
dreptăţii, Hristos; şi a luminat pe cei ce şedeau înainte întru cele mai
întărite închisori ale întunericului.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii cei prealăudaţi, cu trupul cel neputincios, împuterniciţi de Patimile lui Hristos, au biruit pe ucigaşul de oameni.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii lui Hristos primind chinurile trupeşti, se bucurau duhovniceşte, de Desfătarea Cea Nepieritoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu Crucea, slăbiciunea firii femeieşti s-a întărit; drept aceea bărbăteşte a pus pe fugă pe vrăjmaşul balaur.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Numai tu, Maica lui Dumnezeu, te-ai făcut celor de pe pământ
Mijlocitoare a bunătăţilor celor mai presus de fire. Pentru aceasta
strigăm ţie: Bucură-te!
Irmosul:
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.
Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Lumina Cea Neînserată a harului a pus capăt înşelăciunii celei
iubitoare de întuneric a vrăjmaşului, arătând pe Sfinţii Mucenici Chir
şi Ioan, strălucind ca nişte luminători.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Atraşi au fost de dragostea Preasfintei Treimi, mucenicii; şi de Dânsa
fiind întăriţi, Sfinţii Chir şi Ioan cu unirea cea mai bună, s-au arătat
organe ale lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cât de sfânt este locaşul vostru cel de tămăduiri, nebiruiţilor
mucenici? Că alungă lepra duhurilor celor viclene şi tuturor celor ce
bolesc le dă har tămăduitor de rele.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fără ispită de nuntă ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere te-ai
arătat iarăşi Fecioară. Pentru aceasta neîncetat şi cu credinţă
neîndoielnică strigăm ţie: Bucură-te Stăpână!
Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cei doi mucenici Te-au dorit pe Tine, Mântuitorule; Tu Sfinte, după vrednicie te-ai odihnit întru Sfinţii Tăi Chir şi Ioan.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Al Tău lucru este, Bunule, surparea vrăjmaşului; Tu, cu Crucea Ta, i-ai
făcut pe ei mărturisitori ai dreptei cinstiri de Dumnezeu şi cu mărire
i-ai încununat pe ei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sfinţii Mucenici Ioan şi Chir cu cuget neînfricat viteze au făcut pe
fecioare, îmbărbătându-le să Te iubească numai pe Tine, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine Pavăză Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine
Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască
Mireasă.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, Doamne...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii au ales mai bine a se jertfi pentru Hristos, decât a jertfi
vrăjmaşului; au dat întâietate, faţă de vicleanul tiran, Celui Ce ca un
Miel S-a jertfit pentru noi, din milostivire.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cei ce sfâşiau fără de milă pe mucenici, simţeau durere; iar celor
sfâşiaţi, rănile li se păreau ca nişte săgeţi de copii; căci erau
întăriţi, în chip minunat, de Dumnezeiescul Duh.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Doimea celor ce cugetau deopotrivă, mărturisindu-Te cu credinţă şi cu
luptă bărbătească Domn şi Împărat a toată făptura a stat împotriva celor
fărădelege, până la sânge.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Muceniţa Atanasia împreună cu Eudoxia, cu Teodota şi cu Dumnezeiasca
Teoctista, odraslele ei, cu moartea lor şi-au agonisit laudă
nemuritoare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin naşterea ta ne slobozim din blestemul strămoaşei Eva; că tu,
Fecioară Maică, născând pe Hristos, în locul blestemului, ne-ai izvorât
toată Binecuvântarea.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie, Doamne, cu glas de laudă; strigă către Tine Biserica,
curăţindu-se de spurcatul sânge al demonilor, cu Sângele cel curs, prin
milostivire, din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Din Dumnezeiescul har primind, sfinţilor, dar de minuni, faceţi minuni
neîncetat, tăind toate patimile noastre cu meşteşugul tămăduitor cel
nevăzut, de Dumnezeu Înţelepţite Chir, cu Sfântul Ioan cel pururea
mărit. Că voi sunteţi Dumnezeieşti doctori.
Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persienesc...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luptătorii cumpănind cugetarea, ca într-un taler de cântar, cu
greutatea Slavei Celei Preacurate, strigau: Binecuvântat eşti în
Biserica Slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicii necunoscând planurile vrăjmaşului şi îndepărtând cu scârbă
toate feluritele lui amăgiri şi chinuri, strigau: Binecuvântat eşti în
Biserica Slavei Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu răbdarea suferinţelor încununându-se Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan,
adevăraţii slujitori ai Treimii, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica
Slavei Tale, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce eşti Locaş Dumnezeiesc Sfânt al Celui Preaînalt, Bucură-te. Că
prin tine s-a dat Bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă:
Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.
Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Nelegiuiţii îndemnau cumplit la tăgăduirea lui Dumnezeu Cel Adevărat
din Fire; dar Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi Chir şi Ioan,
cei nebiruiţi, pornind de la zidire, arătau pe Cel Ce este Ziditorul
tuturor, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Nebuneşte fiind turbaţi de înşelăciune, tiranii cei ce cugetau cele
pământeşti, împingeau la viaţă, prin moarte, pe cei ce aveau vieţuirea
nestricată întru înălţime şi care strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile
Domnului pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Moaştele mucenicilor au arătat fulgere de minuni în lume, Hristoase,
biruind înşelăciunea nălucirii celei ticăloase şi dând vindecări celor
ce strigă cu bună cuviinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe
Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel din Tatăl, fiind mai înainte fără de maică, mai târziu a
fost fără de tată, Întrupându-Se din tine, Preacurată, Cel Ce era mai
înainte fără de trup, vrând, pentru milostivire, să mântuiască pe cei ce
cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise
le-a închis; iar puterea focului au stins-o, încingându-se cu fapta
bună, tinerii cei iubitori de dreapta cinstire de Dumnezeu, strigând:
Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ascultătoare până la moarte s-a arătat perechea nebiruiţilor Mucenici
Chir şi Ioan faţă de Dumnezeieştile Porunci ale Stăpânului. Pentru aceea
în mâinile Ziditorului şi-au dat sufletele lor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Doi luminători luminează făcliile minunilor, dintr-O Singură Fântână
purtătoare de Lumină, scoţând bolnavilor tămăduiri, din harul cel
nestricăcios; pe aceştia după vrednicie să-i mărim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Doimea mucenicilor celor nebiruiţi a teologhisit bărbăteşte Unimea
Dumnezeieştii Fiinţe şi Treimea Ipostaselor; iar pe Cuvântul Cel
Întrupat L-au mărturisit un Hristos în două firi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Milostiveşte-te spre mine, Hristoase, când vei veni cu Slavă să judeci
lumea; risipeşte negura patimilor mele, cu rugăciunile Aceleia ce Te-a
născut şi cu ale Sfinţilor Tăi mucenici, ca un Bun şi Mult Milostiv.
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din
tine, Fecioară, Munte Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite.
Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Călcând la pământ desfătările cele josnice, v-aţi ridicat cu
strălucire, prin har, către Dumnezeiasca înălţime a muceniciei,
Luptătorilor Chir şi Ioan, luminătorii lumii. Pentru aceea ne rugăm ca
să ne izbăviţi pe noi de întunericul păcatelor şi de boli, rugându-vă
Dumnezeului tuturor.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
După Dumnezeu, la Acoperământul tău cel Dumnezeiesc alergând eu
smeritul, Născătoare de Dumnezeu, mă rog ţie: miluieşte-mă, Preacurată;
că păcatele mele, Stăpână, îmi covârşesc capul şi mă tem de pedepse şi
mă cutremur. Fă rugăciune, Preacurată, către Fiul tău, ca să mă
mântuiesc de acestea.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-te pe Cruce
spânzurat, Ceea ce în vremile cele de pe urmă te-a născut, cu Trup,
striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Fiule, Cel Ce eşti Slăvit de Îngeri
ca un Dumnezeu, de ce voind eşti acum Răstignit de oamenii cei
nelegiuiţi? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu