Psalmul 12

Al lui David.
l. Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit? Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine?
2. Pana cand voi gramadi ganduri in sufletul meu, durere in inima mea ziua si noaptea?
3. Pana cand se va inalta vrajmasul meu impotriva mea?
4. Cauta, auzi-ma, Doamne, Dumnezeul meu, lumineaza ochii mei, ca nu cumva sa adorm intru moarte,
5. Ca nu cumva sa zica vrajmasul meu: "Intaritu-m-am asupra lui". Cei ce ma necajesc se vor bucura de ma voi clatina.
6. Iar eu spre mila Ta am nadajduit; bucura-se-va inima mea de mantuirea Ta; canta-voi Domnului, Celui ce mi-a facut bine si voi canta numele Domnului Celui Preainalt.

TÎLCUIREA PSALMULUI 12
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Marele David a adus către sine şi Psalmul acesta, nefiind gonit însă de Saul, ci de Avesalom. Cele din vremea lui Saul erau mai înainte de păcat, şi pentru aceea se ziceau cu multă îndrăzneală, iar cele din vremea lui Avesalom sînt după păcat, şi de aceea cuvintele sînt amestecate cu plîngere şi suspin.
Pînă cînd, Doamne, mă vei uita pînă în sfîrşit?
„Uitare”, a numit întîrzierea ajutorului, şi se roagă să nu fie uitat „pînă în sfîrşit”, adică să nu fie lipsit de tot de dumnezeiasca Pronie.
2 Pînă cînd întorci faţa Ta de către mine?
Graiul acesta l-a pus din metafora celor ce se mînie şi nu voiesc a-i vedea pe cei ce le-au greşit. Pentru care, după puţine, zice: „Caută spre mine şi mă miluieşte.” Şi - nici „faţă” înţelegînd pe „faţă”, nici „întoarcere” pe „întoarcere” - iarăşi închipuie cuvîntul din lucrurile omeneşti.

3 Pînă cînd voi pune sfaturi în sufletul meu, dureri în inima mea, ziua şi noaptea?
Mă sfarm cu inima noaptea şi ziua, gîndurile le întorc şi le învîrtesc: uneori nădăjduiesc că voi dobîndi iubirea Ta de oameni, alteori mă îndoiesc, şi alteori iar opresc nădejdile cele bune.
4 Pînă cînd se va înălţa vrăjmaşul meu asupra mea?
Acestea se potrivesc să le zicem şi noi cînd sîntem luptaţi de diavolul, pururea chemînd dumnezeiescul ajutor. Pentru că şi prea-dumnezeiescul David se mîhnea, văzîndu-i pe vrăjmaşi mai puternici.
5 Caută, auzi-mă, Doamne Dumnezeul meu, luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte,
Fiind înconjurat cu noaptea primejdiilor, sînt ţinut cu mîhniciunea ca şi cu un somn. Arătîndu-se lumina ajutorului Tău, ar risipi noaptea primejdiilor şi ar curma somnul mîhniciunii; dar, dacă vei întîrzia ajutorul, mă tem ca somnul să nu se prefacă întru moarte, făcîndu-se mai puternică scîrba decît gîndurile.
6 ca nu cîndva să zică vrăjmaşul meu: Întăritu-m-am asupra lui. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clăti.
Să nu mă arăţi bucurie vrăjmaşilor, căci aceasta îmi este prea-de mîhnire mai mult decît toate.
7 Iar eu spre mila Ta am nădăjduit,
Şi de aici este arătat că a zis Psalmul acesta după păcat, căci nu se bizuie la dreptate, ci la milă, şi la aceasta zice că nădăjduieşte.
bucura-se-va inima mea de mîntuirea Ta.
La mila Ta am acum nădejdile şi, după ce voi dobîndi mîntuire şi mă voi izbăvi de mîhnire, voi face cîntarea de laudă cu toată dulceaţa. Că a adăugat aceasta:
Cînta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine mie, şi voi cînta numelui Domnului celui înalt.
Zice: Deşi nu ştiu negrăita Ta fire, îmi ajunge mie să mă închin, şi să laud numele Tău şi să cer tot ajutorul Tău cel drept. Căci cred că-l voi dobîndi pe acesta chemîndu-l numai.

Ana

Psalmul 11

Al lui David.
l. Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor.
2. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au grait.
3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie.
4. Pe cei ce au zis: "Cu limba noastra ne vom mari, caci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?"
5. Pentru necazul saracilor si suspinul nenorocitilor, acum Ma voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mantuirea si le voi vorbi pe fata.
6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de pamant, curatat de sapte ori.
7. Tu, Doamne, ne vei pazi si ne vei feri de neamul acesta in veac.
8. Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni.

TÎLCUIREA PSALMULUI 11
Întru sfîrşit, pentru a opta, Psalmul lui David.
De aceeaşi înţelegere se ţine şi Psalmul acesta, că mustră pe cei ce viclenesc şi, făgăduind prietenie, îl dau pe dînsul lui Saul, vrăjmaşul lui, vestindu-i aceluia unde petrecea. Şi are deasupra-scrierea „pentru a opta”, pomenind dreapta Judecată a lui Dumnezeu, pe care o va face Dreptul Judecător după cea de „a şaptea”, cum am zis mai înainte. Pentru aceasta s-a şi scris „întru sfîrşit”, fiindcă mai-nainte grăirea va să fie în vremile cele mai de pe urmă.
Mîntuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-au împuţinat adevărurile de către fiii oamenilor.
Mă rog a dobîndi de la Tine mîntuirea - o Stăpîne! - fiindcă lucrul adevărului se primejduieşte să se stingă, toţi - ca să zic cu un cuvînt - bolind cu necredinţa unora faţă de alţii.
Apoi, povesteşte mai luminat cele îndrăznite de aceia:
2 Deşarte a grăit fiecare către vecinul său,
Că făţărnicesc prietenie, dar le lucrează pe cele ale vrăjmaşilor.

buze viclene - în inimă, şi în inimă au grăit rele.
Cu vicleşug - zice – vorbesc unii cu alţii: acesta trimite cu buzele minciuni în inima aproapelui, şi acela îi trimite împotrivă iarăşi cele asemenea. De aici, îi îngrozeşte pe dînşii cu munca:
3 Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea mare grăitoare,
Şi care este felul marii grăiri?
4 pe cei ce au zis: Limba noastră o vom mări, buzele noastre la noi sînt, cine este Domn al nostru?
Ei nu suferă - zice - să măsoare cuvintele cu firea lor, nici nu voiesc a căuta spre dumnezeieştile legi, ci, deschizînd gură fără uşi, grăiesc cu slobozenie ceea ce voiesc, defăimînd dumnezeiasca îndelungă-răbdare şi nicicum socotind că sînt sub stăpînirea lui Dumnezeu. Unul ca acesta era Faraon, care zicea: „Nu ştiu pe Domnul!” Unul ca acesta era Rampsak , care îndrăznea a zice: „Să nu te amăgească pe tine Dumnezeul tău, întru Care tu ai nădăjduit, că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea.” Unul ca acesta era Nabucodonosor , care îi înfricoşa pe acei viteji Tineri şi nu se înfiora a zice: „Cine este Dumnezeu care vă va scoate pe voi din mîinile mele?” Dar şi aceia au luat pedeapsă pentru cele pe care le-au îndrăznit, şi aceştia pentru care povesteşte proorocescul cuvînt vor lua muncile cele vrednice. Şi, aceasta însemnînd-o, a adăugat:
5 Pentru necazul scăpătaţilor şi suspinul săracilor acum Mă voi scula, zice Domnul, pune-Mă-voi întru mîntuire, îndrăzni-voi întru ei.
Nu-i voi trece cu vederea pe dînşii, care se tînguiesc şi suspină pentru fărădelegea îndrăznită asupra lor, ci, scuturînd de la Mine îndelunga-răbdare ca pe un somn, voi face mîntuirea lor luminată şi strălucită. Aşa a tălmăcit Simmah: „Voi rîndui mîntuire arătată.” Şi, învăţîndu-ne că cele zise vor fi cu adevărat, a adăugat:
6 Cuvintele Domnului: cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ales de pămînt, curăţit de şapte ori.
Pe acest „de şapte ori” l-a pus în loc de „de multe ori”, că dumnezeiasca Scriptură are acest obicei.
7 Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi şi ne vei feri de neamul acesta şi în veac.
Pentru că, fiind păziţi de darul Tău, nu numai că vom scăpa de cursele neamului acestuia de acum, ci vom dobîndi şi mîntuirea cea veşnică.
8 Împrejur necredincioşii umblă, după înălţimea Ta ai înmulţit pe fiii oamenilor.
Părăsind calea dumnezeiască, cei ce trăiesc întru păgînătate se rătăcesc aici şi acolo, ispitindu-se a împrejura şi a înconjura pe cei mai blînzi şi mai buni. Iar Tu, arătîndu-Te dintru înălţimea firii Tale, învredniceşti de purtarea Ta de grijă pe cei luptaţi şi supăraţi cu război de aceia, mîngîindu-i acum întru necazuri şi, după puţin, dăruindu-le mîntuire desăvîrşită.

Ana

Psalmul 10

Al lui David.
1. In Domnul am nadajduit. Cum veti zice sufletului meu: "Muta-te in munti, ca o pasare?"
2. Ca iata pacatosii au incordat arcul, au gatit sageti in tolba, ca sa sageteze in intuneric pe cei drepti la inima.
3. Ca au surpat ceea ce ai asezat; dar dreptul ce a facut?
4. Domnul este in locasul cel sfant al Sau, Domnul in cer are scaunul Sau. Ochii Lui spre sarac privesc, genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor.
5. Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeste nedreptatea il uraste sufletul Sau.
6. Va ploua peste pacatosi laturi, foc si pucioasa; iar suflare de vifor este partea paharului lor.
7. Ca drept este Domnul si dreptatea a iubit si fata Lui spre cel drept priveste.

TÎLCUIREA PSALMULUI 10
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Fiind gonit de Saul, prea-dumnezeiescul David a zis Psalmul acesta către cei ce îl sfătuiau să-şi dobîndească mîntuirea cu fuga. Şi se potriveşte la tot cel nedreptăţit ce are nădejdea către Dumnezeu. Şi este deasupra-scris „întru sfîrşit” fiindcă cuprinde mai-nainte grăire a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu şi a pedepsei ce va să fie adusă asupra celor fără de lege.
Spre Domnul am nădăjduit, cum veţi zice sufletului meu: Mută-te în munţi ca o pasăre!
Zice: Pentru ce oare mă sfătuieşti să fug, şi munţii să-i înconjur ca o pasăre ce zboară şi să mut corturile aici şi acolo eu, cel ce am nădejdea întemeiată către Dumnezeu şi, pentru aceea, nu mă tem de neprieteni?

2 Că, iată, păcătoşii au întins arcul, gătit-au săgeţi în tolbă, ca să săgeteze întru întuneric pe cei drepţi la inimă.
De aici vedem că Proorocul a învîrtejit cuvintele spre Dumnezeu, învăţîndu-ne că arcele şi săgeţile vrăjmaşilor sînt gata şi că ei vor, în întuneric, să folosească asupra noastră măiestria şi pîndirile. Fiindcă „întuneric” a numit tăinuirea bîntuielii şi ascunderii, şi numele acesta arată noaptea fără lună. Iar „drepţi cu inima”, nu a zis mărturisindu-şi fapta bună desăvîrşită, ci ştiind că n-a lucrat nimic spre vătămarea lui Saul, ci a păzit totdeauna spre dînsul dragoste prea-multă.
3 Cele ce Tu ai săvîrşit, ei le-au surpat.
Zice: Nu am răpit împărăţia, ci am primit hirotonia de la darul Tău, iar aceia se ispitesc a mă pierde, într-armîndu-se împotriva hotărîrii Tale.
Dar Dreptul ce a făcut?
4 Domnul este în Biserica cea sfîntă a Sa, Domnul în cer are scaunul Său, ochii Lui privesc peste lume, genele Lui cearcă pe fiii oamenilor.
5 Domnul cearcă pe cel drept şi pe cel necredincios.
Aceia m-au urît, iar Tu, Drept Judecător - şezînd în scaunele cereşti şi făcînd a Ta arătare în Biserica de pe pămînt - priveşti peste toată lumea şi destul Îţi sînt Ţie numai genele ochilor ca să cunoşti toate cele omeneşti. Şi şti cu de-amănuntul faptele celor nedrepţi şi ale celor drepţi şi cumpăneşti răsplătirile după lucruri. Dar se cuvine a şti că şi „ochi”, şi „gene”, şi „scaune” şi celelalte ca acestea, le zice mai trupeşte, învăţîndu-i pe oameni cele dumnezeieşti din lucrurile omeneşti, adică punînd lucrărilor dumnezeieşti numiri de mădulare omeneşti.
6 Iar cel ce iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său,
Cel ce-şi iubeşte sufletul său urăşte nedreptatea, iar cel ce are dragoste spre aceea măiestreşte pieire sufletului său, căci trage asupră-şi dumnezeiasca urgie, pentru care vorbeşte proorocescul cuvînt:
7 că va ploua peste păcătoşi laţuri, foc, şi pucioasă şi duh de vifor -
Închipuie pedepsele de la cele făcute de demult Sodomei şi Gomorei, pentru că Domnul a plouat din cer foc şi pucioasă peste cetăţile acelea. Deci aşa i-a îngrozit şi aici, nu ca şi cum va aduce asupră-le negreşit pe acelea, ci arătînd muncile cele de multe feluri.
partea paharului lor.
Pe acestea - zice - şi le-au agonisit loru-şi cu sorţi, alegînd fărădelegea. Iar „pahar” numeşte aici munca. Aşa, încă şi într-alt Psalm: „Paharul este în mîna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură.” Şi, după puţin: „Bea-vor toţi păcătoşii pămîntului.” Acest pahar i s-a poruncit Fericitului Ieremia să-l aducă neamurilor.
8 Că drept este Domnul şi dreptăţile a iubit, îndreptări a văzut faţa Lui.
Zice: Domnul le aduce pe acestea asupra celor ce trăiesc întru răutate, căci, fiind izvor al dreptăţii, foloseşte îndreptarea ca pe o cîrmă şi le orînduieşte pe toate.

Ana

Psalmul 9

Al lui David.
1. Lauda-Te-voi, Doamne, din toata inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2. Veseli-ma-voi si ma voi bucura de Tine; canta-voi numele Tau, Preainalte.
3. Cand se vor intoarce vrajmasii mei inapoi, slabi-vor si vor pieri de la fata Ta!
4. Ca ai facut judecata mea si dreptatea mea; sezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5. Certat-ai neamurile si au pierit nelegiuitii; stins-ai numele lor in veac si in veacul veacului.
6. Vrajmasului i-au lipsit de tot sabiile si cetatile i le-ai sfaramat; pierit-a pomenirea lor in sunet.
7. Iar Domnul ramane in veac; gatit-a scaunul Lui de judecata
8. Si El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9. Si a fost Domnul scapare saracului, ajutor la vreme potrivita in necazuri.
10. Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!
11. Cantati Domnului, Celui ce locuieste in Sion, vestiti intre neamuri faptele Lui.
12. Ca Cel ce razbuna sangele lor si-a adus aminte. N-a uitat strigatul saracilor.
13. Miluieste-ma, Doamne! Vezi smerenia mea, de catre vrajmasii mei, Cel ce ma inalti din portile mortii,
14. Ca sa vestesc toate laudele Tale, in portile fiicei Sionului; veseli-ma-voi de mantuirea Ta!
15. Cazut-au neamurile in groapa pe care au facut-o; in cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16. Se cunoaste Domnul cand face judecata! Intru faptele mainilor lui s-a prins pacatosul.
17. Sa se intoarca pacatosii in iad; toate neamurile care uita pe Dumnezeu.
18. Ca nu pana in sfarsit va fi uitat saracul, iar rabdarea saracilor in veac nu va pieri.
19. Scoala-Te, Doamne, sa nu se intareasca omul; sa fie judecate neamurile inaintea Ta!
20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca sa cunoasca neamurile ca oameni sunt.
21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
22. Cand se mandreste necredinciosul, se aprinde saracul; se prind in sfaturile pe care le gandesc.
23. Ca se lauda pacatosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strambatate, pe sine se binecuvinteaza.
24. Intaratat-a cel pacatos pe Domnul, dupa multimea maniei lui; nu-L va cauta; nu este Dumnezeu inaintea lui.
25. Spurcate sunt caile lui in toata vremea; lepadate sunt judecatile Tale de la fata lui, peste toti vrajmasii lui va stapani.
26. Ca a zis intru inima sa: Nu ma voi clinti din neam in neam, rau nu-mi va fi.
27. Gura lui e plina de blestem, de amaraciune si de viclesug; sub limba lui osteneala si durere.
28. Sta la panda in ascuns cu cei bogati ca sa ucida pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sarac privesc.
29. Pandeste din ascunzis, ca leul din culcusul sau; pandeste ca sa apuce pe sarac, pandeste pe sarac ca sa-l traga la el.
30. In lantul lui il va smeri; se va pleca si va cadea asupra lui, cand va stapani pe cei saraci.
31. Ca a zis in inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Intors-a fata Lui, ca sa nu vada pana in sfarsit!"
32. Scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu, inalta-se mana Ta, nu uita pe saracii Tai pana in sfarsit!
33. Pentru ce a maniat necredinciosul pe Dumnezeu? Ca a zis in inima lui: Domnul nu va cerceta!
34. Vezi, pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere, ca sa le iei in mainile Tale; caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
35. Zdrobeste bratul celui pacatos si rau, pacatul lui va fi cautat si nu se va afla.
36. Imparati-va Domnul in veac si in veacul veacului! Pieriti neamuri din pamantul Lui.
37. Dorinta saracilor a auzit-o Domnul; la ravna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
38. Judeca pe sarac si pe smerit, ca sa nu se mai mandreasca omul pe pamant.

TÎLCUIREA PSALMULUI 9
Întru sfîrşit, pentru cele ascunse ale Fiului. Psalmul lui David.
Simmah zice: „de biruinţă, pentru moartea Fiului”, Achila: „făcătorului de biruinţă, pentru întinerirea Fiului”, iar Teodotion: „pentru tinereţea Fiului”. Deci, cu un glas pomenindu-L pe Fiul, toţi ne învaţă că şi Psalmul acesta cuprinde proorocie a biruinţei Stăpînului Hristos împotriva morţii. Pentru că, biruind păcatul cu bărbăţie şi cu vitejie şi nedînd morţii nici o pricină de apucare, a surpat stăpînirea ei.

Cei 70 au numit taina aceasta „ascunsă”, fiindcă se tăinuia de toţi şi de înşişi Apostolii, şi martor este Evanghelistul: pentru că - de multe ori zicîndu-le lor Domnul: „Iată, ne suim în Ierusalim, şi Fiul Omului Se va da să Se răstignească, şi-L vor ucide pe Dînsul, şi a treia zi Se va scula” - a adăugat Evanghelistul: „Şi era aceasta ascunsă de la ochii lor.” Pentru care, şi Fericitul Pavel strigă: „Înţelepciune a lui Dumnezeu grăim în taină, pe cea ascunsă, pe care nimeni din boierii veacului acestuia nu a cunoscut-o. Că, de ar fi cunoscut-o, nu ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Şi iarăşi: „Taina cea ascunsă din veacuri de neamuri.” Deci după cuviinţă au numit Cei 70 moartea Fiului „ascunsă”.
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2 Veseli-mă-voi şi mă voi bucura întru Tine, cînta-voi numele Tău, Preaînalte.
Osebirea celor desăvîrşiţi este să dăruiască lui Dumnezeu toată inima, şi toată mintea să o sfinţească Lui, că zice: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată tăria ta şi din tot gîndul tău.” Iar cel ce îşi împarte gîndurile la Mamona şi la Dumnezeu, la Hristos şi la aur, la viaţa de acum şi la aceea ce va să fie, nu poate să zică cu adevărat: „Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea.” Iar Proorocul, mai-nainte văzîndu-le cu ochi duhovniceşti pe cele ce or să fie, nu numai că se mărturiseşte cu toată inima, ci şi povesteşte toate minunile Lui, făcîndu-i pe ascultători părtaşi ai cîntării, voind să-L laude numai pe Făcătorul de bine şi să nu aibă ca pricină de îndulcire bogăţia şi stăpînirea, nici sănătatea şi buna tărie a trupului, ci pomenirea lui Dumnezeu. Că zice: „Veseli-mă-voi şi mă voi bucura întru Tine”. Aşa, şi aiurea: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.” Şi, în alt loc: „Veseliţi-vă întru Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor.” Şi iarăşi: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul”.
3 Cînd se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de către faţa Ta.
Simmah le-a tălmăcit pe acestea aşa: „Cînta-voi numelui Tău, Preaînalte, căci s-au întors vrăjmaşii mei înapoi, şi s-au poticnit şi au pierit de către faţa Ta.” Zice: Văzînd eu pe ai mei neprieteni prăpădindu-se, şi întorcîndu-se în fugă, apoi prinzîndu-se şi pătimind pierzarea cea de tot, Te laud pe Tine şi cînt facerile Tale de bine, fiindcă m-am izbăvit de pierzătorul şi prin dumnezeiescul dar am primit slobozenia. Că Psalmul acesta nu s-a zis de la Însuşi Mîntuitorul, după cum au socotit oarecari, ci mai vîrtos către Dînsul, ca şi către un Făcător de bine, de la cei ce li s-a făcut bine, după cum ne învaţă graiurile înseşi.
4 Că ai făcut judecata mea şi îndreptarea mea,
În ce chip?
şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci dreptatea.
Ce fel de hotărîre a scos?
5 Certat-ai neamurile, şi a pierit necredinciosul, numele lui l-ai stins în veac şi în veacul veacului.
Că nu ai suferit multă vreme - zice - a trece cu vederea firea oamenilor, ce era rău robită de amarul tiran, ci - şezînd pe scaun de judecată înalt şi înfricoşat, ca un Stăpînitor - ai adus aşa o pedeapsă asupra acestuia, încît ai dat uitării celei cu totul desăvîrşite pomenirea lui. Iar „certat-ai neamurile, şi a pierit cel necredincios” are această înţelegere: Prin Sfinţiţii Apostoli şi prin propovăduitorii adevărului de după aceea, ai adus la neamuri dumnezeieştile dogme; iar, acelea primindu-le şi izbăvindu-se de înşelăciune, cel necredincios a pierit, neavîndu-i pe cei înşelaţi care i se închinau lui. Aşa, Varnava şi Pavel i-au certat pe Licaonii ce se ispiteau să le jertfească, strigînd: „Ce faceţi, o oameni? Şi noi sîntem oameni pătimaşi, asemenea vouă, care vă întoarcem pe voi către Dumnezeu de la acestea deşarte.” Aşa, Fericitul Pavel i-a certat pe Galateni: „O Galateni fără de minte! Cine va zavistuit pe voi, înaintea ochilor cărora Iisus Hristos S-a scris răstignit?” Aşa, pe Corinteni: „Cu totul se aude întru voi curvie, şi acest fel de curvie nici întru neamuri nu se numeşte.” Deci „a certat neamurile, şi a pierit cel necredincios şi numele lui l-a stins în veacul veacului”, pentru că s-au stins cu totul slujbele păgîneşti şi s-au dat uitării celei desăvîrşite, încît nimeni din oamenii de acum nu ştie tainele păgînătăţii.
6 Vrăjmaşului i-au lipsit săbiile întru sfîrşit, şi cetăţile i-ai surpat,
Vrăjmaşul s-a golit de armele sale, neavînd slujitori păgînătăţii, căci cei ce se făcuseră unelte ale aceluia, prefăcîndu-se acum şi schimbîndu-se, au primit să ducă războiul împotriva lui. Încă şi cetăţile au primit asupră-le zidirea bunei-credinţe, pierzîndu-se păgînătatea ce se afla de demult întru dînsele. Căci era cu neputinţă să se zidească buna-credinţă, nepierzînd mai înainte păgînătatea. Aceasta a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Arătatu-s-a tuturor oamenilor darul lui Dumnezeu cel mîntuitor, învăţîndu-ne pe noi ca, lepădîndu-ne de păgînătate şi de poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum cu întreagă înţelepciune şi cu bună-credinţă… ”, şi celelalte. Aşa, nimeni nu învie împreună cu Hristos pînă nu va primi împărtăşirea morţii. Pentru aceea zice şi dumnezeiescul Pavel: „Dacă împreună sădiţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui, apoi şi învierii Lui vom fi părtaşi.” Şi iarăşi: „Dacă împreună murim, împreună vom şi trăi.” Tot aşa, pierzînd păgînătatea vrăjmaşilor, a zidit buna-credinţă.
pierit-a pomenirea lui cu sunet.
7 Şi Domnul în veac rămîne,
Zice: Acela a pătimit pierzare arătată tuturor şi prea-învederată foarte. Pentru că aceasta însemnează „cu sunet”, din metafora caselor ce cad de oarecare cutremur şi fac mult sunet. Iar Dumnezeul şi Stăpînul nostru - zice - are stăpînirea veşnică şi Împărăţia nepierdută.
gătit-a la judecată scaunul Său.
8 Şi El va judeca lumea întru dreptate, judeca-va noroadele cu îndreptare.
Că nu numai în viaţa de acum Şi-a arătat a Sa putere, ci şi întru ceea ce va să fie Îşi va arăta Înfricoşatul Său Divan , judecînd pe toţi oamenii şi dîndu-i fiecăruia cele după vrednicie.
9 Şi S-a făcut Domnul scăpare săracului, ajutor în bune vremi întru necazuri.
Pe acest „în bune vremi“, Achila l-a tălmăcit: „în vreme”, iar Simmah: „după vreme”. Şi cuvîntul ne învaţă că Domnul a lucrat a noastră mîntuire în vreme potrivită. Iar „sărac”, numeşte firea oamenilor, pentru multa sărăcie pricinuită din fărădelege. Fericitul Pavel ne învaţă potrivirea şi îndemînarea vremii acesteia: „Căci - zice - cînd eram prunci, eram robiţi sub stihiile lumii. Iar cînd a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Cel născut din femeie, făcîndu-Se sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să căpătăm înfierea.”
10 Şi să nădăjduiască spre Tine cei ce cunosc numele Tău, că nu ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne.
Pe acest „să nădăjduiască”, Achila şi Simmah l-au zis: „vor nădăjdui”, folosind grai hotărîtor, în loc de poruncitor. Că zice: Făcîndu-se mîntuire, cei ce Te-au cunoscut pe Tine Făcător şi Dumnezeu îşi vor avea nădejdile întru Tine.
11 Cîntaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion,
Proorocul a zis aceasta după socoteala de demult a Iudeilor. Ne-am învăţat însă din apostoleasca dăscălie că este şi Sion ceresc, că zice: „V-aţi apropiat la muntele Sionului, la Cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.”
vestiţi întru neamuri isprăvile Lui!
„Isprăvile”, Simmah le-a zis „măiestrii”, iar Achila: „schimbări”. Pentru că, într-adevăr, s-a făcut schimbare prea-mare a lucrurilor: cei ce de demult erau vrăjmaşi - acum prieteni; cei ce erau departe - acum aproape; robii s-au făcut fii; cei dintru necunoştinţă - întru cunoştinţă; întru lumină - cei dintru întuneric; întru nădejdea vieţii - cei morţi; săracii - moştenitori ai Împărăţiei cerurilor; Iudeii – departe, şi neamurile – aproape; fiii - cîini şi, cîinii - fii. Iată încă măiestriile Mîntuitorului: cu dumnezeiască cuviinţă, s-a dăruit nemurire prin murire, şi prin moarte – viaţă; prin necinste – cinste; blagoslovenie - prin blestem; prin Cruce - mîntuire. Acestea sînt măiestriile, acestea meşteşugirile Domnului nostru.
12 Că Cel ce caută sîngiurile lor Şi-a adus aminte, nu a uitat strigarea săracilor.
Cel ce le priveşte pe toate - zice - şi caută cu de-adinsul cele ce se fac a văzut junghierile oamenilor îndrăznite de diavolul prin înşelăciune, şi a venit spre ajutorarea celor nedreptăţiţi. Că aceasta înseamnă „nu a uitat strigarea săracilor”, fiindcă „strigare” nu numeşte aici rugăciunea şi cererea, ci ticăloşia venită asupră-le prin păcat, pentru care se întîmplă şi morţi fără de vreme, şi plîngeri şi primejdii.
13 Miluieşte-mă, Doamne, vezi smerenia mea de către vrăjmaşii mei,
Zice: Aşa era strigarea tînguirilor şi a plîngerilor, ca şi cum ar fi avut oarecare cerere pentru greutăţile ce-i ţineau.
14 Cel ce mă înalţi pe mine din porţile morţii, ca să vestesc toate laudele Tale.
Acesta - zice - este sfîrşitul bunătăţilor, adică izbăvirea de stricăciune şi pierzarea morţii, pe care dobîndind-o, vom lăuda de-a pururea facerile Tale de bine.
În porţile fetei Sionului veseli-ne-vom de mîntuirea Ta.
„Sion” numeşte Cetatea cerească, după cum ne-a învăţat Fericitul Pavel. Iar „porţi” ale aceleia - bisericile de peste tot pămîntul, prin care au intrat în Cetate cei ce au crezut. Deci zice: Bucurîndu-ne şi săltînd întru acestea pentru nădejdile învierii, Îl vom lăuda pe Pricinuitorul lor. Şi, de vreme ce a pomenit surparea morţii, a adăugat după cuviinţă:
15 Afundatu-s-au neamurile întru stricăciunea pe care au făcut-o, în cursa aceasta pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor.
16 Cunoaşte-Se Domnul judecăţi făcînd: întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul.
Încă şi aici numeşte „neamuri” ceata dracilor, că ei, lucrînd mîntuitoarea Cruce, prin aceasta au căzut din tiranie: „în cursa pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor, şi întru lucrul mîinilor lui s-a prins păcătosul”.
Iar dacă graiurile puse înainte s-ar lua şi pentru neamurile care n-au crezut şi care i-au ucis pe bunii-biruitori Apostoli şi Mucenici, şi aşa vom afla adevărul propovăduirii. Că prin junghierea acelora s-a adeverit şi s-a întărit propovăduirea bunei-credinţe, şi pe mai mulţi au vînat ei după ce au murit, decît cînd erau vii; şi „întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul”, şi „Domnul S-a cunoscut judecăţi făcînd”, iconomisind cu înţelepciune şi dreptate.
17 Întoarcă-se păcătoşii la iad, toate neamurile cele ce uită pe Dumnezeu!
18 Că nu pînă în sfîrşit va fi uitat săracul, răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac.
Zice: Aceştia care n-au crezut dumnezeieştii propovăduiri se vor duce la iad foarte degrab şi se vor da morţii, iar cei goniţi de dînşii nu s-au vătămat în zadar, pentru că „răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac”, şi „cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acesta se va mîntui” şi „fericiţi - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor”. Apoi, văzînd de departe cu ochi prooroceşti prădîndu-se propovăduitorii bunei-credinţe de către cei rău-credincioşi, zice rugător:
19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul, să se judece neamurile înaintea Ta!
20 Pune, Doamne, dătător de lege peste ei, să cunoască neamurile că oameni sînt!
După cuviinţă, cineva ar fi putut întreba pe Iudei: Ce „dătător de lege” se roagă aici Proorocul să se dea? Pentru că marele Moisi, făcîndu-se slujitor al dumnezeieştii puneri de lege, primise sfîrşitul vieţii demult şi prea-demult, şi alt dătător de lege după acela nu s-a mai sculat. Iar dacă nimeni altul nu se arată pus legiuitor nici Iudeilor, nici neamurilor, rămîne să se înţeleagă că S-a arătat de sus Dătător de lege al neamurilor Stăpînul Hristos, Care strigă în Sfintele Evanghelii: „S-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce se mînie asupra fratelui său în zadar, va fi vinovat judecăţii. S-a zis celor de demult: «Nu vei prea-curvi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce caută spre muiere spre a o pofti pe dînsa, iată, a prea-curvit cu dînsa întru inima lui!” - şi celelalte toate asemenea.
Deci Proorocul se roagă a se pune peste neamuri legea Acestuia, ca, părăsind viaţa cea de fiară, să ştie „că oameni sînt”. Că „omul - zice Proorocul - în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte şi s-a asemănat lor.” Pentru care zice şi aici: „Cunoască neamurile că oameni sînt.”
21 Pentru ce, Doamne, stai departe, treci cu vederea în vremi de necaz?
22 Cînd se mîndreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind întru sfaturile care gîndesc.
Mi se pare că stai departe, Stăpîne, şi nu vezi cele omeneşti, nefăcînd izbîndă celor nedreptăţiţi. Şi aceia se topesc de mîhnire ca de foc, văzînd trufia celor ce îi nedreptăţesc. Şi foarte cu potrivire l-a pus pe acest „se aprinde”, că cei ce se mîhnesc se aseamănă celor ce se ard şi izbucnesc suspinul pe gură ca pe un fum. Şi din mîhnire – zice – li se face vătămare, venindu-le gînduri nu bine-cuvioase, ci îndoindu-se cu gîndul pentru purtarea Ta de grijă, că asta înseamnă „se prind întru sfaturile care gîndesc”. Şi, învăţîndu-ne pricina, a adăugat:
23 Că se laudă păcătosul întru poftele sufletului său, şi cel ce face strîmbătate bine se cuvîntează.
Că, lucrînd ei nenumărate lucruri grele, dobîndesc şi laude de la linguşitori.
24 Întărîtat-a pe Domnul cel păcătos, după mulţimea urgiei lui:
Aici, se cuvine a pune soroc şi a aduce pe urmă:
Nu va căuta.
În loc de: „Întărîtat-a pe Domnul, zicînd: Nu va căuta”. Adică - lăsîndu-se prins de nebunie şi turbare, ca şi cum n-ar privi nimeni de deasupra - sare asupra a toată fărădelegea, nesocotind că Judecătorul va căuta cele ce se fac.
Apoi, o zice pe aceasta mai luminat:
25 Nu este Dumnezeu înaintea lui,
Cel necredincios şi păcătos nu pune pe Dumnezeu înaintea ochilor lui niciodată, ci în fiecare zi şi în toată vremea îşi pîngăreşte şi îşi întină căile sale, necrezînd că este judecată:
se spurcă în toată vremea căile lui, se leapădă judecăţile Tale de către faţa lui.
Cu totul defaimă legile Tale, toată vremea o cheltuieşte întru fărădelegi, căci „cel necredincios micşorează şi netrebniceşte poruncile lui Dumnezeu.”
Peste toţi vrăjmaşii săi va stăpîni.
Dar, cu toate acestea, bine-sporeşte. Apoi, zugrăveşte covîrşirea îngîmfării:
26 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clăti din neam în neam, fără de rău.
Simmah a tălmăcit-o mai luminat: „Nu mă voi răsturna în neam şi în neam, nici nu voi fi întru rea pătimire.” Îndrăzneşte această semeţie „şi socoteşte că, uneltind toate felurile răutăţii, nu va pătimi nici un lucru greu”.
27 A cărui gură de blestem este plină, şi de amărăciune şi de vicleşug. Sub limba lui - osteneală şi durere.
Că vicleşuguri coase, şi izvodeşte rele şi viaţa lui sînt vrăjmăşiile şi bîntuielile asupra săracilor. „Osteneală nefolositoare şi durere necîştigătoare - fără de acestea limba nu o mişcă, nici nu o clăteşte.”
28 Şade întru pitulare, cu cei bogaţi întru ascunsuri, ca să ucidă pe cel nevinovat.
Şezînd întru adunări şi în sobor, găteşte pîndiri şi măiestrii asupra celor fără de vină. „Cei bogaţi cu păgînătatea trăiesc totdeauna întru luare în batjocură, că pîndesc pe cei fără de răutate. Şi, într-alt fel, şi bogaţii pîndesc pe cei săraci. Că diavolul a căutat să-L ucidă pe Hristos în taină. Că nevinovat cu mîinile şi curat cu inima numai singur Dumnezeu este.”
29 Ochii lui spre cel sărac privesc: pîndeşte întru ascuns, ca leul în culcuşul său, pîndeşte ca să răpească pe săracul, cînd îl va trage pe el.
30 În cursa lui îl va smeri pe el,
Precum îşi întoarce leul ochiul aici şi acolo, căutîndu-şi vînat, aşa şi acesta noaptea şi ziua izvodeşte cu mintea măiestrii de răpiri şi de lăcomie. Precum în peştera lui leul pîndeşte de-a pururea ca să răpească, „aşa şi diavolul în adunarea Iudeilor, ca într-un culcuş, a vînat pe Hristos, socotindu-L pe Dînsul că este numai om”.
dar se va pleca şi va cădea, cînd va stăpîni el pe cei săraci.
Căci, cînd îi va birui pe toţi, nu va scăpa nicidecum de gura morţii, ci se va da mormîntului, asemenea celorlalţi. „Căci a socotit vrăjmaşul să-i domnească şi pe Apostolii înşişi, încă şi pe Mucenici. Dar, cînd i s-a părut că i-a stăpînit pe toţi, atunci a căzut, zdrobindu-se, fiindcă acest «pleca-se-va» arată că s-a zdrobit.”
31 Că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a faţa Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrşit.
„Necredinciosul lucrează toate acestea împotriva săracilor lui Dumnezeu amăgindu-se pe sine şi gîndind că nu este Dumnezeu privitor, «că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a faţa Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrşit.»” Dar cu nimic nu-l vor folosi pe dînsul graiurile acestea păgîneşti şi gîndirile nedumnezeirii, ci prin înseşi lucrurile va cunoaşte că Stăpînul tuturor priveşte asupra faptelor omeneşti. Mîhnindu-se foarte din graiurile acestea păgîneşti, Proorocul schimbă iarăşi cuvîntul întru rugăciune, zicînd:
32 Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mîna Ta, nu uita pe săracii Tăi pînă în sfîrşit!
Fiindcă cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelege zic că „a uitat Dumnezeu”, învaţă-i pe dînşii prin cercare că n-ai uitat, nici nu Ţi-ai întors faţa Ta, ci faci purtare de grijă pentru cei nedreptăţiţi. Şi, mai greu mîhnindu-se şi căzîndu-i cu greu, a adăugat pentru hulele acelora:
33 Pentru ce a întărîtat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis întru inima sa: Nu va căuta.
Se cuvine a înţelege că diavolul zice: „Cît de mult aş înghiţi pe om, nu este Cel ce îl caută pe dînsul”. Dar, măcar de va gîndi aşa de milioane de ori acela, Tu le vezi:
34 Vezi, că Tu la durere şi la mînie iei aminte, ca să-l dai pe dînsul în mîinile Tale.
Aşa a despărţit şi Simmah: „Vezi, că Tu priveşti de sus truda şi întărîtarea.” Iar Achila: „Văzut-ai, că Tu vezi osteneala şi întărîtarea.” Deci: Măcar de ar zice de milioane de ori cei ce trăiesc întru păgînătate că „nu priveşti spre cele omeneşti”, noi ştim că vezi, şi priveşti de sus fărădelegile acestora şi le dai lor vrednică pedeapsă.
Că Ţie s-a lăsat săracul, sărmanului Tu să-i fi ajutor.
Pentru aceasta, Te rog pe Tine:
35 Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău!
Şi va fi aceasta, dacă numai vei voi să cauţi păcatul lui, şi îndată va fi deşert şi se va da pierzării celei de tot - că aceasta a arătat zicînd:
Căuta-se-va păcatul lui, şi nu se va afla.
Simmah a zis încă mai luminat: „Căuta-se-va păgînătatea lui, ca să nu se afle el.” Adică, aceea căutîndu-se şi arătîndu-se, acesta a pierit.
36 Domnul este Împărat în veac şi în veacul veacului,
De vreme ce necredinciosul zicea: „Nu caută, nici nu vede”, proorocescul cuvînt ne învaţă după cuviinţă că Domnul va împărăţi, şi că nu va împărăţi aşa prost, ci „în veacul veacului”. Iar lucrul cel osebit al împăratului este să poarte grijă de supuşii lui.
pieriţi, neamuri, din pămîntul Lui!
Cele ce trăiţi întru fărădelege, cele ce nu aţi primit mîntuitoarea propovăduire.
37 Pofta săracilor ai auzit-o, Doamne, la gătirea inimii lor a luat aminte urechea Ta.
Iar „gătirea”, Simmah a numit-o „sîrguinţă”. Şi zice: Vezi ce doresc săracii cu de-adinsul şi ce fel de osîrdie au. Apoi, ne învaţă aceasta mai luminat:
38 Judecă sărmanului şi smeritului,
Acest lucru – zice - îl doreşte fiecare din cei ce pătimesc nedreptate.
ca să nu adauge încă a se mări şi a se trufi omul pe pămînt!
Că, pedepsindu-se cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelege, va fi folos prea-mare celorlalţi, care vor privi la aceştia şi nu vor îndrăzni a lucra cele asemenea. Şi acestea nu prost le-a împreunat Proorocul cu Psalmul pus înainte, ci vrînd să arate în ce chip se afla firea oamenilor de demult şi că Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu, făcîndu-Se om în vreme potrivită, a pus peste răni doctorii potrivite. Lîngă acestea, ne învaţă şi că, pe cei ce nu voiesc a primi nici un folos din facerea de bine, Dumnezeul tuturor îi va da la munci mai mari în ziua arătării Sale celei de a doua oară.

Ana

Psalmul 8

Al lui David.
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălțat slavă Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gură pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit lăuda, pentru vrăjmașii Tăi, că să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micsoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

TÎLCUIREA PSALMULUI 8
Întru sfîrşit, pentru teascuri. Psalmul lui David.
Se cuvine a şti că, în fiecare Psalm întru care Cei Şaptezeci au pus pe acest „întru sfîrşit”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „făcătorului de biruinţă”, iar Simmah: „de biruinţă”. Deci şi Psalmul acesta de biruinţă se aduce Făcătorului de biruinţă Dumnezeu, Celui ce l-a pierdut pe vrăjmaşul şi izbînditorul diavol şi i-a slobozit desăvîrşit pe oameni de tirania aceluia.

Iar „teascuri”, numeşte bisericile, fiindcă şi pe Domnul Îl numeşte „viţă”, că El Însuşi a zis întru Sfintele Evanghelii: „Eu sînt Viţa cea adevărată”. Şi, culegînd-o pe aceasta, cei ce au crezut gătesc vinul cel de taină. Prea-mare este şi această mustrare a necredinţei Iudeilor: pentru că - deşi aud mulţime de teascuri şi ştiu luminat că li s-a dat numai un teasc oarecare, iar mai vîrtos nici teasc, ci un linişor , că zice: „Înainte am săpat întru dînsa un linişor, şi am aşteptat să facă struguri, şi ea a făcut spini” – ştiind aşadar acestea, Iudeii nu voiesc a înţelege că a încetat Legea cea Veche şi s-a arătat darul Aşezămîntului celui Nou, care îi cheamă spre mîntuire pe toţi oamenii.
Deci pentru aceasta nu mai calcă preoţii roadele oamenilor după Legea cea Veche, numai pe un singur jertfelnic, ca într-un lin, ci s-au înfipt peste tot pămîntul şi marea milioane de altare, care biruiesc tot numărul. Psalmul al 83-lea ne învaţă aceasta mai luminat, căci şi el, avînd deasupra-scriere „a teascurilor”, a făcut pomenire de multe altare, zicînd: „Cît sînt de iubite lăcaşurile Tale, Doamne al Puterilor, doreşte şi se sfîrşeşte sufletul meu spre Curţile Domnului”. Şi, după puţine: „... altarele Tale, Doamne al Puterilor.” Încă şi acest al 8-lea Psalm, fiind scris deasupra „pentru teascuri”, mai-nainte vesteşte mîntuirea lumii, şi ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru oameni şi mai-nainte grăieşte întruparea Unuia-Născut.
Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! Că s-a înălţat marea cuviinţă a Ta mai presus de ceruri.
Aici, acest „cît” nu este asemănător, ci întinzător, că zice: Numele Tău se laudă foarte - o Stăpîne! - şi toţi Te numesc pe Tine Făcător al cerului şi al pămîntului. Căci acest „s-a înălţat marea cuviinţă a Ta mai presus de ceruri” arată că au cunoscut toţi că le stăpîneşti pe toate, şi cerul, şi pămîntul. El avea marea cuviinţă de-a pururea, dar oamenilor nu le era cunoscută aceasta de-a pururea. Şi Fericitul Avacum mai-nainte vesteşte unele ca acestea, că, după ce a zis: „Dumnezeu de la Teman va veni, şi Cel Sfînt - din muntele cel cu umbra deasă”, a adăugat: „Acoperit-a cerurile bunătatea Lui, şi de lauda Lui plin este pămîntul.“ Şi chiar El, arătîndu-Se lui Iacov şi întrebîndu-L acela pentru numire, a zis: „Pentru ce cauţi numele Meu, şi acesta este minunat?”
2 Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să sfarmi pe vrăjmaşul şi izbînditorul.
Mai ales acest lucru a arătat puterea Ta: că prin bărbaţii care n-au învăţat înţelepciunea omenească şi prin pruncii cei sugători, care urmează curăţia şi neştiinţa, l-ai surpat pe acel prea-rău tiran, care Îţi vrăjmăşuia de-a pururea Ţie, Dumnezeului nostru; şi, amăgind pe oameni pentru războiul împotriva Ta, iarăşi ca un muncitor îi muncea pe dînşii pentru amăgire. Aşa, învăţîndu-l acelea pe Ahitofel şi îndemnîndu-l să le zică, l-a făcut de s-a omorît cu mîinile sale. Aşa, într-armîndu-l pe Iuda spre vînzare, i-a dat lui spînzurarea ca plată pentru ascultare. Şi după istorie este cu putinţă a cunoaşte adevărul proorociei: pentru că, întru Sfintele Evanghelii - cînd pruncii mergeau înainte cu stîlpări şi ziceau: „Osana întru cele prea-înalte, bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului” - Stăpînul Hristos le-a răspuns Iudeilor, ce se îngreuiau: „Au n-aţi citit? Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit lauda!” Deci şi pruncii aceia osîndesc pe necunoscătorul şi nemulţumitorul norod al Iudeilor, cel asemenea diavolului vrăjmaş şi izbînditor. Pentru că şi acesta - de-a pururea călcînd dumnezeiasca Lege şi lucrînd împotriva celor poruncite de Dumnezeu - a răstignit pe Stăpînul Hristos ca şi cum s-ar fi nevoit pentru Puitorul de lege, numindu-L împotrivnic lui Dumnezeu şi fără de lege.
3 Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale, luna şi stelele, pe care Tu le-ai întemeiat.
Zice: O Stăpîne! - destule sînt şi stihiile să arate marea Ta lucrare: şi cerul, şi pămîntul, şi luna, şi soarele, şi buna rînduială şi buna podoabă dintru acestea. Iar purtarea Ta de grijă, ce ajunge pînă la oamenii cei proşti , propovăduieşte ca fiind mai mare negrăita Ta iubire de oameni.
4 Că ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Şi acestea nu povestesc pentru zidire, ci pentru purtarea de grijă, căci n-a zis că „l-ai zidit”, ci că „îl pomeneşti şi îl cercetezi”. Iar aiurea descoperă şi tînguieşte şi mai luminat prostimea firii noastre, zicînd că omul „deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec”. Şi iarăşi: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cîmpului, aşa va înflori. Că Duh a trecut într-însul, şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său.” Şi altele ca acestea, nenumărate, este cu putinţă a afla întru dumnezeiasca Scriptură, care strîng şi împilă trufia omenească. Deci şi aici se miră proorocescul cuvînt, strigînd: „Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Nu numai că l-ai adus întru „a fi”, ci i-ai dăruit şi pe „bine a fi”, şi-l pomeneşti şi, rău aflîndu-se, îl cercetezi.
5 Micşoratu-l-ai pe dînsul cu puţin oarece decît Îngerii,
Aici a pomenit hotărîrea de după călcarea poruncii , căci este mai micşorat decît Îngerii cu murirea.
cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el
6 şi l-ai pus pe dînsul peste lucrurile mîinilor Tale.
Încă şi pe acestea le-a primit firea noastră după înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru, căci zice dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteţi mîntuiţi”, şi: „Ne-a ridicat şi împreună ne-a pus pe noi să şedem întru cele cereşti, prin Iisus Hristos.”
7 Toate le-ai supus sub picioarele lui: oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele cîmpului,
8 păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
Zice: Această dovadă a iubirii Tale de oameni şi a puterii este adevărată, căci ai umplut firea oamenilor cea proastă de atîta înţelepciune, încît vînează cu înţelegerile nu numai jivinele pămînteşti, ci şi pe păsări, şi pe cele înotătoare, şi pe cele de două vieţi , şi pe cele mai înalte şi pe cele mai adînci; sub mîna lui le are supuse şi pe cele ce străbat aerul, şi pe cele acoperite cu ape.
Deci a dăruit stăpînirea acestora de obşte tuturor oamenilor, iar - după ce a luat pîrga noastră asupră-Şi, şi a arătat-o Biserică a Sa, şi a numit-o „trup” al Său şi a făcut negrăita unire - dumnezeiescul Cuvînt a şezut „deasupra a toată Începătoria, şi Stăpînirea, şi Domnia şi deasupra a tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel ce va să fie”. Pe toate le-a supus sub picioarele Lui, nu numai „oile şi boii toţi”, ci şi toată zidirea văzută şi nevăzută. Martor al acestora este dumnezeiescul Apostol, care arătat strigă: „Iar pe Cel micşorat cu puţin decît Îngerii, pe Iisus, Îl vedem cu mărire şi cu cinste încununat pentru patima morţii.” Şi, puţin mai sus: „Pe toate le-ai supus sub picioarele Lui.” Şi, în Epistola către Corinteni: „Iar cînd a zis că: «toate s-au supus», arătat este că afară de Cel ce I-a supus Lui toate.” Că numai singură firea cea nezidită, ca o slobodă, s-a deosebit de supunerea aceasta, iar ceea ce a primit pe „a fi” de la aceasta, ori ce fel ar fi, ori văzută, ori nevăzută, se supune Stăpînului Hristos şi ca unui Dumnezeu, şi ca unui om. Atîta cinste a primit firea oamenilor de la Dumnezeul tuturor. Pentru aceea a pus începutul Psalmului şi la sfîrşit:
9 Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul!

Ana

Psalmul 7

Al lui David.
l. Doamne, Dumnezeul meu, in Tine am nadajduit. Mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste,
2. Ca nu cumva sa rapeasca sufletul meu ca un leu, nefiind cine sa ma izbaveasca, nici cine sa ma mantuiasca.
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am facut aceasta, de este nedreptate in mainile mele,
4. De am rasplatit cu rau celor ce mi-au facut mie rau si de am jefuit pe vrajmasii mei fara temei,
5. Sa prigoneasca vrajmasul sufletul meu si sa-l prinda, sa calce la pamant viata mea si marirea mea in tarana sa o aseze.
6. Scoala-Te, Doamne, intru mania Ta, inalta-Te pana la hotarele vrajmasilor mei; scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
7. Si adunare de popoare Te va inconjura si peste ea la inaltime Te intoarce.
8. Domnul va judeca pe popoare; judeca-ma, Doamne, dupa dreptatea mea si dupa nevinovatia mea.
9. Sfarseasca-se rautatea pacatosilor si intareste pe cel drept, Cel ce cerci inimile si rarunchii, Dumnezeule drepte.
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mantuieste pe cei drepti la inima.
11. Dumnezeu este judecator drept, tare si indelung-rabdator si nu se manie in fiecare zi.
12. De nu va veti intoarce, sabia Sa o va luci, arcul Sau l-a incordat si l-a pregatit
13. Si in el a gatit unelte de moarte; sagetile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
14. Iata a poftit nedreptatea, a zamislit silnicia si a nascut nelegiuirea.
15. Groapa a sapat si a adancit-o si va cadea in groapa pe care a facut-o.
16. Sa se intoarca nedreptatea lui pe capul lui si pe crestetul lui silnicia lui sa se coboare.
17. Lauda-voi pe Domnul dupa dreptatea Lui si voi canta numele Domnului Celui Preainalt.

TÎLCUIREA PSALMULUI 7
Psalmul lui David, pe care l-a cîntat Domnului pentru cuvintele lui Husi, fiul lui Iemeni.
Fugind de fiul cel pierzător şi ucigător de tată, Fericitul David a aflat ajutător pe Husi , care l-a înduplecat pe Avesalom să nu gonească îndată pe tatăl său, după sfătuirea lui Ahitofel , ci să adune tot norodul şi atunci să se ostăşească asupra celui ce l-a născut. Deci, căzîndu-i cu greu şi foarte mîhnindu-se că s-a arătat mai bună sfătuirea lui Husi, Ahitofel a primit sfîrşitul prin spînzurare, făcîndu-se el însuşi ucigaş al său. Iar dumnezeiescul David, luînd vreme spre fugă din întîrzierea năvălirii, a dobîndit mîntuirea. Deci aduce Psalmul acesta Mîntuitorului-Dumnezeu ca laudă şi rugăciune. Adaugă încă şi învăţătură, îndemnîndu-i pe cei nedreptăţiţi a avea nădejdile spre Dumnezeu şi de acolo a aştepta ajutorul, iar pe cei ce nedreptăţesc înfricoşîndu-i prin pomenirea dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu.

Doamne Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mîntuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte,
2 ca nu cîndva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cel ce izbăveşte, nici cel ce mîntuieşte.
Zice: La nici un ajutor omenesc nădăjduindu-mă, ci avînd întru sine-mi singură nădejdea către Tine, mă rog să dobîndesc a Ta purtare de grijă, temîndu-mă ca nu cumva, venind asupră-mi ca nişte fiare sălbatice şi aflîndu-mă pustiu de a Ta Pronie, războinicii să mă strice cu totul.
3 Doamne Dumnezeul meu, de am făcut aceasta,
Apoi, ne învaţă mai luminat ceea ce zice:
de este nedreptate întru mîinile mele,
Şi, arătînd care fel de nedreptate zice aici, îndată adaugă:
4 de am răsplătit celor ce-mi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmaşii mei deşert,
5 să gonească dar vrăjmaşul sufletul meu, şi să-l prindă, şi să calce în pămînt viaţa mea şi slava mea în ţărînă să o sălăşluiască.
Multe sînt părţile faptei bune: nu numai întreaga înţelepciune şi priceperea, ci şi bărbăţia şi dreptatea. Deci aici nu-şi mărturiseşte fapta bună desăvîrşită, ci că nu i-a nedreptăţit nicidecum pe vrăjmaşii aceia, pătimind nedreaptă fugă de dînşii. Zice: Nu numai că nu am început nedreptatea, dar nici n-am vrut să le izbîndesc cîndva celor ce m-au nedreptăţit, că, prinzîndu-l pe Saul sub mîna mea de mai multe ori, nu i-am răsplătit pentru vrăjmăşia cea nedreaptă. Pentru care, Stăpîne, Cel ce pe toate le şti vădit, Te rog să mă judeci cu dreptate: şi, de am lucrat vreun lucru ca acesta vreodată, să mă golesc de purtarea Ta de grijă - că aceasta zice „apoi să cad de la vrăjmaşii mei deşert” – şi să fiu dat prins sub mîna vrăjmaşilor, ca să mă golesc nu numai de slava de la Tine şi de împărăţie, ci să fiu dat şi morţii celei prea-de rîs. Că aceasta a însemnat-o zicînd: „Şi slava mea în ţărînă să o sălăşluiască.”
6 Scoală-Te, Doamne, întru urgia Ta, înalţă-Te întru hotarele vrăjmaşilor mei!
Simmah a tălmăcit: „întru mîniere”, Teodotion: „întru mînie”, iar Achila: „întru neîntîrziere”. Deci roagă pe Dreptul Judecător să pună pedeapsa asupra celor nedrepţi, folosind nu îndelunga-răbdare, ci dreapta hotărîre, că acest grai: „scoală-Te”, l-a pus în loc de: Să nu mai rabzi îndelung! Într-acest fel este şi „Scoală-Te, pentru ce dormi, Doamne?”, pentru că şi acolo îndelunga-răbdare a numit-o „somn”. Zice: Scoală, Doamne, ajută-ne nouă, că nu este vremea iubirii de oameni, ci a dreptei urgii. Deci pune Tu hotar vrăjmaşilor, oprind nedreapta lor năvălire.
7 Şi Te scoală, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca ce ai poruncit,
Că Tu ai legiuit a face izbîndă celor nedreptăţiţi. Deci, ceea ce ai poruncit altora să facă, lucrează Tu - o Stăpîne! - şi îmi dă ajutorul Tău.
8 şi adunare de noroade Te va înconjura. Şi pentru aceasta la înălţime Te întoarce.
Făcîndu-se arătată purtarea Ta de grijă, toţi Îţi vor aduce laude şi Dumnezeu Preaînalt Te vor chema, ca pe Cel ce toate le priveşti şi pui dreapta pedeapsă asupra celor nedrepţi. Căci, pe acest „la înălţime Te întoarce”, l-a pus în loc de: Preaînalt fiind din fire şi necunoscut celor mulţi, arată-Te ceea ce eşti, prin purtarea de grijă către cei nedreptăţiţi. Apoi, cu proorocie:
9 Domnul va judeca noroadele.
Că nu va judeca numai a mea judecată, ci şi toată firea oamenilor.
Judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nerăutatea mea asupra mea.
Prin cuvintele acestea, dumnezeiescul David nu şi-a mărturisit dreptatea - căci îl auzim pe dînsul strigînd cele împotrivnice: „Fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea”, şi: „Am zis: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului” - ci zice dreptatea întru lucrul ce-i sta înainte: Că nici pe Avesalom – zice - nu l-am nedreptăţit cu nimic, nici pe Ahitofel, nici pe cei ce s-au ostăşit asupra mea împreună cu aceştia. Deci după dreptatea aceasta şi după nerăutate mă rog a fi judecat, iar nu după greşelile mele de demult. Pricina aceasta de faţă mă rog a fi judecată deosebi, şi să nu-mi izbîndeşti acum pentru alte păcate.
10 Sfîrşească-se dar răutatea şi viclenia păcătoşilor, şi vei îndrepta pe cel drept,
În loc de „sfîrşească-se”, Simmah a pus: „termină-se”, „mărginească-se”. Zice: Dacă s-ar arăta deşartă viclenia celor ce trăiesc întru răutate, atunci ucenicii faptei bune ar face mai cu sîrguinţă călătoria ce le stă înainte.
Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule.
11 Drept este ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mîntuieşte pe cei drepţi la inimă.
„Rărunchi”, numeşte aici gîndurile, cu închipuire, de vreme ce rărunchii zădărăsc şi deşteaptă poftele de sub pîntece, iar de aici se pornesc gîndurile poftei. Şi zice: Cel ce ştie gîndurile ascunse ale minţii oamenilor îmi va da mie ajutor drept, ca Acela ce cu adevărat este obişnuit a face aceasta, pentru că le face izbîndă celor nedreptăţiţi. Deci, de aici, se şi teme de cei ce trăiesc întru răutate, şi arată în taină dreptele pedepse, mai-înainte vestind pierzarea lui Ahitofel:
12 Dumnezeu este judecător drept, şi tare, şi îndelung răbdător şi Care nu aduce mînie în fiece zi.
Are încă şi iubire de oameni, pentru care suferă prea-mult greşelile lor: fiindcă, dacă cîndva ar vedea pe oameni dobîndind folos prin aceasta, o vreme îi înfricoşează cu îngrozirile, întîrziind pedeapsa. Iar dacă, şi pe aceasta defăimînd-o, ar rămîne păcătuind, îndată aduce asupra lor, cu dreptate, pierzarea cea de tot. Pe acestea le-a arătat prin cele adăugate mai pe urmă:
13 De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a întins şi l-a gătit,
14 şi întru dînsul a gătit vasele morţii,
Acestea nu sînt lucrurile pedepsei, ci ale îngrozirii, că zice: „o va luci”, nu: „asupră o va aduce”; şi: „a întins arcul”, nu: „a slobozit săgeata”. Şi, învăţîndu-ne asupra cui va slobozi săgeţile, îndată a împreunat:
săgeţile Sale celor ce se ard le-a gătit.
Că cei ce au primit materia cea lesne de aprins a păcatului au luat „şi au zidit lemne, şi iarbă şi trestie” - după cum zice dumnezeiescul Apostol - se vor săgeta cu săgeţile acestea purtătoare de foc.
15 Iată, s-a chinuit de nedreptate,
Ahitofel, sfătuind acea rea socoteală.
a zămislit durere şi a născut fărădelege.
Că, din răutatea şi viclenia fără covîrşire, l-a într-armat pe copilul cel prea-fără de lege asupra tatălui, ce nu-i făcuse nici o nedreptate.
16 Groapă a săpat, şi a adîncit-o pe ea, şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
17 Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, şi peste creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.
Se va prinde - zice - întru cursele sale, şi va primi răsplătirile durerilor sale şi se va vîna în laţurile pe care le-a înfipt spre vînarea altora.
18 Mărturisi-mă-voi Domnului după dreptatea Lui, şi voi cînta numelui Domnului celui înalt.
Iar eu, dobîndind atîta purtare de grijă a lui Dumnezeu, voi lăuda totdeauna pe Făcătorul de bine, povestind dreptatea judecăţii Lui.

Ana

Psalmul 6

Al lui David.
1. Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi.
2. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt; vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele;
3. Si sufletul meu s-a tulburat foarte si Tu, Doamne, pana cand?
4. Intoarce-Te, Doamne; izbaveste sufletul meu, mantuieste-ma, pentru mila Ta.
5. Ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?
6. Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.
8. Departati-va de la mine toti cei ce lucrati faradelegea, ca a auzit Domnul glasul plangerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit.
10. Sa se rusineze si sa se tulbure foarte toti vrajmasii mei; sa se intoarca si sa se rusineze foarte degrab.

TÎLCUIREA PSALMULUI 6
În sfîrşit, întru laude, pentru a opta, Psalmul lui David.
Proorocescul cuvînt numeşte „a opta” aşezarea ce va să fie. Că, de vreme ce viaţa aceasta de acum se înconjură prin şapte zile ale săptămînii - vremea, începîndu-se de la ziua dintîi şi încetînd în ziua de-a şaptea, iarăşi la cea dintîi se întoarce, şi aşa la cea de a şaptea vine după cuviinţă - dumnezeiescul cuvînt a numit „ziua a opta” veacul cel afară de numărul săptămînicesc.

Şi în Psalmul acesta pomeneşte moartea şi judecata, pentru care a şi pus această deasupra-scriere. Că va zice: „Nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?”, în loc de: Celor ce ies de aici li s-a încuiat uşa pocăinţei şi nu le mai este cu putinţă celor ce în viaţa de acum nu au folosit doctoriile pocăinţei a aduce acolo lui Dumnezeu mărturisirea pentru păcat. Şi mărturiseşte acestor cuvinte şi pilda fecioarelor, care ne-a învăţat că fecioarele nebune, avînd candelele stinse, au rămas afară de uşile cămării de nuntă, bătînd în uşă, dar gonindu-se şi de cămară lipsindu-se, zicînd către dînsele Domnul: „Duceţi-vă, nu vă ştiu pe voi.” Pentru aceasta, după păcatul acela îndoit, Fericitul David aduce această rugăciune lui Dumnezeu, rugîndu-L să se vindece, în viaţa cealaltă nemaiavînd loc doctoriile pocăinţei.
Doamne, nu cu urgia Ta să mă mustri pe mine, nici cu mînia Ta să mă pedepseşti!
Nu se roagă să nu fie mustrat, ci să nu fie mustrat cu urgie; nici nu cere să nu fie pedepsit, ci să nu pătimească acest lucru cu mînie. Zice: Pedepseşte-mă ca un părinte, nu ca un judecător; ca un doctor, nu ca un chinuitor. Să nu măsori munca cu păcatul, ci amestecă dreptatea cu iubirea de oameni.
2 Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sînt!
Un glas ca acesta este potrivit celor ce au păcătuit: că, povăţuind înainte, neputinţa biruieşte păcatul; că, dacă nu se va slăbănogi cuvîntarea dintru noi, nu se vor scula asupră-ne patimile; că, sănătos fiind hăţuitorul, şi întorcîndu-i şi îndreptîndu-i pe cai cu ştiinţă, nu au loc săltările.
3 Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte,
„Oase”, numeşte aici gîndurile, că - de vreme ce oasele au firea mai uscăcioasă, şi ele poartă trupul - a numit „oase”, cu închipuire, gîndurile, prin care se îndreptează jivina, adică omul. Tulburarea acestora - zice - m-a clătinat şi m-a nestatornicit pe mine. Pentru aceea, mă rog a dobîndi iubirea Ta de oameni, ca să primesc vindecarea.
şi Tu, Doamne, pînă cînd?
4 Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu, mîntuieşte-mă pentru mila Ta!
Acest „pînă cînd” nu îl zice mustrînd, ci - ca unul ce era întru chinuiri - se roagă a grăbi cu ajutorul. Şi cu potrivire a adăugat acest „pentru mila Ta”, că zice: Nici mie însumi nu mă bizuiesc, nici nu pun ajutorul Tău pe seama dreptăţii mele, ci mă rog să-l dobîndesc pe acesta pentru mila Ta. Iar acest „întoarce-Te, Doamne” - în loc de: Ia aminte la mine şi nu-Ţi întoarce faţa Ta de către mine! - s-a luat din metafora celor mîniaţi, ce se întorc şi nu voiesc să-i vadă pe cei ce le-au greşit.
5 Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?
Mă rog - zice – a dobîndi vindecarea în vremea de acum, ştiind că celor ce ies cu răni din viaţa aceasta nu li se va da nici o vindecare, nemaiavînd loc pocăinţa. Foarte bine s-a filosofat aceasta de dumnezeiescul David, că nu întru moarte, ci întru viaţă este cel ce pomeneşte pe Dumnezeu. În iad nu este mărturisire şi pocăinţă, căci Dumnezeu a rînduit aici viaţă şi lucrare, iar acolo - cercarea şi luarea de seamă a celor lucrate. Şi este osebit lucru al veacului al optulea a nu mai da vreme oamenilor ce sînt întru el spre lucrarea faptelor bune sau rele, ci, ale căror lucruri va fi semănat cineva seminţele întru sine, întocmai ale acelora va culege şi roadele. Pentru aceea legiuieşte să lucrăm pocăinţa aici, căci în iad este nelucrătoare o sîrguinţă ca aceasta, că zice: De vreme ce lungă mi s-a făcut vremea pocăinţei, mă tem să nu apuce moartea - întru care nu este mărturisire - înaintea milei Tale. Pentru aceasta cer să se grăbească mila Ta.
Apoi, învaţă pe ascultător că, împreună cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu, se cade să urmeze şi faptele noastre, căci - de am pune înainte neputinţa noastră, ori tulburarea, ori bunătatea lui Dumnezeu, dar nu se vor pune înainte cele ale noastre - nici un folos nu ne este nouă.
6 Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiece noapte patul meu cu lacrimile mele, aşternutul meu voi uda.
Ştiu că mari şi grele am păcătuit, dar petrec lăcrimînd totdeauna, tînguindu-mă pentru cele îndrăznite de mine. Încă şi patul pîngărit de acea fărădelege îl voi spăla pururea cu lacrimi, ispitindu-mă a-l curăţi prin acestea. Şi, măcar de voi dobîndi lăsare, nu voi înceta făcînd acest lucru - că aceasta însemnează „spăla-voi în fiece noapte patul meu şi-l voi uda.”
7 Tulburatu-s-a de mînie ochiul meu,
Însăşi partea văzătoare a minţii mele s-a tulburat, pentru mînia Ta, Stăpîne! Că „ochi” a numit aici „mintea”, pentru aceea a şi pomenit numai un ochi.
învechitu-m-am întru toţi vrăjmaşii mei.
Decît toate - zice - mai grele îmi sînt ocările vrăjmaşilor mei: acestea mă cheltuiesc, şi mă topesc şi aduc asupră-mi bătrîneţe fără de vreme.
8 Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce lucraţi fărădelege, că a auzit Domnul glasul plîngerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea,
9 Domnul rugăciunea mea a primit.
Zice: Să nu mă batjocorească pe mine cei ce nu văd fărădelegile lor, şi se bucură de greşelile mele. Că am dobîndit dumnezeiasca milostivire, şi nădăjduiesc prin acelea care m-am rugat să mi se treacă cu vederea greşelile şi să mi se dea iertare.
10 Să se ruşineze şi să se tulbure toţi vrăjmaşii mei, să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă!
Zice: Deci, acestea ştiindu-le, încetaţi a-mi aduce ocări şi - de vreme ce nu luaţi în minte nelegiuirile voastre - umpleţi-vă de ruşine, şi de gîlceavă şi de tulburare. Căci dumnezeiasca judecată este dreaptă şi plină de frică.

Ana

Psalmul 5

Al lui David.
l. Graiurile mele asculta-le, Doamne! Intelege strigarea mea!
2. Ia aminte la glasul rugaciunii mele, Imparatul meu si Dumnezeul meu, caci catre Tine, ma voi ruga, Doamne!
3. Dimineata vei auzi glasul meu; dimineata voi sta inaintea Ta si ma vei vedea.
4. Ca Tu esti Dumnezeu, Care nu voiesti faradelegea, nici nu va locui langa Tine cel ce vicleneste.
5. Nu vor sta calcatorii de lege in preajma ochilor Tai. Urat-ai pe toti cei ce lucreaza fara de lege.
6. Pierde-vei pe toti cei ce graiesc minciuna; pe ucigas si pe viclean il uraste Domnul.
7. Iar eu, intru multimea milei Tale, voi intra in casa Ta, inchina-ma-voi spre sfant locasul Tau, intru frica Ta.
8. Doamne, povatuieste-ma intru dreptatea Ta din pricina dusmanilor mei! Indrepteaza inaintea mea calea Ta.
9. Ca nu este in gura lor adevar, inima lor este desarta; groapa deschisa grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.
10. Judeca-i pe ei, Dumnezeule; sa cada din sfaturile lor; dupa multimea nelegiuirilor lor, alunga-i pe ei, ca Te-au amarat, Doamne,
11. si sa se veseleasca toti cei ce nadajduiesc intru Tine; in veac se vor bucura si le vei fi lor salas si se vor lauda cu Tine toti cei ce iubesc numele Tau.
12. Ca Tu vei binecuvanta pe cel drept, Doamne, caci cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi.

TÎLCUIREA PSALMULUI 5
Întru sfîrşit, pentru moştenitoarea, Psalmul lui David.
Aşa au tălmăcit şi ceilalţi scrierea de deasupra, deci e vădit că dumnezeiescul cuvînt numeşte „moştenitor”, îndeobşte, Biserica lui Dumnezeu, iar deosebit - sufletul ce trăieşte cu bună-credinţă. Că este cu putinţă a auzi pe Domnul zicînd în Sfintele Evanghelii: „Veniţi, blagosloviţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!” Şi dumnezeiescul Pavel zice la fel: „Duhul împreună mărturiseşte duhului nostru că sîntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă sîntem fii, apoi şi moştenitori, moştenitori ca fii ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, fiindcă împreună pătimim, ca împreună să ne şi proslăvim.” Şi iarăşi: „Drept aceea, nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă fiu, apoi şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Hristos.” Şi încă multe altele de acest fel este cu putinţă a afla în dumnezeiasca Scriptură, dintru care povăţuindu-ne, vom putea cunoaşte înţelegerea.

Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înţelege strigarea mea,
2 ia aminte la glasul cererii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Bătîndu-se cu multe valuri dinspre toate părţile, Biserica lui Dumnezeu şi fiecare suflet care îmbrăţişează viaţă cu bună-credinţă le biruieşte pe acestea şi totdeauna înoată mai presus de furtună cînd cheamă dumnezeiescul ajutor. Deci aceasta ne arată nouă proorocescul cuvînt, învăţîndu-ne cum se cuvine a-L ruga şi a-L îndupleca pe Împăratul şi Dumnezeul tuturor: „Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înţelege strigarea mea, ia aminte glasul cererii mele!”
Iar pe acest „ascultă-le”, l-a pus în loc de: Facă-se graiurile rugăciunii mele în lăuntrul urechilor Tale, şi cu milostivire auzi rugăciunea mea şi ia aminte cu de-adinsul la cuvintele cererii mele, fiindcă pe Tine Te ştiu Dumnezeu şi Împărat. Dar nici „strigarea” nu se cuvine a o înţelege „strigare”, nici „urechile” - „urechi”, căci este obiceiul dumnezeieştii Scripturi să grăiască mai trupeşte pentru Dumnezeul tuturor, numind dumnezeieştile lucrări prin mădulare omeneşti: „ochi” - lucrarea cea văzătoare, cea auzitoare: „urechi”, şi pe celelalte la fel. Deci „strigare” numeşte sîrguinţa celor ce se roagă şi rugăciunea osîrduitoare a minţii.
3 Căci către Tine mă voi ruga, Doamne, şi dimineaţa vei auzi glasul meu.
4 Dimineaţa voi sta înaintea Ta, şi mă vei vedea,
Căci, cutezîndu-mă că îmi primeşti rugăciunile şi scuturînd somnul de la gene, îndată ce se luminează stau înaintea Ta, ca a Unuia cu adevărat Împărat şi Stăpîn, aducîndu-Ţi cererea. Şi nu este al fiecăruia să zică Dumnezeului tuturor: „Voi sta înaintea Ta, şi mă vei vedea”, ci al celor ce, ca marele Ilie, pentru îndrăzneala vieţuirii sfinte, îndrăznesc a zice: „Viu este Domnul, Căruia astăzi Îi stau înainte.”
că Dumnezeul cel ce nu voieşte fărădelegea Tu eşti.
5 Nu va locui lîngă Tine cel ce vicleneşte, nici nu vor petrece călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi.
Zice: Tu primeşti cererile mele şi mă priveşti pe mine, cel ce mă rog, fiindcă opreşti toată fărădelegea şi cu totul Te întorci de la cei ce trăiesc întru răutate. Te îngreţoşezi - zice - de toţi cei ce îmbrăţişează viaţă nelegiuită - căci a adăugat:
6 Urît-ai, Doamne, pe toţi cei ce lucrează fărădelegea, pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna. Pe bărbatul sîngiurilor şi vicleanul, îl urăşte Domnul.
În mijloc a adus catalogul răutăţii, arătînd toate cele împotrivnice dumnezeieştii voiri, că zice: Dumnezeu nu numai că opreşte răutatea, şi fărădelegea, şi minciuna, şi vicleşugul şi uciderea, ci îi şi urăşte pe lucrătorii acestora care nu voiesc a lua aminte la pocăinţă. Şi însemnează prin acestea pe cei ce s-au ridicat asupra Bisericii în felurite vremi, dar n-au putut a o birui, după oprirea şi nelăsarea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Însuşi, Care zice: „Porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Acest lucru l-a arătat încă şi Psalmul de faţă.
7 Iar eu întru mulţimea milei Tale voi intra în casa Ta, închina-mă-voi către Sfîntă Biserica Ta întru frica Ta.
Zice: Dobîndind iubirea Ta de oameni şi cu dreapta Ta fiind păzit, Ţie Îţi aduc închinăciunea cea necurmată în Biserica afierosită slavei Tale, purtînd întru mine frica Ta de-a pururea. Că, nădăjduindu-mă la iubirea Ta de oameni, nu voi suferi să o lepăd pe aceasta.
8 Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea.
Unele din pre-scrieri au aşa: „înaintea mea calea Ta”. Şi amîndouă se ţin de înţelegere bine-credincioasă: că, ori calea noastră de s-ar îndrepta înaintea lui Dumnezeu, nu vom lua cercare a rătăcirii; ori calea lui Dumnezeu de s-ar îndrepta înaintea noastră, pe dînsa vom călători şi vom alerga cu sîrguinţă către dînsa. Deci „moştenitoarea” cere să se povăţuiască de către dreptatea lui Dumnezeu, să i se îndrepteze şi să i se înlesnească ei calea, ca astfel să călătorească nestingherită. Simmah a pus această înţelegere: că, în loc de „îndreptează”, a zis: „netezeşte”. Auzim încă şi pe Însuşi Hristos, prin Isaia: „Vor fi – zice - cele strîmbe în căi drepte, şi cea colţuroasă - în cărări netede.” Iar, în alt Psalm, încă Fericitul David a zis: „De la Domnul paşii omului se îndreptează, şi calea Lui o va voi foarte.”
Şi graiurile „moştenitoarei” sînt pline de smerită-cugetare, că nu cere să i se îndrepteze calea pentru a ei dreptate, ci pentru vrăjmaşii ce trăiesc întru păgînătate şi îi dau război cu nedreptate. Apoi, ne arată fiecare din meşteşugirile răutăţii lor:
9 Că nu este în gura lor adevăr,
Cu minciuna - zice - îşi întinează limbile lor totdeauna.
inima lor este deşartă.
Cu cuvintele lor se aseamănă şi se potrivesc şi gîndurile lor, şi mintea lor împreună-mărturiseşte gurii lor.
10 Groapă deschisă - gîtlejul lor,
Mormintele închise au putoarea ascunsă, iar cele deschise slobozesc multă putoare. Asemenea graiuri - zice - rîgîiesc şi aceştia, pline de toată păgînătatea şi putoarea. Şi însemnează prin cuvintele acestea hulele asupra lui Dumnezeu şi graiurile desfrînării şi ale înverşunării .
cu limbile lor vicleneau. Judecă-i pe ei, Dumnezeule!
Mai grele decît graiurile ce se grăiesc sînt cele ascunse: că, folosind vicleşuguri, ei lucrează nenumărate rele împotriva aproapelui.
11 Să cadă din sfaturile lor, după mulţimea păgînătăţilor lor leapădă-i pe dînşii! -
Deci să fie aduşi sub judecata Ta - o Stăpîne! - şi să fie învinuiţi de acelea pe care le măiestresc asupra noastră, şi să se înveţe cu cercarea că ţes ţesătură de păianjen, şi să se pedepsească după vrednicia îndrăznirii lor.
că Te-au amărît, Doamne.
Pentru că, pornindu-şi tabăra împotriva celor afierosiţi Ţie, asupra Ta au pornit războiul.
12 Şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine. În veac se vor bucura, şi Te vei sălăşlui întru dînşii.
Şi aceasta îi va umple de veselie pe cei ce au crezut întru Tine. Şi le va da lor dulceaţa veşnică nu pieirea acelora, ci purtarea Ta de grijă, fiind încredinţaţi că vei locui întru dînşii, şi vei umbla întru ei şi îi vei arăta pe dînşii casă afierosită Ţie.
13 Şi se vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău, căci Tu vei blagoslovi pe cel drept, Doamne.
Pentru că, dăruindu-se blagoslovenia şi Pronia Ta slujitorilor Tăi, cei ce s-au făcut îndrăgitori ai numelui Tău vor cugeta mare pentru a Ta purtare de grijă, povestind a Ta putere. Aşa zice şi Fericitul Pavel: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude.”
Că cu arma bunei-voiri ne-ai încununat pe noi.
Dumnezeiasca Scriptură numeşte voia cea bună a lui Dumnezeu „bunăvoire”. În acest fel este: „Bine ai voit, Doamne, pămîntului Tău”, în loc de: Bune ai voit pămîntului Tău. Şi, la Fericitul Pavel: „După buna voire a voii Lui”, adică: „după voia cea bună a Lui”. Deci şi aici zice aceasta: Voia Ta cea bună şi multa iubire şi dragoste părintească a Ta s-au făcut nouă şi armă aducătoare de biruinţă, şi cunună de biruinţă.

Ana

Psalmul 4

Al lui David.
1. Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele! Intru necaz m-ai desfatat! Milostiveste-Te spre mine si asculta rugaciunea mea.
2. Fiii oamenilor, pana cand grei la inima? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna?
3. Sa stiti ca minunat a facut Domnul pe cel cuvios al Sau; Domnul ma va auzi cand voi striga catre Dansul.
4. Maniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti in inimile voastre, intru asternuturile voastre, va caiti.
5. Jertfiti jertfa dreptatii si nadajduiti in Domnul.
6. Multi zic: "Cine ne va arata noua cele bune?" Dar s-a insemnat peste noi lumina fetei Tale, Doamne!
7. Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul lor de grau, de vin si de untdelemn ce s-a inmultit.
8. Cu pace, asa ma voi culca si voi adormi, ca Tu, Doamne, indeosebi intru nadejde m-ai asezat.

TÎLCUIREA PSALMULUI 4
Întru sfîrşit, întru laude. Psalmul lui David.
În loc de „întru sfîrşit”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „făcătorului de
biruinţă”, iar Simmah: „de biruinţă”. Şi „întru sfîrşit” însemnează că cele proorocite se vor împlini după multe vremi mai pe urmă, iar David a mai-nainte grăit întru sfîrşitul Psalmului pentru învierea din morţi, zicînd: „În pace voi adormi şi voi dormi, că Tu, Doamne, deosebi întru nădejde m-ai sălăşluit.”
Iar după ceilalţi, Psalmul de faţă se aduce de către Fericitul David cîntare de biruinţă lui Dumnezeu, „Făcătorului de biruinţă”, după biruinţa asupra lui Avesalom, părîndu-li-se lor că s-a zis după risipirea războiului aceluia, pentru că, în Psalmul dinainte, Fericitul David a zis: „Mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui”, iar aici zice: „Fiii oamenilor, pînă cînd grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? Şi să cunoaşteţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său”. Deci în Psalmul acesta învaţă pe cei ce bolesc cu nedumnezeirea că El este Cel ce priveşte şi ocîrmuieşte toate; şi, spre dovada învăţăturii, le povesteşte pe cele de rînd pentru fiecare.

Cînd am strigat eu, auzitu-m-ai, Dumnezeul dreptăţii mele,
Învăţaţi-vă - zice - din cele făcute de mine cum stă de faţă oamenilor Dumnezeul tuturor şi îi aude pe cei ce Îl cheamă curat, că eu am dobîndit cererea îndată după ce I-am adus rugăciunea mea. Iar aceasta: „dreptăţii mele”, a pus-o în loc de: „al dreptei mele cereri”, căci nu era lucru al socotelii şi înţelepciunii lui David să-şi mărturisească lui-şi dreptate şi faptă bună. Şi se aseamănă graiurile acestea cu cele zise de Dumnezeu prin Isaia: „Atunci Mă vei chema, şi Eu te voi auzi. Încă grăind tu, voi zice: Iată, de faţă sînt.”
întru necaz m-ai desfătat.
Dumnezeul tuturor obişnuieşte a slobozi să se întîmple Sfinţilor pricini de scîrbe, iar după iscusire şi cercare, înalt propovăduieşte pe nevoitori, şi încă întru înseşi ispitele le aduce toată mîngîierea. Aceasta ne învaţă aici şi marele David, zicînd: Întru înseşi necazurile am dobîndit ajutorul şi mîngîierea Ta. La fel este şi acea zisă a Dumnezeului tuturor către dumnezeiescul Pavel: „Destul îţi este ţie darul Meu, că întru neputinţă se face desăvîrşită puterea Mea.”
2 Milostiveşte-Te spre mine, şi auzi rugăciunea mea!
Dreptul nu se satură de rugăciune, ci - rugîndu-se, şi dobîndind milostivire şi culegînd roadele rugăciunii - stăruie aducînd rugăciune, ştiind folosul ce va să fie de aici.
3 Fiii oamenilor, pînă cînd - grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?
O oameni! Cunoaşteţi din cele făcute pentru mine pe Ocîrmuitorul şi Stăpînitorul tuturor: în ce chip priveşte cele omeneşti şi dăruieşte cererile celor ce se apropie cu sîrguinţă. Şi lepădaţi deşartele voastre gînduri. Iar „grei la inimă” i-a numit după cuviinţă pe necredincioşi, pe cei ce nu voiesc a căuta în sus către Dumnezeu şi a vedea dumnezeieştile iconomii, ca şi cei din metafora celor îngreuiaţi la cap din beţie de vin, care, din aburii ce se ridică în sus de dedesubt, sînt siliţi a închide ochii, şi nu pot a-i deschide.
4 Şi să cunoaşteţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său. Domnul mă va auzi cînd voi striga către Dînsul.
Nu aşa prost m-a slobozit de primejdiile ce au căzut asupră-mi, ci m-a făcut strălucit şi vestit prin biruinţă - căci aceasta însemnează cînd zice: „minunat a făcut”. Şi aşteaptă totdeauna, primind rugăciunile mele. Iar pe „cuvios”, iarăşi l-a pus aici în loc de: „nevinovat, care n-a nedreptăţit cu nimic pe vrăjmaşi, ci el s-a nedreptăţit de dînşii”.
5 Mîniaţi-vă,
Aici, se cuvine a pune soroc, şi apoi a le citi pe celelalte:
şi nu păcătuiţi,
Mîniaţi-vă - zice - şi îngreuiaţi-vă asupra celor ce se scoală cu nedreptate asupra voastră, văzîndu-i bine-norociţi. Dar să nu măriţi răul cu rău, ispitindu-vă – şi plecîndu-i şi încredinţîndu-i şi pe alţii - cum că toate se poartă nerînduite şi nechivernisite. Pentru că se cuvine să facem împotrivă păcatelor noastre de peste zi, noaptea cerîndu-ne seama de la noi înşine:
de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre umiliţi-vă.
Că vremea de noapte, fiind izbăvită de gîlcevile din afară, dă multă linişte gîndurilor. După cuviinţă, atunci a poruncit a face cercarea celor grăite sau lucrate ziua şi a legiuit a vindeca rănile prin doctoria umilinţei.
6 Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi spre Domnul.
Şi prin graiurile acestea leapădă slujba Legii, ca pe una de prisos, şi legiuieşte a aduce jertfa dreptăţii. Căci lui Dumnezeu Îi este mai dorită avuţia dreptăţii - unită fiind cu ea şi nădejdea spre Dînsul - decît toată jertfa de o sută de boi şi de o mie de boi. Fiindcă mulţi - şi din Elini, şi din Iudei şi din ereticii ce cugetă cele împotrivnice - uneori doresc întreaga înţelepciune şi dreptate, dar, fiind lipsiţi de buna-credinţă, nu dobîndesc de aici nici un rod. Pentru aceea, Preasfîntul Duh porunceşte, prin dumnezeiescul David, nu numai să jertfească jertfa dreptăţii, ci să şi nădăjduiască spre Domnul. Aşa zice şi Stăpînul Hristos ucenicilor Săi: „Eu sînt Viţa cea adevărată, voi – mlădiţele, şi Tatăl Meu este Lucrătorul. Toată mlădiţa ce nu aduce rod întru Mine, o ridică pe dînsa.” Şi nu aşa prost a zis „ce nu aduce rod”, ci „ce nu aduce rod întru Mine”, adică: „după poruncile Mele, după legiuirile Mele, cu credinţa cea întru Mine”, fiindcă unii par că se îngrijesc de fapta bună şi fără mărturisirea întru Dînsul, pentru slava oamenilor.
Mulţi zic: Cine va arăta nouă cele bune?
Însemnează pe aceia pe care i-a numit „grei la inimă”, ca pe cei ce se îngreuiază pentru ispitele de scîrbă ce cad asupră-le, şi nu cred purtării de grijă a lui Dumnezeu şi îndrăznesc a spune aceasta.
7 Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne, dat-ai veselie în inima mea.
Deci unele ca acestea gîndesc şi grăiesc aceia, iar noi, cei ce am primit strălucirea cunoştinţei Tale de Dumnezeu şi ne-am luminat cu razele Tale, întru înseşi primejdiile ridicate asupra noastră avem destulă mîngîiere nădejdea spre Tine.
8 Din rodul grîului, al vinului şi al untului de lemn al lor s-au înmulţit.
Iarăşi mustră pe aceia care zic: „Cine va arăta nouă cele bune?”, ca pe cei ce dobîndesc atîtea încă întru această viaţă de acum, dar totuşi bolesc cu nemulţumirea. Iar înţelegerea este cu ipervaton : „Mulţi zic: «Cine va arăta nouă cele bune»? Din rodul grîului, al vinului şi al untului de lemn al lor s-au înmulţit”. Adică: Măcar că întreabă, dar tot ei se îndulcesc de roadele de multe feluri ale pămîntului. Căci prin aceste trei feluri de folos firii omeneşti - grîul, vinul şi untul de lemn - a cuprins şi celelalte bunătăţi împreună, mustrînd nemulţumirea acelora care, în mîini purtînd darurile lui Dumnezeu şi cu îndestulare întru bunătăţile Lui desfătîndu-se, îndrăznesc a zice, ca unii ce n-ar fi dobîndit nimic: „Cine va arăta nouă cele bune?”
Iar eu, îndulcindu-mă de lumina Ta şi cîştigînd cunoştinţa Ta:
9 Cu pace voi adormi şi voi dormi,
10 că Tu, Doamne, deosebi întru nădejde m-ai aşezat.
Izgonind toată gîlceava şi împerecherea gîndurilor , împărţindu-le pace şi învăţîndu-mă să cuget pentru Pronia Ta cea bună, voi primi moartea spre nădejdea învierii. Căci „somn” a numit aici moartea. Şi foarte după cuviinţă a înjugat nădejdea cu pomenirea morţii după ce a grăit cuvintele pentru purtarea de grijă. Căci - pe cei mulţi ce cad întru rele-norociri în viaţa aceasta de acum, şi se nedreptăţesc de cei ce trăiesc întru răutate şi primesc sfîrşitul vieţii nedobîndind nici un ajutor - marele David îi învaţă să nu se îngreuieze, fiindcă moartea este înjugată cu nădejdea, şi după moarte va să fie răsplătire.


Ana

Psalmul 3

Al lui David.
1. Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc! Multi se scoala asupra mea;
2. Multi zic sufletului meu: "Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui! "
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea si Cel ce inalti capul meu.
4. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui.
5. Eu m-am culcat si am adormit; sculatu-m-am, ca Domnul ma va sprijini.
6. Nu ma voi teme de mii de popoare, care imprejur ma impresoara.
7. Scoala, Doamne, mantuieste-ma, Dumnezeul meu, ca Tu ai batut pe toti cei ce ma vrajmasesc in desert; dintii pacatosilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau, binecuvantarea Ta.

TÎLCUIREA PSALMULUI 3
Psalmul lui David, cînd a fugit de la faţa lui Avesalom, fiul său.
Celor sîrguitori, istoria le este arătată, dar, pentru cei mai trîndavi, o voi zice pe aceasta în scurt. După acea îndoită nelegiuire , marele David a căzut întru primejdii multe şi felurite. Pentru că nu numai neamurile vecine s-au pornit spre război, ci şi însăşi casa lui s-a răzvrătit, şi nelegiuirea a urmat nelegiuirii: desfrînării lui Amnon - uciderea lui de către Avesalom, şi uciderii de frate - ridicarea asupra tatălui său şi depărtarea supuşilor. Purtîndu-i de grijă dumnezeiescul dar, nici una dintre acestea nu au venit asupra lui David, apoi însă, depărtîndu-se acela pentru nelegiuirea făcută de dînsul, dumnezeiescului dar i-a luat locul răutatea, care a făcut lucruri vrednice de jale, odrăslindu-i lanţ de primejdii.

Deci întru acea vreme a scris Psalmul de faţă, fugind de fiul cel ucigător de tată şi de cei ce primiseră a se oşti împotriva lui împreună cu acela, dumnezeiescul Duh lucrînd întru dînsul şi atunci, pentru pocăinţa lui fierbinte.
Doamne, cît s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea,
2 mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui!
Adică: Mulţi vrăjmaşi de multe feluri năvălesc asupra mea dinspre toate părţile. Dar mai mult mă mîhnesc cei ce mă batjocoresc şi zic că m-am golit de purtarea Ta de grijă. Însă eu ştiu că nu vei suferi să mă treci cu vederea, măcar de am făcut şi păcate foarte mari, ci, pe cel ce s-a smerit acum pentru păcat, îl vei înălţa şi îl vei arăta mai înalt decît vrăjmaşii.
Că aceasta a arătat-o zicînd:
3 Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
Nu mă bizui nici împărăţiei, nici stăpînirii, ci pe Tine Te cred că eşti slava mea şi nădăjduiesc că mă voi înălţa degrab de dreapta Ta.
4 Cu glasul meu către Domnul am strigat, şi m-a auzit din muntele cel sfînt al Lui.
Pentru aceasta Ţie Îţi aduc rugăciunile cu toată sîrguinţa, ştiind că îndată vei dărui cererile. Iar „strigarea” nu se cuvine a o înţelege ca glas şi chiuire, ci ca osîrdie a sufletului, pentru că aşa a zis şi Dumnezeul tuturor către Fericitul Moisi, cel ce tăcea: „Ce strigi către Mine?” - „strigare” numind tăcerea rugăciunii minţii cea cu sîrguinţă. Iar acest „M-a auzit din muntele cel sfînt al Lui”, s-a zis după socoteala ce stăpînea de demult, care cugeta că Dumnezeul tuturor locuieşte în Cort, fiindcă de acolo le da preoţilor răspunsurile şi poruncile.
5 Iar eu am adormit şi am dormit. Sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Dumnezeiasca Scriptură numeşte de multe ori primejdiile „noapte”, pentru că cei ce cad întru cele prea-mîhnicioase socotesc că petrec ca într-un întuneric. De asemenea, cu nopţile este înjugat somnul. Deci Psalmistul însemnează deodată şi necazurile, şi izbăvirea de acestea: „sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini” arată că: Dobîndind dumnezeiescul ajutor, m-am înălţat peste relele ce cad asupra mea. Pentru aceea:
6 Nu mă voi teme de zeci de mii de noroade care împrejur mă împresoară. Scoală, Doamne, mîntuieşte-mă, Dumnezeul meu,
Că destul este să fi de faţă ca să risipeşti zecile de mii cele multe.
7 că Tu ai bătut pe toţi cei ce-mi vrăjmăşesc în deşert, dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
Împărtăşeşte-mă de mîntuirea desăvîrşită, precum i-ai pedepsit de multe ori pe cei ce au avut asupra mea vrăjmăşie nedreaptă: şi pe cei de o seminţie, şi pe cei de altă seminţie, şi pe Israiliteni, şi pe Amaleciţi, şi pe Saul însuşi; aşa învredniceşte-mă şi acum de mîntuire. Iar acest „dinţii păcătoşilor ai zdrobit” e în loc de: „i-ai golit pe dînşii de toată tăria”, din metafora fiarelor lipsite de dinţi, care sînt foarte lesne defăimate şi biruite.
8 A Domnului este mîntuirea,
Zice: Nu am nădejdea spre om, ci de la Tine aştept mîntuirea; şi nu numai eu singur, ci şi norodul Tău, supărat de război împreună cu mine. Mă grijesc încă şi de cei ce-mi dau război, pentru că şi acela este norodul Tău. Deci dă-le, Stăpîne, şi acestora, şi acelora, blagoslovenia păcii. Că aceasta a arătat zicînd:
şi peste norodul Tău - blagoslovenia Ta.
Şi Fericitul Moisi împreunează pacea cu blagosloveniile. Încă şi întru istorie îl aflăm pe Fericitul David grijindu-se foarte pentru norod şi pentru însuşi copilul cel ucigător de tată şi făcînd purtare de grijă mai vîrtos de pace decît de biruinţa asupra norodului.
Ana

Psalmul 2

Al lui David.
1. Pentru ce s-au intaratat neamurile si popoarele au cugetat desertaciuni?
2. S-au ridicat imparatii pamantului si capeteniile s-au adunat impreuna impotriva Domnului si a unsului Sau, zicand:
3, "Sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor".
4. Cel ce locuieste in ceruri va rade de dansii si Domnul ii va batjocori pe ei!
5. Atunci va grai catre ei intru urgia Lui si intru mania Lui ii va tulbura pe ei;
6. Iar Eu sunt pus imparat de El peste Sion, muntele cel sfant al Lui, vestind porunca Domnului.
7. Domnul a zis catre Mine: "Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut!
8. Cere de la Mine si-Ti voi da neamurile mostenirea Ta si stapanirea Ta marginile pamantului.
9. Le vei paste pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!"
10. Si acum imparati intelegeti! Invatati-va toti, care judecati pamantul!
11. Slujiti Domnului cu frica si va bucurati de El cu cutremur.
12. Luati invatatura, ca nu cumva sa Se manie Domnul si sa pieriti din calea cea dreapta, cand se va aprinde degrab mania Lui! Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El.

TÎLCUIREA PSALMULUI 2
Nescris deasupra la Evrei.
Săvîrşind întîiul Psalm întru pomenirea necredincioşilor, dintru aceasta a făcut iarăşi începutul celui de al doilea, învăţînd că vor primi sfîrşitul mai-nainte zis acelora şi cei ce s-au turbat asupra Mîntuitorului: şi păgîni, şi împăraţi, şi boieri şi Iudei. Pentru că întru al doilea Psalm mai-înainte vesteşte Patimile omeneşti şi Împărăţia Stăpînului Hristos, şi încă mai-nainte prooroceşte chemarea neamurilor şi tînguieşte necredinţa Iudeilor, căci acest „pentru ce s-au întărîtat neamurile?” este al celui ce se tînguieşte şi prihăneşte nebunia. Dar nu avem trebuinţă de multe cuvinte spre tîlcuire, fiindcă dumnezeiescul Petru, verhovnicul Apostolilor, a pus tîlcuirea în Fapte: „împăraţi” şi „boieri” i-a numit pe Irod, pe Pilat Ponteanul, pe arhierei şi pe cărturari. Pentru că unul s-a trimis de împăratul Romanilor, ocîrmuind stăpînirea aceluia; iar celălalt era întru aceeaşi vreme toparh (adică domn) al Iudeilor. Unul avea slugi şi supuşi din Iudei, iar celălalt - ostaşi din neamuri. Şi, făcîndu-se într-un gînd şi unire şi măiestrind uciderea Stăpînului, s-au sfătuit lucruri deşarte şi zadarnice, neputînd să dea uitării pe Cel ce S-a răstignit de dînşii: că, înviind a treia zi, El a stăpînit toată lumea.

Şi prea-cu potrivire şi foarte după cuviinţă l-a încheiat şi l-a unit Psalmistul cu faţa norodului pe acest „au cugetat deşarte”, pentru că Iudeii au făcut sfatul acesta rău asupra Mîntuitorului: martor este glasul Sfintelor Evanghelii, care ne învaţă că fariseii, ieşind, au făcut sfat cum Îl vor pierde pe Dînsul, şi Caiafa a strigat: „De folos este ca să moară un om, şi să nu piară tot neamul.”
Iar acest grai, „s-au întărîtat”, Achila l-a tălmăcit: „s-au tulburat”, iar Simmah: „se amestecă”. Şi acesta, stînd alături de „neamurilor”, ne dă a înţelege că Pilat - după ce Iudeii i L-au adus pe Iisus ca pe un oarecare tiran, zicînd de multe ori că se cade ca El să fie ucis – a scos fără de voie hotărîrea aducătoare de moarte, temîndu-se a-L slobozi, după cum s-ar fi cuvenit, ca să nu se ridice de aici vreo pîră şi asupra lui. Că, după cum a zis Fericitul Luca: „Îl pîrau pe Dînsul, zicînd: Pe Acesta L-am aflat răzvrătind neamul şi oprind să dea dajdie Cezarului, zicîndu-Se pe Sine Hristos că este Împărat.”
Pentru ce s-au întărîtat neamuri şi noroadele au cugetat cele deşarte?
2 Stătut-au de faţă împăraţii pămîntului şi boierii s-au adunat întru una asupra Domnului şi asupra Unsului Lui.
Nu zice „neamurile”, cu articol, ca să socoteşti că-i cuprinde pe toţi, ci „neamuri”, aducînd înţelegerea către oarece din parte. Că - de vreme ce, prinzîndu-L, Iudeii L-au dat pe Dînsul neamurilor - pentru aceasta zice: Care este pricina, sau ce este ce s-a făcut, încît şi noroadele s-au pornit asupra Lui împreună şi L-au dat pe Dînsul în mîinile neamurilor? Iar acest grai: „s-au întărîtat”, se înţelege în loc de: „s-au trufit”.
3 Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor!
Pentru că „cel ce nu cinsteşte - zice - pe Fiul, nici pe Tatăl nu-L cinsteşte”; deci, după cuviinţă, împreună cu jugul Fiului, îl leapădă şi pe cel al Tatălui. Mie însă mi se pare că Preasfîntul Duh le porunceşte credincioşilor să zică acestea: „Să rupem legăturile lor - adică ale neamurilor celor păgîne - şi să lepădăm de la noi jugul lor” - adică al Iudeilor celor prea-fără de lege - şi să luăm asupra noastră jugul cel bun al Domnului. Că al Lui este glasul: „Luaţi jugul Meu pe voi, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea - uşoară.” Încă şi însăşi Legea s-a numit „jug” de dumnezeieştii Apostoli. Pentru aceasta zice dumnezeiescul Petru, în Fapte: „Ce ispitiţi pe Dumnezeu a pune jug pe grumazul ucenicilor, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Fără numai că, prin darul Domnului Iisus, credem să ne mîntuim în acelaşi chip ca şi aceia.” Cu acestea se aseamănă şi graiurile prooroceşti: „Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor!”, adică: Să ne depărtăm cu inima de a mai voi să fim sub dînşii; să scuturăm de la noi jugul Legii, nimic să socotim închipuirile , dacă nu s-ar înţelege duhovniceşte; să se socotească nedesăvîrşită către folos umbra , dacă nu zugrăveşte întru sine taina lui Hristos.
4 Cel ce locuieşte în ceruri va rîde de dînşii, şi Domnul îi va batjocori pe ei.
Căci Cel pironit şi dat la moarte de dînşii, fiind în ceruri şi cuprinzîndu-le pe toate, arată sfaturile lor deşarte şi zadarnice; încă şi Tatăl Acestuia şi Stăpînul tuturor le va răsplăti lor cu vrednică osîndă.
5 Atunci va grăi către dînşii întru mînia Sa şi întru iuţimea Sa îi va tulbura pe ei.
Tîlcuirea graiurilor acestora ne învaţă sfîrşitul lucrurilor. Pentru că, venind asupra lor oaste romană, cetatea a prădat-o şi a surpat-o, Biserica a ars-o, pe cei mai mulţi dintre dînşii i-a omorît, iar pe cei ce au scăpat de junghiere, prinzîndu-i, i-a dat la robie.
Se cuvine a băga de seamă cu mintea că pînă aici a pomenit două feţe: întîi - pe „Domnul”, şi apoi, pe „Hristos” : „... asupra Domnului - zice - şi asupra Hristosului Lui.” Apoi, pe „Cel ce locuieşte în ceruri” şi pe „Domnul”: „Cel ce locuieşte în ceruri va rîde de dînşii, şi Domnul îi va batjocori pe ei.” Şi încă iarăşi a păzit acelaşi chip:
6 Iar Eu sînt pus Împărat de Dînsul
Aici, se cuvine a pune soroc , şi a adăuga după aceea:
peste Sion, muntele cel sfînt al Lui, vestind porunca Domnului.
Căci nu împărăţeşte numai peste muntele Sion, ci şi peste cele văzute, şi peste cele nevăzute şi peste toată zidirea. Peste muntele Sion şi peste Iudeea a adus dumnezeiasca Lui învăţătură celor ce veneau la Dînsul, şi cei ce au primit-o au abătut apele ei la toată lumea, plecîndu-se dumnezeieştilor Lui porunci. Pentru că zice: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!”
Iar acest stih: „Eu sînt pus Împărat de Dînsul”, îl grăieşte omeneşte, căci, ca Dumnezeu, are Împărăţia din fire, iar ca om, o are hirotonisită. Că are stăpînirea fără de început ca Dumnezeu, ne învaţă acelaşi Prooroc, zicînd: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate este toiagul Împărăţiei Tale”, iar Fericitul Pavel zice că Psalmul acesta s-a zis pentru Fiul. Întru acest chip înalt numindu-Se, ca Dumnezeu, S-a înălţat şi ca om. Şi David strigă, propovăduind dumnezeiasca înălţime: „Să cunoască ei că numele Îţi este Domnul, Tu singur eşti înalt peste tot pămîntul!” Şi Zaharia, către Ioan: „Şi tu, pruncule, Prooroc al Celui Preaînalt te vei chema.” Iar despre înălţimea cea omenească ne învaţă Fericitul Pavel, zicînd: „Pentru aceea L-a şi prea-înălţat pe El Dumnezeu şi I-a dat Lui nume mai presus de toate numele“, deşi numele acesta - adică „Fiul Unul Născut” - îl avea Dumnezeu-Cuvîntul mai înainte de veci odrăslit împreună cu lucrul. Avînd însă, ca Dumnezeu, numirea Fiului, o ia pe dînsa şi ca om. Pentru aceea, a adăugat şi în Psalmul ce ne stă înainte:
7 Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut.
Cineva, plecîndu-se învăţăturii dumnezeiescului Duh, nu ar putea lipi acest grai la dumnezeirea Stăpînului Hristos. Pentru aceea, să auzim pe Dumnezeul tuturor zicînd prin David: „Din pîntece, mai înainte de luceafăr Te-am născut.” Deci ca om primeşte şi graiul acesta şi ca om le aude pe cele adăugate:
8 Cere de la Mine, şi voi da Ţie neamurile moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.
Căci, ca Dumnezeu, este Făcător al tuturor: „Toate printr-Însul s-au făcut, şi fără de Dînsul nu s-a făcut nimic; întru Dînsul s-au zidit toate, ori văzute, ori nevăzute.” Dacă este Făcător şi Ziditor al tuturor, apoi este şi Stăpîn şi Domn al acelora pe care le-a făcut. Dar, fiind stăpîn din fire ca Dumnezeu, ia şi ca om stăpînirea tuturor.
Căci de demult părea că poartă grijă numai de Iudei, că zice: „S-a făcut parte a Domnului norodul lui Iacov; Israil, împărţeala moştenirii Lui.” Dar acesta s-a lepădat afară, căci nu a primit nici un folos din purtarea de grijă, şi, după cuviinţă, Dumnezeu S-a mutat către neamuri, măcar că nici de demult nu era fără purtare de grijă de acestea, împlinind astfel moisiceasca proorocie, că a aceluia este glasul: „Veseliţi-vă, neamuri, cu norodul Lui!” Putem afla şi împlinirea asemănată cu mai-înainte-grăirea: că, pe cei ce au crezut din Iudei - nu numai pe cei doisprezece Apostoli, ci şi pe cei şaptezeci de ucenici, şi pe cei o sută douăzeci cărora Fericitul Petru le-a grăit în norod; şi pe cei cinci sute cărora Hristos li S-a arătat deodată după Înviere, după glasul dumnezeiescului Pavel; şi pe cei trei mii, şi pe cei cinci mii pe care i-a vînat verhovnicul Apostolilor, propovăduind; şi pe celelalte zeci de mii, pentru care marele Iacov a zis: „Vezi, frate, cît de mulţi sînt Jidovii credincioşi?” - deci pe aceştia, şi lîngă aceştia pe cei care au crezut din Iudeii de prin toată lumea, arătîndu-i norod sfînt, şi vînînd prin ei toate neamurile, împlineşte proorocia ce zice: „Veseliţi-vă, neamuri, cu norodul Lui!” Pe lîngă aceasta, împlineşte încă şi a Sa mai-înainte grăire către Iudei, care zice: „Încă şi alte oi am, care nu sînt din staulul acesta. Şi Mi se cade şi pe acelea a le aduce, şi glasul Meu vor auzi şi se vor face o turmă şi un Păstor.” Aceasta o zice şi în Psalmul ce ne stă înainte: „Cere de la Mine, şi Îţi voi da Ţie neamurile - moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Şi îmi vine mie să tînguiesc necredinţa Iudeilor, care - auzind proorocia aceasta, ce pomeneşte arătat „marginile pămîntului”, şi ştiind că nici unul din cei ce au fost împăraţi la dînşii n-a cîştigat atîta domnie, ci numai singur Stăpînul Hristos, Cel ce a odrăslit după trup din David - se orbesc la ochii minţii, după proorocia ce grăieşte: „Pipăi-vor ca nişte orbi peretele, şi ca şi cum nu ar avea ochi vor pipăi.” Pentru aceasta îi şi îngrozeşte pe dînşii proorocescul cuvînt:
9 Paşte-vei pe dînşii cu toiag de fier, ca pe vasele olarului îi vei zdrobi pe dînşii.
Îi va zdrobi pe dînşii, ca pe nişte vase de tină, cu împărăţia romană - pe care proorocia lui Daniil o numeşte „fier”, cu închipuire pentru tăria şi nezdrobirea ei. Căci - de vreme ce s-au lepădat de Dînsul a-L avea Împărat şi ziceau, strigînd cu mare strigare: „Noi nu avem împărat, fără numai pe Cezarul!” - a pus peste dînşii pe Cezarul pe care l-au cerut şi i-a pedepsit pentru păgînătate prin oastea aceluia.
Iar dacă cineva socoteşte că acestea nu s-au zis pentru Iudei, ci pentru neamuri, se cuvine să le înţeleagă aşa: „Paşte-va neamurile cu toiag de fier”, cu Împărăţia Lui cea tare şi nezdrobită, şi „îi va zdrobi pe dînşii ca pe vasele olarului”, risipindu-i şi alcătuindu-i din nou prin baia naşterii de a doua , şi tari îi va lucra cu focul Duhului. Mai-nainte grăindu-le pe acestea, Fericitul David sfătuieşte de aici şi pe împăraţi, şi pe supuşi, să alerge la Mîntuitorul, şi să îmbrăţişeze legile cele mîntuitoare şi să dobîndească folosul prin învăţătura şi dăscălia dintr-însele, că zice:
10 Şi acum, împăraţi, înţelegeţi, învăţaţi-vă toţi care judecaţi pămîntul!
Al nostru, al tuturor, este Împărat Cel ce S-a părut de demult că stăpîneşte numai peste Iudei.
11 Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur!
Bucurîndu-ne şi veselindu-ne pentru mîntuire, nu se cuvine să nădăjduim numai la iubirea de oameni, ci să ne şi temem şi să ne cutremurăm de dreptatea unită cu aceasta. Că „cel ce se pare - zice - că stă să caute să nu cadă”. Căci, temîndu-ne de Stăpînul, lucrăm cele cuvenite şi avem multă veselie, conştiinţa fiind bună şi dăruindu-ne bucurie prea-mare prin aceasta. Şi să stea „cu cutremur”, adică întru umilinţă, ca nu cumva bucuria lui Dumnezeu să se prefacă întru bucuria lumii.
12 Luaţi învăţătură, ca nu cîndva să Se mînie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă.
Că nu ajunge spre desăvîrşire numai avuţia cunoştinţei de Dumnezeu, ci se cuvine a folosi şi fapta bună cea lucrătoare, de care apucîndu-vă, veţi călători pe calea cea nerătăcită.
13 Cînd se va aprinde degrabă mînia Lui, fericiţi - toţi care nădăjduiesc spre Dînsul.
Pentru că în vremea Judecăţii, răutatea voastră, ca o materie aprinsă, va aprinde dumnezeiasca mînie ca pe un foc, şi vă veţi îndepărta de calea drepţilor, osînde luînd pentru cele păcătuite întru această viaţă. Atunci încă şi cei ce cu adevărat şi cu întemeiere au nădăjduit spre Dînsul vor lua rodul nădejdii, adică fericirea, că zice: „Fericiţi - cei ce nădăjduiesc spre Dînsul.” Că, deşi nevoitorii faptei bune au fericirea întru viaţa aceasta de acum, dar mai adevărat o vor primi în ziua aceea, cînd cei ce au trăit cu răutate vor trage asupra lor dumnezeiasca urgie.
Ana