Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

duminică, 27 august 2017

Rugăciuni pentru vindecarea de cancer, către icoana Maica Domnului „Pantanassa”


Rugăciunea întâi către Maica Domnului

 Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 Rugăciunea a doua

 O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...