Sfinte
Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de
arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi căzând
la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm precum fiii
pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du
rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca
unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi. Credem că ne
iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai
în această lume.
Meşteşugul
doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele
celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire Stăpânul
tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe
se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer
dumnezeiasca ta mijlocire.
Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ţie, care
ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (numele) cel bolnav şi
cumplit înviforat de suferinţă cercetează-l şi vindecă-l de neputinţa
ce-l stăpâneşte. Cu totul cinstite şi preasfinte Părinte Luca, nădejde a
celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de fratele nostru
(numele) şi dăruieşte-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie,
ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul
Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu