Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

luni, 28 septembrie 2015

{ Bread for the Journey }

Crucea înseamnă curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste…

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr: –

Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri! Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru­lui. Văzându-l mirat, i-a spus:
 – Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.
- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste. Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

 „Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.” Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, p.3

2 comentarii:

  1. Ana sapt viit de pe 5 oct
    sunt oale de fonta cum am eu la Lidl din nou 119 lei:). O recomand:*

    RăspundețiȘtergere
  2. chiar voiam sa te intreb daca e ca a ta, multumesc mult,mult de tot, imbratisari cu drag :*

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...