Intr-un, sat traia un om foarte sarac ce avea multi copii.
El a plecat sa-si castige painea in alt sat din apropiere.
Dupa o saptmana de lucru, a primit drept plata pentru munca lui un sac de grau.
S-a bucurat bietul om, caci sapte guri flamande il asteptau acasa. Cu sacul in spinare, pentru a nu cheltui nimic cu transportul lui, mergea saracul pe arsita dogoritoare, sufland din greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.
Deodata, a vazut venind prin praful soselei o trasura frumoasa trasa de patru cai. In lumina soarelui, hamurile telegarilor si hainele vizitiului sclipeau de-ti luau ochii. Un domn, imbracat in haine scumpe, sedea in fata trasurii.
Saracul, orbit de atata frumusete si bogatie, privea uimit si nu-i veni sa creada cand trasura se opri in dreptul lui ; iar bogatul, intinzand mana , ii spune :
« -Da-mi si tu ceva ! »
« -Dar eu sunt sarac, domnule, nu am nimic de dat. »
« -Da-mi si tu ceva ! », a vorbit din nou bogatul.
Saracul l-a privit ingandurat.
« -Da-mi si tu ceva ! », a cerut a treia oara, strainul.
Pentru a scapa de el, nevoiasul a dezlegat sacul si luand cu zgarcenie un bob, l-a intins, zicandu-i :
« -Iata tine o farama din painea copiilor mei. »
Bogatul primi bobul si facu semn vizitiului sa mearga inainte. Porni cu povara pe umeri si saracul.
Ajuns acasa, a rasturnat boabele din sac pentru a le trimite la moara. Dar mare a fost mirarea tuturor cand vazura stralucind in gramada rasturnata, un graunte de aur.
Acum se facu lumina in mintea omului si pricepu ca darul lui – bob de grau – ii fusese intors inmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.
« -O ! De-as fi fost mai darnic, cat de multe boabe de aur as fi avut acum ! De ce nu am dat un pumn macar ? ».
via e mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu