
Draga mea Caterina,
Nu mă voi strădui nici o clipă să-ţi spun că toate soţiile bune au şi soţi buni. Pur şi simplu, aşa ceva nu se întâmplă în viaţă.
În general, primeşti lucrul pentru care ai plătit. Există însă unele suflete care, deşi plătesc preţul întreg, nu încasează nici o răsplată. Există bărbaţi care se dovedesc nepotriviţi chiar şi cu cele mai desăvârşite femei. Chiar dacă li se oferă totul, aceştia primesc fără să dea nimic în schimb.
Nu există imagine mai dureroasă decât aceea a unei femei decepţionate, care şi-a pus tot sufletul în căsnicie, dar care nu a primit înapoi decât cioburile viselor sale pierdute.
Se spune vă viaţa este 10% cum ţi-o faci şi 90% cum ţi se dă. Inteligentă observaţie! Dar, ca toate observaţiile de acest fel, nu acoperă toate situaţiile. Am văzut multe femei ale lui Dumnezeu care s-au acomodat 90%, şi chiar mai mult, şi răsplata lor a fost o dezamăgire totală.

Desigur, toate acestea nu au nici o legătură cu tine şi cu Petre. Suntem convinşi că voi veţi avea o căsnicie absolut reuşită.
Am dorit, totuşi, să-ţi scriu această scrisoare, pentru a-ţi cere să arăţi înţelegere deosebită acelora care nu au avut norocul tău. în astfel de cazuri, este necesară toată delicateţea pe care o poţi oferi. Sunt necesare urechi binevoitoare să-i asculte şi prieteni sinceri care să le împărtăşească lacrimile. Aşadar, de fiecare dată când o aşa nefericire ajunge la treptele inimii tale, grăbeşte-te să o îmbrăţişezi cu simpatie. Întregeşte ajutorul tău cu o rugăciune, ca să înceapă pentru aceşti oameni zile mai bune decât acelea pe care le-au gustat până acum.
Cu cât vei fi mai fericită, cu atât mai mult va trebui să-ţi deschizi inima celor care n-au avut norocul să aibă o viaţă la fel de frumoasă ca a ta.
Nouă litere mici alcătuiesc marele cuvânt compasiune.
Măcar să ştie inima ta totdeauna să compătimească.
Tata

vino sa-mi dai o nota...m-am apucat de povesti dardindar: Povestea bicicletei sau lungul drum de la copilarie la maturitate
RăspundețiȘtergere