IGNATIE BRANCÎANINOV

Despre Pizmă

Iată o altă întâmplare. în Lavra Peşterilor de la Kiev doi călugări, ieromonahul Tit şi ierodiaconul Evagrie, trăiau în armonie şi-ntr-o prietenie duhovnicească. Dragostea lor reciprocă era motiv de zidire sufletească şi de admiraţie pentru ceilalţi fraţi. Vrăjmaşul care urăşte binele şi seamănă neghină în grâu, transformând grâul în neghină, mai ales în momentul în care oamenii dorm - adică atunci când ei nu sunt atenţi la ei înşişi şi nu se tem că vor fi prădaţi, socotind că nu mai pot pierde bunul câştigat - a prefăcut iubirea acestor călugări în ură. Tit şi Evagrie s-au învrăjbit în aşa măsuâ incat nu se mai puteau vedea unul pe altul. De mai multe ori fraţii le-au cerut să se împace, dar ei nici nu voiau să audă.

Disputa durând deja mult timp, ieromonahul Tit a căzut grav bolnav. Era atât de bolnav încât nu mai erau speranţe de însănătoşire. A început a-şi plânge amar păcatul şi i-a trimis vorbă ierodiaconului Evagrie că-i cere iertare şi că ia asupra sa cu smeerenie toată vina. Acela nu numai că nu 1-a iertat, dar a pronunţat în adresa ieromonahului cuvinte grele şi blesteme. Fraţii, văzând că Tit este la un pas de moarte, l-au adus forţat pe Evagrie pentru a se împăca. Văzându-1 sosind, bolnavul s-a ridicat din pat, 1-a salutat şi căzându-i la picioare i-a zis cu lacrimi: "Părinte iartă-mă si mă blagosloveşte!"

Evagrie s-a întors şi a spus de faţă cu toţi cuvinte infricoşătoare:

"Eu nu mă voi împăca niciodată cu el, nici în lumea aceasta, nici în cealaltă." Cu aceste vorbe, Evagrie s-a smuls din mănile fraţilor ce-1 ţineau şi apoi, subit, s-a prăbuşit. Fraţii au vrut să-L ridice, dar el era deja mort; nu i-au mai putut nici îndrepta braţele, nici închide gura, nici închide pleoapele. Iar ieromonahul Tit s-a sculat din patul său deplin sănătos, ca şi cum n-ar fi fost niciodată bolnav.

Toţi cei prezenţi erau înfricoşaţi şi au începu să-1 întrebe pe preot cum s-a făcut sănătos. Fericitul Tit le-a răspuns: "până eram grav bolnav, am văzut nişte îngeri care se îndepărtau de mine plângându-mi sufletul care era sorocit pierzării din cauza pizmei; i-am văzut de asemenea pe draci, care se bucurau. De aceea v-am implorat să mergeţi la fratele nostru şi să-i cereţi în numele meu Iertare. Dar după ce l-aţi adus la mine, atunci când i-am făcut metanie şi el s-a întors dinspre mine, l-am văzut pe unul dintre aceşti îngeri lovindu-1 cu o sabie de foc pe fratele care refuza să mâ ierte; această lovitură 1-a omorât. în ce mă priveşte, acelaşi înger şi-aîntins mâna şi m-a ridicat, şi iată-mă sănătos".

Fraţii l-au plâns mult pe Evagrie, care a murit de o moarte atât de înfricoşătoare; apoi l-au îngropat aşa, cu gura deschisă şi braţele întinse (*Mineiul, 27 februarie). Fraţilor, să ne temem de slăbiciunea noastră; să ne temem de păcatul care aşa de uşor ne înşală, se strecoară în noi, ne cucereşte şi ne înlănţuieşte. Să ne temem de firea noastră căzută care nu încetează să producă neghina păcatului. Trebuie să fii mereu atent la tine însuţi, să-ţi controlezi comportamentul şi starea sufletească cu ajutorul Evangheliei, să nu îngădui cu nici un preţ unei dispoziţii păcătoase să se dezvolte şi să se propage în sufletul tău, considerându-o de mică importanţă "Luptă-te cu răul în prima sa fază, şi nu-ţi zice: el nu va birui în mine. Pe măsură ce tu te antrenezi, eşti deja învins", spune Sfântul Marcu Ascetul. Trebuie în acelaşi timp să ştim că "diavolul minimalizează în ochii noştri păcatele mici, dacă nu ne poate determina să le facem pe cele mari", cum spune acelaşi sfant

Nu trebuie deloc să neglijăm neghina care creşte în inima noastră, nici gândurile păcătoase care ne vin în minte. Trebuie să respingem şi să izgonim aceste gânduri, să dezrădăcinăm şi să distrugem aceste sentimente, opunându-le poruncile Evangheliei şi recurgând la rugăciune. Neghina se lasă uşor smulsă până este fragedă şi fară putere. Dar după ce timpul şi obişnuinţa o fac să prindă rădăcină, este nevoie de mari eforturi pentru a o smulge Odată ce gândul păcătos a fost acceptat şi asimilat de sufletul nostru, el intră în structura modului nostru de a gândi, în raţiunea noastră, şi o privează de dreapta judecată. în ce priveşte simţământul nostru păcătos, care se împietreşte în inimă, îi devine, aşa zicând, un atribut natural şi o lipseşte de libertatea sa duhovnicească.

Să câştigăm convingerea nezdruncinată a acestui adevăr absolut: Dumnezeu are grijă totdeauna de călugărul, ca de altfel de tot creştinul ortodox, care îşi încredinţează trupul şi sufletul în slujba Lui şi în voia Lui; El îl ocroteşte, îl întăreşte, îi formeaza

sufletul şi-1 pregăteşte pentru veşnicia fericită. Toate necazurile ce ni le fac oamenii sunt cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi pentru mai binele nostru. Dacă aceste necazuri n-ar fi fost absolut necesare Dumnezeu nu le-ar fi îngăduit să vină. Dar ele ne sunt necesare pentru a avea ocazia să-i iertăm pe alţii şi, prin aceasta, să fim iertaţi de propriile noastre păcate. Ele ne sunt necesare pentru a observa Pronia dumnezeiască purtându-ne de grijă, şi pentru a câştiga o credinţă vie în Dumnezeu; o asemenea credinţă apare atunci când noi descoperim, datorită numeroaselor experienţe, că mâna Atotputernicului Dumnezeu ne scapă de suferinţe şi din împrejurări dificile, şi nu abilitatea şi ingeniozitatea noastră. Suferinţele ne sunt necesare, pentru a învăţa să-i iubim pe vrăjmaşi, iar această iubire ne curăţeşte pe deplin inima de otrava răutăţii şi o face în stare de a-L iubi pe Dumnezeu şi de a primi harul din belşug.

Linia care uneşte dragostea faţă de aproapele de dragostea faţă de Dumnezeu rezultă cu claritate din cele două relatări de mai înainte. Se vede de aici că dragostea faţă de vrăjmaşi este cea mai înaltă treaptă a scării iubirii faţă de aproapele; plecând de aici noi intrăm în cămara de nuntă a iubirii divine. Prin toate mijloacele să ne forţăm inima pentru a le ierta oamenilor toate greşalele lor, oricare ar fi acestea, pentru ca şi nouă să ni se ierte nenumăratele păcate prin care noi am ofensat Maiestatea divină.

Să nu ne lăsăm cuprinşi, datorită lipsei de credinţă, de tot felul de preocupări, de calcule, de vicleşuguri pentru a ne apăra de vrăjmaşii noştri şi pentru a acţiona împotriva relelor lor intenţii.

Lucrul acesta ne opreşte să-1 facem Domnul Hristos, atunci când zice: "Nu vă împotriviţi celui rău" (Matei 5, 39). Când suntem apăsaţi de împrejurări supărătoare şi dureroase, să recurgem prin intermediul rugăciunii la Atotputernicul Dumnezeu, care ţine în mâna Lui viaţa noastră, precum şi a vrăjmaşilor noştri şi a tuturor oamenilor. Ca şi Stăpân absolut El poate, printr-o singură clipeala din ochi, să prefacă în nimic cele mai mari dificultăţi. Să ne rugam cu o mare grijă şi pentru vrăjmaşii noştri, prin această rugăciuni curăţindu-ne inima de ură şi umplându-o de dragoste. "Cel ce se roagă pentru oamenii care l-au necăjit, îi nimiceşte pe diavoli, dar cel ce se împotriveşte celor ce l-au supărat este rănit de diavoli" a spus Sfanţul Marcu Ascetul!

"In toate, zice Apostolul, luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile sunt cele arzătoare ale vicleanului" (Efeseni 6, 16). Aceste săgeţi diversele încercări ale diavolilor care stârnesc în noi bolile firii noastre căzute: o inimii aprinsă de mânie, gânduri şi imagini clocotind de nervi, o sete de răzbunare, multe planuri savante, irealizabile şi absurde, pentru a rezista vrăjmaşului, pentru a-1 învinge şi umili, şi pentru a ne asigura o poziţie sigură şi garantată împotriva tuturor necazurilor.

Gând omul a dobândit credinţa, acţionează Dumnezeu pentru el. Este de atunci încolo în afară de orice influenţă vicleană nu numai a oamenilor, ci şi a demonilor. Cel ce a dobândit credinţa, poate să ajungă la rugăciunea adevărată, la rugăciunea pură, care nu este tulburată de nici o grijă, care este eliberată de orice teama. de frică şi de închipuirile oferite imaginaţiei de către spiritele rele. Prin credinţa sa, călugărul credincios este încredinţat lui Dumnezeu El trăieşte în simplitatea inimii şi lipsit de griji. Nu se gândeşte şi n-are grijă decât de un lucru: să devină din toate punctele de vedere un instrument al lui Dumnezeu, împlinind întocmai voia Lui.

Anamaria Catargiu via email