======================================================================================
In acea dupa-amiaza mama m-a trimis,ca in fiecare an, sa iau micul pachet pe care o prietena ni-l facea mereu, in care ne punea diverse produse aduse de la parintii ei de la tara, noi nu aveam nici o ruda la tara ( un pic de vin, o bucata de carne, sorici, o felie de telemea...)
La Romelia ( asa se numeste prietena ) televizorul transmitea...ceva, eu din imaginile de atunci l-am recunoscut numai pe Ion Caramitru.
In drum spre casa,as fi zburat pentru ca sa ajung la timp sa vada si mama ce vazusem eu!
Curios... nici tipenie de om, desi locuiam intr-un oras de provincie,mic si cochet, resedinta de judet,in care mereu era un pic de forfota.
Acum...nimic si nimeni pe strada. Era si cam innorat...imi amintesc totul de parca ar fi fost ieri ( eram eleva pe-atunci).
Ajung acasa,si, cat ma tinea gura ii strig mamei, de la usa:"da drumu' la tv!"
Mami, in sufragerie, pe covor spargea nuci pentru cozonaci. Evident ca m-a luat la zor:"Hai,ca m-a i speriat, ce strigi asa?ca sa vad ce?,de ce sa il deschid?"
Apoi ii spun: "-Nu stiu,dar am vazut ceva la Romelia..."
Eh,nu a scapat de mine deloc,iar cand a vazut ce-i, a spus: "-Ce curaj pe oamenii acestia,ce piesa, Doamne, pe acestia sigur ii inchid! Bietii oameni!"
Apoi imi amintesc ca, desi inca mai credeam ca e piesa de teatru,am aflat,ascultand Europa libera ca nu este nici o piesa, ca nu e teatru,ci realitate pura si dura!
Acum 20 de ani...ce repede au trecut! Sper doar sa nu fi trecut degeaba,ar fi prea pacat de atatia oameni care au murit atunci...
De aceea, si pentru aceia nu avem dreptul sa uitam!!!
Dumnezeu sa ii odihneasca cu Sfintii Lui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu