Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

marți, 22 septembrie 2009

Priveghere cu procesiune

Joi 24 septembrie este prăznuit Sf Siluan Athonitul - cel care este cunoscut credincioşilor pentru frumuseţea scrierilor din volumul " Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei".

O părticică din sfintele sale moaşte se păstrează în biserica schitului nostru şi vor fi cinstite prin slujba privegherii de miercuri seara începând cu h. 17,00, slujbă ce va fi urmată de scoaterea în procesiune a sfintelor moaşte, iar joi dimineaţa începând cu h 8,00 va fi săvârşit Acatistul şi Sf. Liturghie .

"Bucură-te părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciune pentru lume!"

( sursa )

=======================================================================================

La Biserica Rusă din Bucuresti, aflata in apropierea Universitatii, se va face priveghere de toata noaptea spre cinstirea Sfantului Siluan Athonitul (24 septembrie).

In aceasta Sfanta Biserica se gaseste, spre inchinare, o particică din sfintele sale moaşte.
Slujba va incepe miercuri seara la ora 23.30 si va tine pana joi dimineata in jurul orelor 5.

=======================================================================================

Paraclisul Sfantului Siluan Athonitul


RUGĂCIUNE

O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobândit smerenia lui Hristos în Duhul Sfânt şi dascal al iubirii de vrăjmaşi ai devenit în acest veac plin de ură şi de tulburare! O, dulce psaltire a pocăinţei şi alăută binecântătoare a Duhului sfânt! Noi, cei însufleţiţi de vieţuirea ta cea aleasă, ne plecăm genunchii în fata sfinţeniei tale care ruşinează pe cei ce nu mai cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Sa şi îţi mărturisim că inimile noastre suspină după liniştea ta, după dragostea ta de Dumnezeu, de oameni şi de vrăjmaşi. Mărturisim că avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, că mult suntem tulburati în aceasta lume care ne învaţă să fim răi, iubitori de slavă deşartă şi orbi ai păcatului. Roagă-L, Părinte sfinte, să ne dăruiască şi nouă blândeţea Sa, îndelunga-răbdare, tăcerea, înfrânarea şi iubirea Lui cea dumnezeiască pentru toată făptura.

Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovniceşti întărit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghiţiţi de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povăţuitorul nostru, mijloceşte pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre şi astfel să ne mântuim sufletele. Aşa, Cuvioase Părinte Siluane, podoaba călugărilor din Sfântul Munte al Athosului, cel care te-ai făcut pe tine lăcaş Sfintei Treimi, izbăveşte pe cei ce cu credinţă săvârşesc prea cinstită pomenirea ta şi pe cei ce sărută cu evlavie moaştele tale, spre slava Celui ce S-a proslăvit în tine şi dăruieşte prin tine tămăduire tuturor celor ce aleargă la ajutorul tău.

Văzând răutatea şi nimicnicia noastra, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numărat pe Sfântul Siluan în ceata aleşilor Tăi, trimite-l nouă ca pe un adevărat Părinte, spre a ne povăţui cum să traim o viaţă cuviincioasă, o viaţă de nevoinţă şi de rugăciune, că să Te aflăm milostiv în ceasul morţii şi la Înfricoşătoarea Judecată. Amin.


Ana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...