Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

vineri, 4 septembrie 2009

Pelerinajul meu in Tara Sfanta

Photobucket

Ieri, 4 septembrie, s-a implinit un an de la plecarea mea in Pelerinaj.
Am vrut sa scriu, dar am fost extrem de obosita, si nu am reusit decat sa mai incarc cateva fotografii, pentru postarea de astazi.

Ma oprisem aici la ziua a patra a pelerinajului.

Acum, cand vad data acelei postari, nu imi vine sa cred ca am lasat sa treaca atata timp fara sa mai scriu despre Locurile Sfinte.

Eram deci in Ierusalim pentru prima data in viata mea, vazusem Zidul Plangerii.
Ce a urmat in aceasta zi?
Pai...Drumul Crucii ( Via Dolorosa) cu cele 14 opriri si cu Biserica Sfantului Mormant, Gradina Ghetsimani si Biserica Mormantul Maicii Domnului, Muntele Maslinilor.

Am inceput dis de dimineata cu Via Dolorosa.
Am intrat pe Poarta Sf. Stefan, si au urmat, pe rand cele 14 opriri.

Via Dolorosa

Drumul Crucii incepe din fata Portii Leilor - Poarta Sfantului Arhidiacon Stefan, din cartierul musulman, si se termina in Biserica Sfantului Mormant - Holy Sepulchre. Din loc in loc apare cate o placuta cu indicatorul drumului, scris in trei limbi: in engleza, in ebraica si in araba.

1. Curtea casei lui Pilat din Pont - Judecata lui Hristos si condamnarea la moarte.

Pe ruinele cetatii Antonia, acolo unde a fost judecat si biciuit Mantuitorul s-a inaltat o biserica catolica numita "Capela Flagelarii". Alaturi de ea se afla o cladire mare, cu sali de meditatie si o capela de rugaciune. Aici, in locul numit pe vremuri Gavata - "pardosit cu pietre", statea Pilat sa asculte si sa judece pricinile poporului. Acest loc se afla la o distanta de aproximativ 300 de metri vest de Poarta Leilor.

Via Dolorosa

2. Pretoriul - Punerea Crucii pe umerii Domnului si pornirea spre Golgota.

Pretoriul, locul unde a fost judecat Mantuitorul judecat si condamnat la moarte de Pilat, este si un loc al ortodocsilor. Intr-o cladire ridicata deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera si biserica se numesc "Pretorion".

I se pune coroana de spini pe cap.

Via Dolorosa

Aici i s-a pus corona de spini

3. Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii.

Aici a  cazut prima data sub greutatea crucii

Al treilea popas de pe Drumul Crucii se afla la intersectia a doua strazi care vin de la Poarta Leilor si de la Poarta Damascului. In acest loc, se spune ca Hristos a cazut sub povara Crucii, pentru prima oara. In acest loc s-a ridicat o capela poloneza.  Se porneste apoi spre stanga, pe strada Damascului ajungandu-se in mijlocul Cetatii Sfinte, acolo unde Hristos a intalnit pe Maica Sa.

Via Dolorosa

4. Intalnirea Domnului cu Maica Sa Indurerata.

Traditia crestina spune ca aici, Maica Domnului si-a intalnit Fiul, ingenunchiat sub povara Crucii. In acest loc sfant se inalta o micuta capela armeneasca.

Via Dolorosa

5. Simon Cirineanul ridica Crucea Domnului, spre a-L ajuta.

Via Dolorosa

A cincea stationare este insemnata cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul in care Simon din Cirene a fost silit sa-L ajute pe Hristos sa-si duca Sfanta Cruce. Drumul Crucii coteste apoi la dreapta, catre locul in care mahrama Veronicai aminteste de prima icoana a Mantuitorului.

Via Dolorosa

Am mers mai departe. Asa arata, presarat cu tarabele musulmanilor, cu trepte micute si drum ingust, Via Dolorosa.

Via Dolorosa

De la paraclisul franciscan se urca pe o straduta ingusta, pavata cu mari lespezi de piatra,si se ajunge la Biserica Sfintei Veronica.

Biserica Sfintei Veronica

Manastirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se inalta astazi pe acest loc, unde Veronica a sters sudoarea de pe fata Mantuitorului. Chipul Domnului Iisus, de pe mahrama Sfintei Veronica, este socotit a fi cea dintai icoana, nefacuta de mana omeneasca, ci de dragostea unei tinere Fecioare.

Fotografia aceasta este Urma Mainii Mantuitorului ( sub povara Crucii s-a sprijinit de zid, iar urma mainii a ramas de atunci si se poate observa si astazi.)

Urma Mainii Mantuitorului

7. A doua cadere a Mantuitorului la pamant.

Via Dolorosa

8. Intalnirea Domnului cu femeile ce se tanguiau pentru El

La al optulea popas Golgota aparea deja inaintea Mantuitorului si a celor ce-L insoteau. In acest loc, pe zidul de piatra al Manastirii greco-ortodoxe Sfantul Charalambos (Haralambie), se afla o inscriptie in greaca: NIKA. Acesta este locul unde Hristos a mangaiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase care plangeau pentru El.

Via Dolorosa

9. A treia cadere a Mantuitorului la pamant.

La mica distanta de al optulea popas se afla si cel de-al noualea, unde se aminteste de a treia cadere a Mantuitorului sub povara Crucii. In arhivele Bisericii Ortodoxe Grecesti, sta scris ca cele trei caderi ale Domnului Iisus inseamna cele trei zile cat a stat in mormant.

Biserica Sf. Mormant

Cea de-a treia cadere a lui Hristos este amintita de o veche coloana romana. La acest popas se afla si Patriarhatul Copt din Ierusalim, care pastreaza o micuta capela, deschisa pelerinilor. Celelalte popasuri se afla in Biserica Sfantului Mormant, din curte si pana in Mormant.

10. Golgota - dezbracarea Domnului de hainele Sale.

 Golgota  se afla, la acea vreme, in afara cetatii, insa astazi este in chiar centrul Ierusalimului, si odata ajuns aici ai trairi profunde, care nu pot fi descrise in cuvinte. Stanca uriasa, de gresie alba, pe varful careia a fost infipta crucea pe care era rastignit Hristos, se afla acum in Biserica Sfantului Mormant. Intrarea pe Golgota incepe  in curtea Bisericii Sfantului Mormant, in locul unde Mantuitorul a fost dezbracat si pironit pe Cruce.

Biserica Sfantului Mormant

Pelerinii se afla acum in fata Bisericii Sfantului Mormant, in fata usii imense de piatra sculptata. Curtea bisericii este incapatoare. Lacrimile se varsa privind spre usa ce adaposteste cel mai sfant loc de pe Pamant, locul unde s-a pus inceput mantuirii noastre, locul unde moartea a fost omorata, locul unde dragostea a biruit toate.

11. Baterea in cuie a Mantuitorului pe Cruce.

Intram in Biserica Sfantului Mormant. Totul este impresionant, mozaicurile de o frumusete rara, multimea candelelor, putinatatea luminii. In fata ne apare Piatra Ungerii, insa mai intai urcam sa ne inchinam la locul unde Mantuitorul a fost tintuit in cuie, pe Sfanta Cruce. De cum intram,in dreapta, o scara foarte abrupta urca cele cateva trepte, pana la locul unde Mantuitorul a fost batut in cuie, pe cruce, sub ochii mamei sale. Un imens mozaic infatiseaza aceasta dureroasa scena, a Iubirii rastignite.


12. Rastignirea - Moartea Domnului pe Cruce.

Imediat langa locul punerii pe Cruce a trupului istovit de suferinte se afla piatra muntelui Golgota, unde Sfanta Cruce a fost infipta, iar Hristos ridicat in aer, spre vederea tuturor. Altarul ortodox grecesc se afla deasupra Rocii Calvarului - Golgota, unde au fost ridicate cele trei cruci, a lui Iisus si ale celor doi talhari. Fiecare credincios poate atinge, cu mana, piatra muntelui si locul in care a fost infipta Crucea.

39988

13. Coborarea Domnului de pe Cruce - Piatra Ungerii.

Dupa moartea Sa, si zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari, cele trei trupuri au fost date jos de pe Cruce. Trupul lui Hristos a fost asezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, unde acesta a fost uns in graba si infasurat in giulgiu, mai inainte de a fi pus in mormant. Piatra dreptunghiulara, lustruita de nenumaratele rugaciuni si lacrimi varsate asupra ei miroase mereu a mir, iar sirul de candele ce atarna deasupra ei amintesc de candele inimilor noastre, pe care trebuie sa le pastram mereu aprinse, avand untdelemn, in asteptarea Mirelui.

Piatra Ungerii

Piatra Ungerii

14. Punerea Domnului in Mormant si Invierea.

Dupa inchinarea si sarutarea Pietrei Ungerii, pelerinii pasesc in Biserica Sfantului Mormant, acolo unde o micuta biserica in miniatura adaposteste exact lespedea pe care a fost asezat trupul Mantuitorului. Acesta este locul cel mai sfant al crestinatatii, el adapostind atat Mormantul cat si minunea Invierii Mantuitorului. Sfantul Mormant este structurat in doua incaperi: camara ingerului si camara lespezii de mormant. Prima aminteste de locul si de piatra (pastrata in centrul ei) pe care a stat Ingerul cel ce a vestit femeilor Invierea. A doua camara pastreaza lespedea lustruita de lacrimi si rugaciuni care a purtat trupul cel de viata datator al Mantuitorului.

Deasura intrarii in Sfantul Mormant Ierusalim

Piatra Ingerului

Sf. Mormant

Cupola Bisericii Sf Mormant

Ana

4 comentarii:

  1. Multumesc ca ai continuat Ana draga!
    Raman uimita de incarcatura ce o transmit pozele tale,dar sa fii acolo si sa poti inmagazina in suflet totul!!!ai un suflet urias daca ai reusit...
    Divin!divin cu adevarat,asta e divin.....
    Nu am cuvinte si ma opresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. cu mult drag te imbratisez ,Mariana mea draga! Si voi mai scrie, sper tot saptmana asta,caci inca nu am terminat de spus ce minune am trait in Locurile Acelea :X.
    Crede-ma ca si cuvintele mele sunt palide pe langa trairile de acolo!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma pregatesc sa plec si eu, in 15 aprilie, in Tara Sfanta. M-am rugat in sufletul meu, sa ma invrednicesc de acest pelerinaj, si ii multumesc lui Dumnezeu ca s-a indurat de mine! Am citit cu mare emotie randurile dvs. V-as ruga sa-mi spuneti daca sa aduc cu mine obiecte ale celor din familie ca sa le ating de locurile sfinte?Si daca ar mai trebui sa stiu ceva despre imbracaminte?
    dorica12b@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne ajuta! Sa iti fie de folos Pelerinajul! felicitari pt alegerea LOCATIEI. Ce as mai merge si eu inca o data...acum as pleca...
    Pai clima e calda rau de tot, insa fiind aprilie sper sa fie mai rezonabila decat cum a fost in sept cand am fost eu si muream de caldura... Despre imbracaminte sunt convinsa ca va fi decenta a ta, eu acolo am vazut oameni care erau in pantaloni scurti si intrau asa in Biserica, iar cu lucruri, poti saiei cu tine,insa vei fi asa de emotionata, starile traite vor fi de nedescris, incat poate ca vei uita sa le atingi la locurile sfinta;erau doamne la mine in grup care aveau cu ele sacosele cu lucruri de ale rudelor, eu am avut cu mine catvea batiste noi- noute pe care scrisesem dinainte numele cui le voi darui, si le-am trecut pe la Sfantul Mormant,+ ca am avut un inel de al meu pe deget pe care l-am atins la Sf Mormant si cele cumparate pt mine si mama+ rudele cele mai apropiate.
    Depinde si cat de aglomerat va fi, la noi nu a fost f aglomerat dar tot putin te lasa sa te rogi efectiv in Mormant, este un parinte care te cam "zoreste" insa te poti ruga in Biserica Sf Mormant este f mare si , de regula se mai sta inauntru dupa ce se trece; tot acolo este si Golgota.
    eu am avut si f multe pomelnice -rude prieteni de dus acolo le-am pus pe fiecare cu banii dati de oameni si le am pus ,fiecaruia o agrafa de birou cu banutii atasati.

    Daca mai vrei detalii, cat pot iti zic, scrie-mi la jurnalulanei@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...