Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

joi, 27 august 2009

Traditia "fanuro-pitelor" - prajituri daruite in amintirea mamei Sf Fanurie


Fanuropitele se împart şi astăzi, pentru sufletul mamei lui Fanurie

Ocrotitor al preoţilor şi ajutător la descoperirea obiectelor şi animalelor pierdute, Sfântul Fanurie, pomenit în sinaxarele ortodoxe actuale la 27 august, nu era cunoscut până în sec. XVI. Martirologiile şi sinaxarele din vechime nu îl aminteau. Însă o descoperire din anul 1500 l-a adus în atenţia credincioşilor.

În timpul unor lucrări de renovare a zidurilor cetăţii Rhodos, muncitorii musulmani au dezgropat ruinele unei biserici străvechi. Sub pietre se aflau mai multe icoane. Muncitorii le-au analizat, observând că una singură e ca nouă, aparent proaspăt pictată. Nefiind însă interesaţi de Icoane, ei le-au abandonat la locul descoperirii. Câţiva călugări aflaţi în preajmă, observându-le, au pândit până când muncitorii s-au depărtat şi au recuperat Icoana cea minunat păstrată. În ea era înfăţişat un Sfânt tânăr, cu o cruce având deasupra o lumânare, numit „Fanurie”, după cum scria pe Icoană. De asemenea, Icoana cuprindea 12 scene din viaţa acestuia, încununată cu martiriu.

Icoana a ajuns în biserica restaurată, iar Sfântul a devenit în scurt timp cunoscut, prin minunile săvârşite, îndeosebi in aflarea unor lucruri pierdute.
Singurele manuscrise existente, găsite ulterior, în legătură cu acest Sfânt „nou apărut” în Rhodos, sunt: unul transcris în „Acta Sanctorum”, datând din 1452, şi un altul din 1600-1640. Ambele descriu o minune a Sfântului Fanurie din Rhodos, cu eliberarea a trei preoţi capturaţi de turci. Sfântul li s-a arătat în vis musulmanilor, poruncindu-le să-i elibereze pe creştinii sfinţiţi.

Deşi nicio scriere nu precizează nimic în legătură cu mama Sfântului Fanurie, există o puternică tradiţie în Grecia şi Cipru, legată de „fanuropite”, prăjiturile Sfântului Fanurie, care se dau de pomană pentru sufletul mamei acestuia. Se spune că mama lui era o femeie plină de păcate, care nu a vrut să se pocăiască până la moarte. În timpul martiriului, Sfântul Fanurie s-a rugat ca „oricine se roagă pentru mântuirea mamei lui Fanurie să fie ajutat”. Prăjiturile se pot face oricând în timpul anului, dar în mod deosebit se coc în ziua de 26 august, fiind aduse apoi la vecernia dinaintea Sfintei Liturghii din data de 27 august, unde sunt binecuvântate şi apoi împărţite. Cei care le oferă, rostesc rugăciuni „pentru mama lui Fanurie”.

Cu toate că s-a încercat stoparea acestei tradiţii a fanuropitelor, ea a fost mai puternică. Chiar şi grecii din diaspora, în ziua de 26 august, pregătesc fanuro-pite, după diverse reţete. Toate conţin ulei de măsline şi scorţişoară.


Iată două asemenea reţete, chiar din Grecia, mai raspandite:

Reţeta 1 - prăjitura lui Fanurie:
(pt 24 prăjituri)

3 căni făină
1 cană zahăr
¾ de cană ulei de măsline
½ de cană suc de portocale
½ de cană brandy
½ de cană stafide sau miez de nucă măcinat
1 linguriţă scorţişoară
1 linguriţă cuişoară praf
Praf de copt

Toate ingredientele se mixează. Se unge o tavă cu ulei de măsline şi puţin zahăr şi făină.
Se toarnă întreaga compoziţie, care se va tăia ulterior. Se coace la foc mijlociu aproximativ o oră.


Fanuropita 2

O cană de zahăr
O cană de ulei de măsline
2 căni suc de portocale
¾ de cană stafide
¾ de cană alune măcinate
Bicarbonat
Vanilie
4 căni făină

Zahărul şi uleiul se amestecă până devin ca o cremă. Bicarbonatul se dizolvă în sucul de portocale şi se adaugă treptat la amestecul de zahăr şi ulei. După ce se amestecă şi celelalte ingrediente, se toarnă compoziţia în tavă unsă, dându-se la cuptor pentru 45-50 min. Se taie în pătrate şi nu se servesc decât după binecuvântare la biserică.

Credincioşii greci au mare evlavie către Sfântul Fanurie, în cinstea căruia au ridicat mai multe biserici. În orice situaţie de pierdere a unui obiect, ei se roagă Sfântului, şi în scurt timp află obiectul respectiv.

Această cinstire s-a extins în toate Bisericile Ortodoxe, deşi viaţa în amănunt a Sfântului Mucenic Fanurie a rămas necunoscută. Icoana aflată şi minunile sale au „glăsuit” mai mult decât orice document.


teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe

sursa

cititi si AICI

3 comentarii:

  1. Ai un premiu la mine pe blog: http://zbor-catre-vis.blogspot.com/2009/08/premiulblog-de-aur.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos,draga Adelina :* am sa il ridic cat de curand. pupici :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Am aflat intamplator despre existenta sfantului Nectarie. Eram la bunicii mei si am citit intr-un ziar despre minunile savarsite de Dumnezeu la rugaciunile Sfantului Nectarie din Eghina. Am citit in diferite randuri si despre alti sfinti, dar nu prea m-am oprit asupra lor, insa asa cred ca a facut Dumnezeu ca sa-l tin minte pe acest sfant ... si pana la urma, cat m-a ajutat pe mine si pe cei din jurul meu.
    Despre Sfantul Fanurie am aflat dintr-o carticica pe care am primit-o de la un preot. Eram mic, si mama mea era internata la o clinica de cardiologie. Venind de la scoala am aflat de la o doamna ca mama va trebui sa fie operata pe cord. M-am speriat foarte tare si mergand acasa am citit acatistul acestui sfant mucenic. Mare mi-a fost bucuria cand tatal meu s-a intors si el acasa si mi-a spus ca doamna ce-mi spuse vestea despre operatia mamei ar fi inteles gresit. Sunt convins insa ca tamaduirea aceasta a fost o minune savarsita de Dumnezeu la rugaciunile Sfantului Fanurie.
    Altadata acest sfant, alaturi de Sfantul Nectarie si alaturi de Maica Domnului au fost alaturi de mine la diferite operatii pe care le-am suportat eu sau cei din jurul meu. Nasul meu era bolnav de cancer cu metastaze si in mod miraculos s-a vindecat, iar acum multumita Lui este sanatos. Alteori impreuna cu o prietena am apelat la acesti doi sfinti pentru a se ruga si ei lui Dumnezeu ca bunica fetei sa se insanatoaseasca, ea fiind bolnava tot de ingrozitoarea boala, cancerul.
    Am promis atunci amandoi ca vom spune si altora postand pe diferite site-uri intamplarile acestea pentru ca si alti oameni care au nevoie sa stie ca bine este a scapa catre Dumnezeu avand alaturi si pe acesti doi sfinti. Bunica fetei a inceput dupa un an sa sangereze din nou. Noi am gresit pentru ca nu ne-am tinut promisiunea, o facem insa acum ...
    In orice imprejurare grea si nu numai, rugati-va catre Maica Domnului, catre Sfantul Fanurie, catre Sfantul Nectarie si catre orice sfant al lui Dumnezeu. Indrazniti.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...