Imi propun mereu mai mult,mai bine, mai cu traiere,mai cu atentie,dar oare ce "iese" din toate intentiile mele?O minte trufasa si lenesa ar zice ca e ok totul din moment ce mi se implinesc dorintele, asa-i? Si, bineinteles ca vrajmasul nu sta degeaba, ba chiar ma indeamna sa zic asa, ca mai sus.
Dar nu e asa , mi se implinesc dorintele si cererile mele pentru ca Domnul e bun, si probabil ca ( iar un gand trufas) nu cer rele.
Greu am invatat sa nu mai cer concert si imperativ : "Doamne, da-mi asta ca vreau si eu sa am!"
Si chiar si acum, mai am scapari, doar ca apoi imi dau seama ca iar o iau pe aratura, si revin: " Daca nu e bine ce-Ti cer, nu-mi da! " . Si ma intorc, cu greu, la "faca-se voia Ta!"
Un lucru stiu si pot sa zic sigur: niciodata nu am invidiat pe nimeni, si nu inteleg eu de ce sunt invidiata?
Motive de genul : "ce relatie extraordinara ai cu mama ta", "cum de te iubeste asta asa frumos?", "ce bine ca are cine sa te ajute la menaj", "ce bine ca si profesional are cine sa te ajute", "ce noroc ca ai fost acolo, ca ai vazut si aia, ca nu ai familie si copii sa te tina in loc, ca esti titulara, hmmm ai si grade"!!!
Si chiar m-am saturat, si nu pricep cum de poate cineva sa-ti zica in fata asa vorbe... oare nu -si imagineaza ca dor? Mai ales ca nu vin de la straini, ci de la oameni apropiati, pe care ii iubesc, si in relatie cu care am pus suflet. Culmea e ca nu pot sa nu ii mai iubesc pentru ca zic cuvinte de invidie, dar nici bine nu imi cade..."
Si cu ganduri asa imprastiate si trufase si chiar triste, am dat peste acest articol care mi-a placut asa de mult ca nu puteam sa il trec cu vederea. Ce frumos si ce adevarat spune Parintele! Oare voi trece de rugaciunea rostita cu gura?
*********************************************************************************
Gura poate rosti si psalmi, si acatiste, si canoane, si poate rosti si aceasta rugaciune scurta. Insa cand rostesti cu gura, adeseori mintea poate rataci pe coclauri. De aceea, este bine sa ne concentram, sa facem un efort. Daca nu reusim cateodata, putem repeta rugaciunea. Repetand, sa ne caim pentru aceasta ratacire a mintii si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa ne adunam mintea in noi insine, orice rugaciune am face. De pilda, psalmi - psalmii sunt foarte frumosi, foarte puternici; Paraclisul Maicii Domnului, Canonul Blandului Pastor, Canonul de pocainta si alte canoane ale Bisericii.
Daca am avea mintea concentrata spre fiecare cuvant al lor, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru ca mintea rataceste, dupa ce ne rugam suntem aceiasi oameni ca si inainte de a ne ruga, nu se intampla nimic inlauntrul nostru.
Ma uit in biserica la noi: se fac rugaciuni, se face Sfanta Liturghie - care e cea mai mare rugaciune a Bisericii - se tine un cuvant despre rugaciune sau despre altceva, insa dupa ce a incetat slujba, se face harmalaie in biserica. Fiecare vorbeste cu totul altceva decat cuvantul sau rugaciunea spusa, dovada ca n-a ramas aproape nimic in mintea si in inima celor care au ascultat, pentru ca au fost mereu distrati, risipiti.
De aceea, e nevoie in rugaciunile noastre spuse cu glas tare sau in taina sau in soapta sa fim concentrati la fiecare cuvant; daca nu reusim sa fim atenti, repetam rugaciunea de cate ori e nevoie. N-are raspuns din partea lui Dumnezeu rugaciunea spusa numai cu buzele. Despre rugaciunea spusa fara de atentie, Mantuitorul spune: "Ma cinstiti numai cu buzele, iar cu inima fiind departe de Mine."
Scopul rugaciunii, si al rugaciunii lui Iisus in special, este sa ne conduca spre centrul fiintei noastre, spre locul unde Dumnezeu e ascuns in noi. Domnul Hristos ne spune ca Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul nostru, la fel si Sfantul Pavel: "Voi sunteti temple ale Duhului Sfant" (I Cor. 3, 16).
In noi locuieste Duhul Sfant; imparatia lui Dumnezeu e in noi. Aici chemam pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe ceilalti sfinti invocati in rugaciune, si daca mintea este in alta parte, aceste sfaturi si indemnuri nu se intorc catre noi, ci raman plutind in vazduh, nu ne folosim de ele. E ca si cum ne-am uita intr-o vitrina incarcata cu toate bunatatile, dar intre noi si ele ramane un geam si nu putem pune mana pe ele. Asa si rugaciunile noastre: sunt despartite de noi prin neatentie, ca printr-un obstacol care se pune intre noi si rugaciunea noastra. Acest obstacol sa nu fie!
Parintele Sofian Boghiu
***************************************************************************
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu