Puteam sa fiu in spital,eventual mai mult moarta decat vie ,si totusi sunt acasa la mine,inca racita,dar mult mai bine ca acum doua zile...
Sa va spun ce-am patit.
De cand cu termopanele astea, pe care ,intre noi fie vorba le-am platit cu destul efort financiar, se face o caldura ne-naturala in casa.
Eu aerisesc de cateva ori pe zi,si ,cand ma trezesc peste noapte, si noaptea.
Poate din cauza racelii,sau poate a caldurii excesive din dormitor, catre dimineata m-am trezit mustind de transpiratie, si dupa ce m-am schimbat, am baut doua pahare cu apa si am deschis geamul sa aerisesc putin; insa,cum imi era groaznic de somn,m-am asezat in pat ,peste pilota , gandind ca mai pot lasa putin geamul sa intre mai mult aer.
Mda, si " s-a rupt filmul..."
M-a izbit lumina de afara, se lumina...m-am uitat ingrozita pe fereastra si mi-am dat seama ca...adormisem...cam doua ore...aveam sa realizez asta mai tarziu pentru ca era aproape 5 cand ma trezisem...iar acum ceasul arata 7 si 10 minute...
Deci ,racita cum eram, adormisem, asteptand sa se raceasca in camera... pret de 2 ore...
Ei,asta e,imi era si frica sa ma misc,cand am realizat lucrul acesta.Eram oricum anchilozata, dar ceea ce m-a uimit cel mai mult e ca...eram invelita cu patura pe care o tin la marginea patului...patura era indoita in doua,si ma acoperea perfect...
Si nu imi amintesc deloc sa ma fi invelit eu!!!
Usa camerei era inchisa,deci daca mama ar fi intrat in camera ar fi trebuit sa o aud, oricum,am intrebat-o si nu fusese deloc la mine in camera.
E adevarat ca ma durea gatul cam rau si ca am facut si febra,insa rezonabil, nu ceva exagerat... e adevarat ca mi-a fost mai rau ca ieri, e adevarat ca nu m-am putut duce la dentist ( cum ar fi trebuit...) si nici la serviciul pe scoala, ci doar la ore... insa nu am facut nici o forma grava de viroza sau altceva mai grav...iar acum imi este destul de bine...
Insa nu-mi amintesc sa ma fi invelit, caci nu aveam de gand sa adorm cu fereastra deschisa......Si atunci??? Cum?
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Ana
Dumnezeu ne da minuni de trait in fiecare zi a vietii noastre. unele pe care le percepem ca atare, altele nu. uneori ne dorim sa vedem ceva atata de maret incat nu vedem ca traim maretia in fiecare clipa. ceea ce ai trait tu poti sa numesti instinct de supravietuire, de conservare sau poti numi promie divina, adica purtarea de grija alui Dumnezeu pentru tine.
RăspundețiȘtergeretu esti deja mai mult decat o supravietuitoare pentru ca ai vazut minunea.
sa ai zile pline de minuni si in continuare.
Minunat! Sanatate multa!
RăspundețiȘtergereAmin !
RăspundețiȘtergerePutini sunt oamenii care recunosc că minunile pe care Dumnezeu le face pentru noi! Cred din toata inima ce ai povestit pentru că şi eu păţesc lucruri asemănătoare şi nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru grija pe care ne-o poartă în fiece moment!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru un blog atat de sincer si frumos!
RăspundețiȘtergereLoredana, iti multumesc pt aceste cuvinte Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergereSa dea Domnul,Dana draga,pupici :*
Alina :* pup
Cora...Amin.
Sincera sa fiu am crezut initial ca voi fi luata in ras,si mi-a fost un pic teama sa povestesc,insa cand vad ce frumos si curat au perceput oamenii ce am trait eu,ma bucur ca nu am ezitat sa scriu,trebuie sa marturisim binele pe care il primim de la El
Diana draga,bine ai venit! multumesc pentru aprecierei si vizita,si al tau e superb,ma bucur ca te-am "descoperit" Doamne ajuta! :*
RăspundețiȘtergere