Implinind Preasfînta Fecioară Măria vîrsta de trei ani, sfinŃii ei părinŃi loachim si Ana au adus-o pe ea de la Nazaret la Ierusalim spre a o închina slujbei Templului, asa cum făgăduiseră lui Dumnezeu mai înainte de nasterea ei. De la Nazaret la Ierusalim se mergea cale de trei zile, dar SfinŃilor PărinŃi loachim si Ana calea aceasta nu le-a părut deloc împovărătoare, căci ei mergeau să împlinească o lucrare foarte plăcută lui Dumnezeu. La Ierusalim s-au strîns multe rudenii ale SfinŃilor PărinŃi care au dorit să fie de faŃă la această mare sărbătoare, la care nevăzut participau cu bucurie si îngerii cei din cer. Procesiunea de
mergere la Templu era condusă de fecioare ce purtau în mîini făclii aprinse. După ele venea Preasfînta Fecioară, avînd de o parte pe tatăl său iar de cealaltă, pe maica sa. Fecioara era îmbrăcată în strai de o bogăŃie si strălucire imperiale, asa cum se si cuvenea Fiicei împăratului si Miresei lui Dumnezeu (cf. Psalmul 44: 13-15). în urma lor veneau multimea rudeniilor si prietenilor, toti purtînd în mîini făclii aprinse. Pînă la intrarea în Templu se urcau cincisprezece trepte. SfinŃii PărinŃi au ridicat-o pe Fecioara pînă la întîia treaptă, dar apoi ea singură le-a urcat alergînd pe toate celelalte paisprezece. Sus, Fecioara a fost întîmpinată de Marele Preot Zaharia, cel care avea să fie tatăl Sfîntului loan Botezătorul.
Luînd-o de mînă, el a dus-o pe Fecioara nu doar în interiorul Templului, ci chiar în
interiorul Sfintei Sfintelor, adică cel mai sfînt dintre cele mai sfinte locuri din Templu, acela în care numai Marele Preot avea voie să intre, si chiar si el doar o dată pe an. Sfîntul Teofilact al Ohridei zice că Zaharia „a fost în afară de sine si locuit cu totul de Duhul lui Dumnezeu" atunci cînd a condus-o pe Fecioara în Sfînta Sfintelor, adică dincolo de al doilea văl, aceasta fiind singura explicaŃie a acŃiunii lui. PărinŃii Preasfintei Fecioare Măria apoi au adus jertfe Domnului Dumnezeu potrivit Legii, au primit binecuvîntarea preotului si s-au reîntors la casa lor. Preasfînta Fecioară a locuit în Templul de la Ierusalim timp de nouă
ani încheiaŃi. Cîtă vreme părinŃii ei au fost în viaŃă, ei veneau deseori să o cerceteze, mai cu seamă Dreapta Ana. Murind după cei nouă ani încheiaŃi părinŃii ei, Preasfînta Fecioară a dorit să nu mai părăsească Templul pînă la moarte, nevoind să se căsătorească. Dar cum această dorire a ei ar fi fost împotriva Legii si tradiŃiei în poporul lui Israel, ea a fost dată în grija Sfintului losif din Nazaret, care era rudenia ei, după ce a împlinit vîrsta de doisprezece ani. Sub forma aceasta acceptabilă de tînără logodită, ea putea trăi în feciorie după cum dorea, si în acelasi timp respecta si Legea iudaică, căci nu se mai pomenise pînă atunci la poporul lui Israel ca fetele să ia pînă la moarte jurămîntul fecioriei.
Astfel, Preasfînta Fecioară Măria a fost prima care a luat asupra sa votul monahal al fecioriei pînă la moarte, din lungul sir de mii si mii de feciorelnici, bărbaŃi si femei, care i-au urmat ei în Biserica lui Hristos.
Cîntare de laudă la SfinŃii loachim si Ana
PărinŃii Preasfintei Fecioare
Pe a lor fiică la Sfîntul Templu au adus-o,
După făgăduinŃa ce lui Dumnezeu
O au făcut.
Eipre Templu la Templu îl au adus,
In vreme ce îngerii cîntă din ceruri
Cu bucurie mare
La vederea Fecioarei în strai preacurat.
Fecioarele calea o deschid Fecioarei,
Cu cîntări de bucurie si făclii aprinse;
Zahăr ia Marele Preot de mînă o duce
In chiar Sfînta Sfintelor,
In locul cel mai sfînt,
Acolo unde înfricosată taină se ascunde.
Acela este locul în care stă Chivotului Sfînt,
Si sfesnicul cel cu totul de aur.
Acolo toiagul lui Aaron si sjînta mană sînt,
Acela este locul în care se păzesc
Cele mai mari taine.
Acesta este locul în care intră Preasfînta Fecioară,
Căci ea Chivot Tainic este al lui Hristos Cel Viu.
Cugetare
Să ne supunem cu smerenie voii lui Dumnezeu si să nu iscodim judecăŃile Lui, căci ne
putem astfel vătăma mintea. JudecăŃile lui Dumnezeu nenumărate sînt, si de nepătruns. Un monah din pustie, care cugeta întru sine că ajunsese la desăvîrsire, s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi descopere feluritele Lui judecăŃi privitoare la vieŃile oamenilor. Dumnezeu atunci i-a pus în gînd să meargă la un bătrîn îmbunătăŃit care vieŃuia foarte departe si să îl întrebe
despre aceaste lucruri. Dar, mergînd el pe cale, un înger al lui Dumnezeu, luînd chip de om obisnuit, s-a alăturat lui, zicînd că si el voieste să meargă si să îl cerceteze pe acelasi bătrîn.
Călătorind ei asa împreună, au ajuns la casa unui om temător de Dumnezeu care i-a primit cum nu s-a putut mai bine, asternîndu-le să mănînce dintr-un talger preŃios de argint.
Sfîrsind ei masa, îngerul a luat talgerul si 1-a aruncat în mare. Monahul a rămas uimit văzînd această nedreptate, dar a tăcut, în a doua zi ei au ajuns la casa altui om ospitalier care i-a primit cu bucurie si cu cinste, ca pe niste rudenii ale lui. Dar mai înainte de a pleca, omul 1-a adus la ei pe fiul lui, ca să primească binecuvîntare. îngerul Domnului a apucat atunci copilul de gît si 1-a sugrumat. Monahul atunci, mînios, 1-a întrebat pe însoŃitorul lui cine
este, si cum poate să comită astfel de crime si fărădelegi? La acestea îngerul i-a răspuns cu blîndeŃe astfel: „Primul om la care am ospătat este plăcut lui Dumnezeu întru toate, neavînd nimic necurat în casa lui, afară de acel blid de argint, dobîndit cu nedreptate. Prin judecata lui Dumnezeu, eu am aruncat acel blid furat în mare, astfel încît omul acela să se afle drept înaintea lui Dumnezeu întru toate. Celălalt om la care am ospătat este si el plăcut lui Dumnezeu, neavînd nici el nimic necurat în casa lui, afară de propriul lui fiu care, dacă ar fi
ajuns la maturitate, ar fi fost un mare criminal si un vas al satanei. De aceea, prin judecata lui Dumnezeu, eu am sugrumat copilul la timp ca să i se mîntuiască sufletul, de dragul bunătăŃilor tatălui lui, si ca să se mîntuiască si tatăl de multe nenorociri. Iată, astfel sînt tainele si judecăŃile cele nepătrunse ale lui Dumnezeu. Iar tu, bătrîne, întoarce-te la chilia ta
si nu mai iscodi zadarnic în taine care sînt numai ale Unuia Dumnezeu."
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2: 7): La cum Dumnezeu 1-a zidit pe om
din tina pămîntului; La cum El a suflat în nările lui suflare de viaŃă; La cum omul s-a făcut suflet viu.
Predică Despre mulŃimea credinciosilor ca trup si suflet unic
Este un trup si un duh (Efeseni 4: 4).
Sfîntul Apostol îi îndeamnă pe credinciosi să se străduiască a fi un trup si un duh. Prin cuvîntul un trup se înŃelege O CredinŃă, rară diviziuni, rară erezii, si fără urmarea propriilor
voi: întreaga Biserică este un trup căruia Cap îi este Hristos. Prin cuvîntul un duh se înŃelege iubire, iubirea înflăcărată a tuturor credinciosilor pentru Hristos, de la care purcede si iubirea credinciosilor întreolaltă. Aceasta este taina CredinŃei Crestine si a Crestinei Iubiri.
Nici o legătură între oameni nu este si nu poate fi mai tare decît aceasta: nici legătura de sînge, nici aceea de limbă si de neam, nici împărtăsirea aceluiasi cămin, sau a acelorasi părinŃi, sau oricare altă legătură a vreunui interes comun. Nici una dintre aceste legături nu se poate compara cu puterea legăturii si iubirii crestine. Prin această legătură puternică si irezistibilă toate mădularele Bisericii sînt legate întreolaltă. Biserica lui Dumnezeu stă ca si un singur om, în timp, si în vesnicie - ca un trup si un duh. Nimic nu este mai potrivnic acestei tainice si indestructibile unităŃi decît mîndria individualistă a oamenilor.
Mîndria desfigurează credinŃa, răceste dragostea, naste ereziile, sfîsie Biserica, si jertfeste binele întregului în favoarea unei satisfacŃii personale. Mîndria, în esenŃă, este lipsa si a credinŃei si a iubirii. FraŃilor, fie ca Dumnezeu să ne mîntuiască pre noi de mîndrie, infirmitatea cea mai de căpetenie a rasei umane, ca să putem rămîne pururea un trup si un duh în Domnul lisus
Hristos Dumnezeul nostru.
Căci łie, o Doamne lisuse Hristoase, łie, Cela Ce esti Capul Sfintei tale Biserici, se cuvine toată slava si mulŃumită în veci, Amin.
(din Proloagele...vol2)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu