Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

{ Bread for the Journey }

Rugăciunea ucide deznădejdea

 Roagă-te cât mai des cu putinţă. Încearcă să simţi străpungerea inimii şi să plângi şi vei vedea cât de mult vei fi uşurat de gânduri şi de necaz. Rugăciunea este o conversaţie a omului cu Dumnezeu. Cel ce se roagă cu un duh înfrânt şi smerit se umple de daruri şi binecuvântări divine – adică de bucurie, pace, mângâiere, iluminare şi nădejde – şi el, de asemenea, este binecuvântat.
Rugăciunea este sabia cu două tăişuri care ucide deznădejdea, salvează din pericol, linişteşte durerea. Rugăciunea este un medicament preventiv pentru toate bolile sufleteşti şi trupeşti.
 Prin urmare, imploraţi-o pe Maica Luminii, Prea Curata Născătoare de Dumnezeu să vă ajute, căci ea este cea mai mare mângâiere a noastră după Dumnezeu. Atunci când omul cheamă sfântul ei nume, ea de îndată îşi trimite ajutorul. Ea este o mamă, atunci când s-a aflat pe pământ ca fiinţă umană şi tovarăş de suferinţă, ea a pătimit aceleaşi lucruri ca şi noi şi, din această pricină, ea are o mare înţelegere pentru sufletele îndurerate şi repede vine în ajutorul lor.

 Din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 283

sursa

4 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...