Mantuirea in viata de familie.

Capitolul al doilea: FAMILIA
POVAŢĂ CĂTRE UN FAMILIST DESPRE VIAŢA PLĂCUTĂ LUI DUMNEZEU

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Mare fericire e faptul că în locul unde v-aţi mutat puteţi merge la biserică - în
casa Dumnezeului nostru. Această lucrare având, nu vă va fi greu să puneţi după aceea
în rânduială şi toate celelalte: masa, somnul, rătăcirea simţurilor (a ochilor, urechilor, gustului, mirosului şi pipăitului, iar a mai ales a limbii), şi celor care vă cer daţi-le după putere; fiţi amabil, blând, respectuos faţă de toţi, maleabil, nu certăreţ. Frica lui Dumnezeu si aducerea-aminte de moarte să împărătească înăuntrul Dumneavoastră, împărtă-şiţi-vă cu Sfintele Taine după rânduială: nu vă leneviţi a vă apropia de împărtăşanie, dar să fiţi totdeauna pregătit.
În ce priveşte alegerea duhovnicului, nu ştiu ce să vă spun, fiindcă nu ştiu pe
nimeni. Alegeţi singur. Dacă nu puteţi să vă hotărâţi, faceţi cum au făcut Apostolii
când au ales alt Apostol în locul lui Iuda cel căzut, aruncând sorţul. Sau cereţi sfatul celor care cunosc preoţii din partea locului.

FAMILIA ESTE O CRUCE PENTRU CAPUL EI

Vă tulbură situaţia Dumneavoastră exterioară, atât cea prezentă, cât mai cu
seamă cea viitoare. Vă tulbură nu atât din grija pentru sine, cât din grija pentru familie.
Vărsaţi-vă la Domnul grija şi rugaţi-vă să rânduiască aşa cum este plăcut sfintei Lui
voi. Oare familia Dumneavoastră nu-i a lui Dumnezeu ?! Şi oare El nu poartă grijă de
ea, cum poartă grijă de toţi ?
A vă ruga pentru rezolvarea problemelor materiale nu e păcat... Cel ce ne-a
învăţat să spunem la rugăciune: Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi nu
Se va simţi jignit când ne vom ruga şi pentru celelalte lucruri lumeşti - bineînţeles, încredinţând deznodământul sfintei Lui voi. Familia este o cruce pentru cap! Răbdaţi supunându-vă Domnului; făcând tot vă stă în putere, încredinţaţi totul în voia lui
Dumnezeu.

PREGĂTIREA TINERILOR SOŢI PENTRU VENIREA PE LUME A UNUI PRUNC
Varvarei să-i dea Domnul naştere uşoară... La noi au început să nu mai aleagă
numele pruncilor după rânduiala dată de Dumnezeu, iar această rânduială este aşa:
alegeţi numele după calendar, fie numele sfântului pomenit în ziua când se va naşte
pruncul, fie numele sfântului pomenit în ziua în care se va boteza, fie numele unui
sfânt pomenit în primele trei zile după botez.
Şi cu ospăţul prin care se arată bucuria naşterii pruncului au început lucrurile să
meargă strâmb. Dacă te ţin curelele, fă altfel: dă săracilor şi nevoiaşilor ceea ce ai vrut să cheltuieşti pentru ospăţ. Şi fă asta fără să alegi: ce săraci îţi va trimite Dumnezeu, acelora să le dai. Dumnezeu vede totul. Am zis: „dacă te ţin curelele", fiindcă poate că îţi va veni tare greu să calci peste obicei.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi şi pe pruncul vostru.

CĂTRE O FEMEIE ÎNSĂRCINATĂ
Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Iată că Domnul încă vă dă rod pântecelui... Vă felicit! Domnul, Care 1-a dat, săi
dea si venire bună pe lumea lui Dumnezeu. Fireşte, fără greutăţi asta nu se întâmplă.
Aşa a rânduit Dumnezeu dintru început, spre aducere-aminte de ceea ce a făcut prima
femeie - mama noastră, a tuturor. Oricum, Domnul pune şi în greutăţi măsură. Fie ca
El să facă milă cu Dumneavoastră si să facă aceste greutăţi cât mai puţin simţite, pe cât se poate.
Vreţi să meritaţi o asemenea uşurare ?! Mai întâi uşuraţi-vă de păcate. Acum, de
nevoie, staţi mult timp nemişcată, în tihnă... Şi aveţi mai multă vreme pentru
îndeletnicirea cu sine şi cercetarea de sine. Cercetaţi-vă ca anchetatorul cel mai sever, apoi osândiţi toate câte nu-s drepte, pocăiţi-vă pentru ele şi să vă pară rău că v-aţi îngăduit aşa ceva, apoi spovediţi-vă, primiţi dezlegare şi, în cele din urmă, împărtăşiţi-vă cu Sfintele lui Hristos Taine. Prin toate acestea veţi merita să primiţi aşteptata şi dorita uşurare.
Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu, care apasă şi
strâmtorează: neiubi-rea faţă de ceilalţi şi pofta, iar prima dintre acestea are mult loc în noi. Binevoiţi a vă osteni să scoateţi la iveală şi să tăiaţi fără să staţi pe gânduri toate cele prin care se vădeşte ea în Dumneavoastră, oricât de greu vi s-ar părea, întoarceţi-vă neiubirea nu asupra oamenilor, ci asupra lucrurilor prin care obişnuia ea să se arate în Dumneavoastră, scoţându-le afară. Nu vi s-a întâmplat să citiţi ori să ascultaţi cuvintele Apostolului: Lărgitu-s-a inima mea spre voi (v. 2 Cor. 6, 11) ? Aşa să vă lărgiţi şi Dumneavoastră inima, iar în schimb veţi primi ceea ce doriţi şi căutaţi.
Vă doresc toate cele bune în toate privinţele!
Domnul să vă dea binecuvântare!
Al Dumneavoastră voitor de bine,
Episcopul Teofan

DESPRE SOARTA CELOR HANDICAPAŢI PSIHIC ŞI A CELOR NEBOTEZAŢI
Handicapaţii psihic sunt handicapaţi numai pentru noi, nu pentru sine şi nu
pentru Dumnezeu. Duhul lor se dezvoltă pe o cale aparte. Poate că noi, cei „înţelepţi",ne vom vădi mai prejos decât handicapaţii. Iar copiii sunt îngeri ai lui Dumnezeu cu toţii. Cei nebotezaţi, la fel ca toţi cei aflaţi în afara credinţei, trebuie încredinţaţi milostivirii lui Dumnezeu. Ei nu sunt fii vitregi şi fiice vitrege pentru Domnul. Ca atare, El ştie ce si cum şi în ce privinţă să rânduiască pentru ei. Mare este adâncul căilor lui Dumnezeu!
Asemenea probleme ar trebui să dezlegăm dacă am avea datoria de a veghea
asupra tuturor şi de a-i rândui pe toţi. Iar întrucât această datorie n-a fost pusă asupra noastră, să lăsăm grija pentru ei Celui ce poartă grija tuturor. Noi trebuie să ne mântuim sufletul propriu. Vrăjmaşul şi pierzătorul de suflete caută să piardă prin grija de mântuirea altora sufletul căruia îi insuflă asemenea gânduri. Sfântul Antonie cel Mare cugeta odată la lucrurile acestea, dar îngerul Domnului i s-a arătat zicând:"Antonie! Ia aminte la tine însuţi, iar acestea nu sunt treaba ta".

SFATURI DE LUCRARE DUHOVNICEASCĂ PENTRU FAMILIST
Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Mă bucur mult că v-aţi apucat să înfăptuiţi cele ce v-am scris. Dea Domnul să
nu daţi înapoi, întorcându-vă la cele dinainte. Aţi luat jugul: trageţi, însufleţindu-vă prin nădejdea cea vrednică de crezare, înainte este împărăţia; uşa prin care se intră în împărăţie e curăţia; toate ostenelile şi faptele poruncite sunt mijloace de curăţire a inimii. De aici reiese că cel mai apropiat scop al nostru e curăţirea inimii, iar după aceea împărăţia lui Dumnezeu, fiindcă în ea nu intră nimic necurat. Trebuie să păstraţi neapărat în cuget lucrul acesta, ca să nu vă pierdeţi ostenelile amestecând în ele ceva necurat. De pildă, nu trebuie să postiţi şi totodată să vă supăraţi, să vă rugaţi şi să vă mândriţi în acelaşi timp, să faceţi binele ca să arătaţi celorlalţi cât de filantrop sunteţi şi aşa mai departe.
Spuneţi că vă osteniţi „nu totdeauna de plăcere, ci mai mult cu de-a sila".
Aceasta este legea: să ne luptăm cu pornirile noastre rele şi să ne silim să facem binele.
Asta înseamnă cuvântul Domnului că împărăţia lui Dumnezeu se ia cu sila, si oamenii
silei o răpesc pe ea. De asta şi e jug urmarea Domnului. Dacă totul ar fi de plăcere,
unde ar mai fi jugul ? în cele din urmă, totuşi, se ajunge să se facă totul cu plăcere şi uşurinţă.
Scrieţi: „Năvăleşte asupra mea câte o nesimţire tâmpă; ajung ca un automat, nu
mai gândesc, nici nu mai simt nimic". Asemenea stări vin uneori ca „pedeapsă" pentru
aplecarea cu gândul şi consimţământul spre oarecare gând rău, iar alteori ca
„învăţătură", ca omul să se deprindă a nu aştepta nimic de la propriile puteri, ci să
aştepte totul doar de la Dumnezeu. Câteva asemenea experienţe taie încrederea în sine, iar izbăvirea de apăsare arată de unde vine ajutorul şi pe Cine trebuie să ne bizuim întru totul. Starea aceasta este grea, dar trebuie răbdată cu gândul că altceva nici nu merităm. Mijloace împotriva ei nu sunt; trecerea ei stă în voia lui Dumnezeu. Totuşi, trebuie să vă ţineţi şi să strigaţi către Domnului: „Fie voia Ta! Miluieşte! Uşurează!", fără să vă îngăduiţi nicidecum vreo slăbiciune, fiindcă acest lucru este pustiitor şi pierzător. Bine faceţi că vă întristaţi pentru starea asta şi vă încordaţi în tot chipul ca să vă izbăviţi de ea - însă presupunerea Dumneavoastră că aşa vor fi chinurile veşnice nu e corectă. Fericirea veşnică şi chinurile veşnice sunt cu neputinţă de închipuit şi nu pot fi asemuite cu nimic din cele ce se întâmplă în această viaţă. Toate sunt dincolo nemăsurat mai presus decât cele de aici. La Sfinţii Părinţi starea Dumneavoastră se cheamă răcire, uscăciune, şi toţi o socot lucru cu neputinţă de neocolit în viaţa după Dumnezeu, căci fără ele ni urcă repede „duhovnicia" la cap.
Iată cum se foloseşte cugetarea la cele dumnezeieşti. Dimineaţa, îndată după ce
vă veniţi în simţiri cu totul în urma somnului, cugetaţi la adevărurile de credinţă,
începând cu fiinţarea cea mai înainte de veci a Dumnezeului întreit Ipostatic şi sfârşind cu înfricoşata Judecată şi soarta veşnică a tuturor - nu repede şi nu încet, ci cu luareaminte.
Asta se poate face şi după Simbolul de credinţă. Suma acestor adevăruri este
structura lumii gândite, duhovniceşti, dumnezeieşti. Prin cugetarea la ele, conştiinţa se integrează în structura lor şi intră în lumea duhovnicească la fel cum noi, după ce ne trezim din somn, ne integrăm în structura lumii dinafară, care ne înconjoară, şi ne menţinem în mod conştient în ea: soarele şi luna sunt deasupra noastră, stihiile şi toate făpturile pământeşti sunt împrejur, la fel ca familia, vecinii, statele cu tot ce este în ele.
Aceasta din urmă are loc de la sine, fără voia noastră, în timp ce pentru lucrarea dintâi trebuie să ne dăm osteneala, chiar dacă nu este foarte greu s-o facem. Conştientizând aceste două lumi - cea văzută cu gândul şi cea văzută în afară -, aflaţi în cea gândită îndrumările despre felul în care trebuie să vă purtaţi în cea dinafară. Aceasta este
regula generală a cugetării la cele dumnezeieşti! Regulile particulare sunt următoarele: după ce aţi încheiat lucrarea arătată mai înainte, opriţi-vă asupra lucrului care a înrâurit cel mai mult simţirea Dumneavoastră şi înviaţi prin el duhul de rugăciune. Dacă nu v-a înrâurit nimic, atunci înviere a duhului de rugăciune să vă fie simţământul evlavios de obşte fată de toată structura lumii dumnezeieşti.
Daţi-vă osteneala să nu rămâneţi în nici o dimineaţă lipsit de împrospătarea
lumii Dumneavoastră lăuntrice prin această cugetare la cele dumnezeieşti, la fel cum
aveţi obiceiul să vă împrospătaţi locuinţa cu aerul proaspăt al dimineţii, şi după aceea veţi rămâne toată ziua cu simţământul că în afară de lumea văzută vă adumbreşte şi înconjoară şi cea nevăzută, că nu sunteţi lipsit de înrâurirea ei.
Dea Domnul să vă păziţi rânduielile de rugăciune cu răbdare, având astfel roadă
de pe urma lor. Faptul că odraslele sunt pe lângă Dumneavoastră când vă rugaţi cred
că e foarte bun. Si nu cred că asta e o povară pentru ei; dimpotrivă, îmi vine să cred că le place să ia parte la rugăciunea de obşte. Ar fi bine să faceţi rugăciune de obşte şi seara, la un ceas la care nimeni din familie să nu se fi culcat încă. Totuşi, faceţi cum vă este la îndemână.

Rugăciuni gata făcute avem multe. Ele n-au fost alcătuite, ci s-au revărsat
din inimile Sfinţilor sub înrâurirea unei vederi duhovniceşti sau a unei întâmplări
din viaţă. Cel care le citeşte cu luare-aminte intră în aceleaşi simţiri cu cele care suflă
şi în Sfinţi, iar prin aceasta învie şi zideşte în sine duhul de rugăciune. Ca asta să se săvârşească mai lesne, este bine să cugetaţi dinainte la rugăciunile alese, primind totodată şi simţămintele ascunse în ele. Şi mai bine este să învăţaţi rugăciunile, ca să naveţi nevoie de cartea de rugăciuni, ci s-o purtaţi în suflet, gata să se deschidă îndată ce veţi avea nevoie. Oricum, în timp ce vă rugaţi după rugăciuni gata făcute trebuie să vă deprindeţi încetul cu încetul să vă rugaţi şi cu propriul cuvânt, potrivit nevoilor duhovniceşti sau dinafară pe care le aveţi. Nevoile duhovniceşti, îndată ce se trezesc, năzuiesc îndată spre Dumnezeu. Imboldul de a vorbi cu Dumnezeu apare uneori fără o
nevoie anume, ci numai din setea de El. In orice măsură şi în orice chip s-ar arăta acest imbold, el nu trebuie lăsat nesatisfăcut niciodată: trebuie să vă apucaţi îndată de rugăciune şi să vă rugaţi în starea în care v-a găsit imboldul - dacă sunteţi la lucru, să vă rugaţi la lucru, dacă citiţi, să vă rugaţi în mijlocul lecturii, dacă mergeţi, să vă rugaţi mergând. Fireşte, mai bine şi mai roditor este să staţi într-un loc de rugăciune şi să luaţi o poziţie potrivită pentru rugăciune, dacă se poate. Cu cât veţi împlini mai cu osârdie aceste întoarceri spre Dumnezeu, cu atât vor apărea mai des, şi vor tine mai mult, şi se vor înrădăcina mai adânc. Nu uitaţi punctuleţul acesta. Această metodă este cea mai bună pentru desăvârşirea rugăciunii - iar rugăciunea este principalul în lucrarea noastră. Să nu vă pară rău dacă vă daţi osteneala în primul rând pentru asta.
Dacă în timp ce vă faceţi rugăciunile apare acest imbold, încetaţi cu cititul şi rugaţi-vă în acest imbold, cu cuvintele proprii sau fără cuvinte... Dumnezeu vede cu câtă osârdie doriţi şi căutaţi rugăciunea, şi vă va da rugăciune care nu se va mai curma. Domnul să vă binecuvânteze la această lucrare! în ce priveşte cititul, una este a citi pentru a strânge cunoştinţe, iar alta a citi pentru a te zidi. Când citeşti ca să acumulezi informaţie, trebuie să citeşti mult; când citeşti ca să te zideşti nu trebuie să citeşti mult, ci doar să cadă în inimă ceva din cele citite - şi atunci opriţi-vă şi cugetaţi, străduinduvă să vă lămuriţi lucrul acela, adân-cindu-1 mai mult în inimă. Asta este totuna cu a-1 preface în obiect al cugetării la cele dumnezeieşti. Aşa vă veţi hrăni şi dezvolta sufletul, nu-1 veţi umple ca pe un sac...
Îl citiţi pe Sfântul Tihon din Zadonsk ? Bine! Nici o carte nu se poate compara
cu cărţile lui.
„Râvna ba vine, ba trece." Asta se întâmplă cu toţi. Când se împuţinează, păziţi
hotărârea de a sluji Domnului, rămânând fără abatere în rânduielile cucernice, fără să vă leneviţi, fără indulgenţe faţă de trup. Şi starea aceasta va trece. Cugetarea la cele dumnezeieşti este eficace în refacerea râvnei, mai ales aducerea-aminte de moarte şi de judecată: „iată, acum, acum vine moartea", îndată ce acest gând va cădea deplin în inimă, inima nu va putea să nu se cutremure.
Cât despre hrană... Puneţi-vă lege să vă sculaţi de la masă puţin flămând. Robul
cel rău care este trupul va simţi că asupra lui este o mână stăpânitoare...
Credeţi că pentru nimicirea răului pricinuit de cei 47 de ani în care v-aţi făcut de cap trebuie să vă osteniţi tot atâta în rânduieli bune ale vieţii... Nu, lucrurile nu stau defel aşa. Tot ce este pătat se curăţă prin greaţa faţă de murdărie şi prin înfruntarea ei fără milă de sine, cu credinţă, nădejde şi dragoste către Domnul. Aceste aşezări sufleteşti au uneori asemenea putere, încât curăţă totul într-o clipă.
Aşa a fost pe cruce cu tâlharul. Astăzi vei fi cu Mine în rai. Iar în rai nu intră
nimic necurat. Totuşi, pentru unii această curăţire ţine vreme îndelungată - în primul rând din răsfăţ şi din indulgenţa faţă de propriile pofte.
Mare milă a lui Dumnezeu e pentru Dumneavoastră faptul că sunteţi mulţumit
de soţie şi de copii. Fie ca ei să rămână astfel întotdeauna, să nu se schimbe niciodată.
Celelalte pe care vi le doriţi în legătură cu viaţa Dumneavoastră de familist
încredinţaţi-le în voia lui Dumnezeu, rugându-vă cu osârdie, dar arătându-vă gata să
primiţi tot ce va binevoi Domnul să vă trimită, chiar dacă nu vă fi uşor.

DESPRE ACEEAŞI
Să vă binecuvânteze Domnul osteneala!
Pentru monahi, lucrarea de căpetenie e curăţirea gândurilor, iar la mireni
lucrarea de căpetenie este să aibă gând bun în cele ce fac; iar la curăţia desăvârşită a gândurilor cum să ajungă ei ? Nici Dumnezeu nu îi va trage la răspundere pentru asta.
Rânduielile vieţii lor nu sunt de aşa fel.

POVATĂ CĂTRE O FAMILIE
Mila lui Dumnezeu fie cu voi!
La noi, trecerea la post este aproape nebăgată de seamă. Cu greu vezi vreo
deosebire... Să vă ajute Domnul să vă adunaţi puterile ca să postiţi şi să vă împărtăşiţi cu Sfintele lui Hristos Taine.
Micuţului vostru îi doresc spor la învăţătură -dar dacă învăţătura nu-i intră în
cap, nu îl chinuiţi. Poate că are talent artistic - la desen sau mai ştiu eu ce... Sau poate că e meşter bun, îndemânatic... Lăsaţi-1 să se ocupe cu lucrul la care are talent. Sau poate că îi place să se roage. Atunci, să se roage... şi să meargă pe acest drum.
Scrieţi că vă plictisiţi seara. Trebuie să organizaţi lecturi şi istorisiri în familie. Cine dă peste ceva bun, să propună: „Vreţi să vă citesc...", şi să citească ceva care să încălzească sufletul... Istorisirile le puteţi inventa şi singuri, numai să fie bune, ziditoare... şi vremea va trece în mod interesant.
din "MÂNTUIREA ÎN VIATA DE FAMILIE-Sfântul Teofan Zăvorâtul"