Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

vineri, 24 aprilie 2009

Expozitia Kosovo si Metohia in Lacrimi la Bucuresti



Editura PREDANIA şi ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA vă fac cunoscută deschiderea expoziţiei de fotografii a artistului Milinko Stefanovici, intitulată Kosovo şi Metohia în lacrimi, expoziţie găzduită de Ordinul Arhitecţilor din România la Bucureşti în str. Verona nr. 19 (zona Cinema Patria, în spatele Librăriei Cărtureşti), accesibilă publicului larg din data de 14 aprilie până la 30 aprilie 2009.

Expoziţia propusă publicului bucureştean este, mai precis, un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic, în vara anului 1999, perioadă în care Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii.

Milinko Stefanovici, renumit artist fotograf sârb, a fost martorul represaliilor împotriva locuitorilor de altă etnie decât cea albaneză, locuitori lipsiţi de apărare, prilej cu care a realizat o serie de fotografii zguduitoare şi purtătoare ale unui mesaj de excepţie. În egală măsură, artistul se vădeşte profund preocupat şi de despre cutremurătoarea soartă a bisericilor ortodoxe din provincia sârbă Kosovo şi Metohia.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Serbia, MILINKO STEFANOVICI este apreciat ca fiind unul din cei mari artişti fotografi din toate timpurile de pe teritoriul fostei Republici Federale Iugoslavia.

Născut la 12 martie 1947, în Kostainik, lângă Krupani, Serbia, deţinător al titlului de Maestru în fotografie al Uniunii Fotografilor din Iugoslavia, MILINKO STEFANOVICI a participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale, obţinând o serie de premii şi distincţii. În anii 1980 era cunoscut îndeosebi pentru genul de fotografie „Life”, iar începând cu anii 90 se orientează spre teme din spaţiul duhovnicesc şi cel al tradiţiei.

Redactor, editor şi pedagog, are o mare influenţă asupra tinerei generaţii de profesionişti ce îşi desfăşoară activitatea în domeniile jurnalistic şi editorial, dar şi în cadrul unor grupări artistice, mai ales datorită abordării sale culturale ce îmbină într-o manieră specifică spiritul tradiţionalul cu cel modern.

EDITURA PREDANIA

http://www.predania.ro/noutati.html
http://www.rastko.org.yu/fotografija/milinko
http://www.rastko.org.yu/kosovo/delo/11587
http://www.rastko.org.yu/kosovo/crucified

sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...