Inceputul lui februarie este special pentru mine,perioada in care vreau sa imi amintesc doar de momentele bune si fericite din anul care doar a trecut...
Si ce poate sa fie mai frumos si mai fericit decat sa-mi amintesc de dragul meu PELERINAJ?
Asa incat, azi voi vorbi de ziua in care am vizitat BETLEEM / BETHLEHEM, veti mai gasi fotografii din acest loc sfant si aici.
Amintit pentru prima oara in Cartea lui Ruth, Betleem inseamna in ebraica "Casa painii".
Aceasta a fost cetatatea care a adus-o pe Naomi inapoi, dupa ce foametea a obligat-o sa se refugieze (Ruth3) ,dar povestile a doi regi diferiti au fost ceea ce au inscris numele orasului in istorie.
Prima a inceput atunci cand regele David a fost adus in fata profetului Samuel si uns.
Mai tarziu, un alt REGE-MESIA- urma sa vina de la Betleem.
Profetul Mihail a prezis:"Dar tu, Betleem din Efrat, din tine va veni EL".
Betleem-ul este un oras frumos,(teritoriu palestinian...) locuit in mare parte de arabi crestinati. Imi amintesc ca ghidul nostru ,fiind evreu nu a avut voie sa intre in oras, drept pentru care ne-a preluat o doamna- ghid, o femeie minunata-romanca- casatorita acolo; ( l-am cunoscut si pe sotul doamnei pentru ca, la final, a venit sa o ia de la autocar; cum ghidul evreu nu a avut voie sa intre in Betleem,la fel nici doamna nu a avut voie sa iasa din Betleem).
Ceea ce m-a socat au fost zidurile imense care inconjoara orasul, si faptul ca soldatii erau ca la granite inarmati pana in gat...ni se spusese ca nu avem voie sa facem fotografii din autocar ( in nici un caz vreunui militar...) si ,daca se poate sa nu privim insistent nimic!
Ce pot zice ...cred ca au 3m inaltime ,sau poate mai mult, acele ziduri, si iti dau fiori.
Autocarul ne-a lasat intr-o parcare moderna, subterana, de unde am iesit folosind scari rulante.
Orasul e in panta, si imi voi aminti mereu de aceasta panta, si de faptul ca acolo am avut
-cred, dupa simptome, primul atac de panica din viata mea.
Ne indreptam spre Grota Laptelui...
cu ghida in fata, cu steagul Romaniei tinut cat putea ea de sus...cand, pret de cateva secunde cred, am ramas cu ochii la o vitrina. A fost suficient pentru ca in momentul imediat urmator sa nu mai vad pe nimeni din grup si nici steagul tarii noastre.
Ceea ce vedeam era o intersectie cu strazi in 3 directii... plina de necunoscuti.
Mi s-au taiat picioarele si am ramas fara aer...incotro sa o iau,ca sa ii ajung din urma?
In jur numai arabi -femei si barbati- si nimeni cunoscut. Nici sa plang nu puteam ,am ramas pe loc stana de piatra...
Slava Domnului, momentul acesta nu a durat mult, caci ghidul de la agentia din tara ramasese si el in spate, dar nu sa caste ochii la vitrine, ci pentru ca avea deja experienta ca sigur cineva se va rataci pe aici...
"Cineva" fusesem eu, de data asta :))
Am mers apoi la restaurantul unde trebuia sa luam pranzul, si acolo abia, am realizat prin ce trecusem, caci ma dureau toate de parca luasem bataie, capul imi vajaia, aveam un nod in gat, nu aveam aer, si, in final, am inceput sa si plang ,spre disperarea tuturor care nu stiau cum sa ma linisteasca.
Patronul restaurantului,un arab mititel si tare politicos imi aducea apa cu gheata,chiar facuse rost de un evantai si imi facea aer cu el,mi-a adus cuburi de zahar,ce mai ,nu stia ce sa mi mai faca sa imi revin.
Mi-am revenit, dar momentul acela nu il voi uita curand, si imi va fi de invatatura sa nu mai casc ochii prin vitrine daca nu sunt insotita (eram, de regula, insotita de Calin, un alt pelerin, un om minunat, dar cum e pasionat de fotografii, avea mereu ceva de luat in obiectiv si, chiar nu stiu cum de ma scapase din ochi. La Ierusalim s-a pierdut el de grup, insa s-a descurcat admirabil, caci a gasit hotelul unde eram cazati si "l-am recuperat" - dupa ce ghidul a telefonat sa intrebe daca nu cumva a ajuns acolo.
Acum voi termina cu povestitul si voi lasa mai mult imaginile sa va vorbeasca de acest oras superb.
Dupa ce am plecat de la restaurant, am mers mai intai la Grota Laptelui, o capela catolica foarte frumoasa,dar care nu e deschisa oricand pelerinilor.
Mica,dar frumos ornamentata, capela din Grota Laptelui este inchinata alaptarii pruncului Iisus de catre Fecioara Maria.
O celebra statuie a Familiei Sfinte fugind spre Egipt aminteste pelerinilor salvarea din tirania lui Irod
o parte din grup indreptandu-ne spre Biserica Nativitatii ( observati steagul?)
In sfarsit, Biserica Nasterii:
(ma si mir ca am mai fost in stare sa fac fotografii ,la cat de rau imi fusese...asa incat scuzati calitatea si faptul ca par cam trunchiate...nu am o poza cu Biserica in intregime,era plin de oameni in piata, la intrare.)
Astazi,Biserica Nativitatii,cu mica ei poarta, marcheaza locul care aminteste de Nasterea Mantuitorului nostru.Ea este construita langa Pestera care se presupune ca este exact locul Nasterii.
intrarea in Pestera:
Probabil de teama sa nu-mi mai fie rau,ghizii ma trimiteau sa stau pe scaun,dar eu ,incapatanata,desi nu imi era perfect bine,nu voiam,doar ca,la un moment dat am vazut un Parinte mai in varsta si am mers la dansul cu un Pomelnic.
Poate veti crede ca exagerez, insa nu e deloc asa: de indata ce parintele m-a binecuvantat, am simtit asa o stare de bine, si nimica nu ma mai durea, imi era mai bine ca oricand!!!
Tot aici am cunoscut si un Parinte foarte tanar,cu siguranta mai mic decat mine,care venea de la Sihastria si pe care l-am intalnit a doua zi la Ierusalim la Biserica Sfantului Mormant! Ne-a recunoscut si am vorbit din nou cu Sfintia Sa.
Era omul acesta numai zambet,ca un prunc!!!
Langa Biserica Nasterii se afla biserica catolica Sf Caterina ( Ecaterina) de unde se transmite mereu Slujba de Craciun! Impresionanta!!!
In Betleem,toata lumea(crestin sau musulman- cel putin asa ne-a spus ghida) il are drept ocrotitor pe Sfantul Gheorghe,si fiecare casa are la intrare o Icoana a Sfantului.
Si la iesirea din Biserica Sf Ecaterina se afla o superba Statuie a Sf Gheorghe:
Inainte sa plecam din Betleem, in curtea Bisericii Sf Ecaterina, am cantat cu totii colinde, si, spre surprinderea noastra, celorlalti pelerini ,de alte nationalitati, le-au placut pentru ca am fost aplaudati... la scena deschisa...
Hmmm, superbe locuri, frumoase amintiri!!!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Ana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu