Puntea Comunicării

Draga mea Caterina,
"Cât de bine comunicaţi între voi? Puteţi discuta despre simţămintele voastre? Există teme speciale pe care trebuie să le trataţi cu tact şi delicateţe? Cât de capabili sunteţi să vă împărtăşiţi cele mai intime gânduri?”

Toate acestea sunt întrebări cunoscute pe care le pun cuplurilor consilierii familiali. Pe câţi îi cunun mă asigură că răspunsurile pozitive la toate aceste întrebări constituie cel mai mare atu al legăturii lor.
Compară însă această afirmaţie cu ecourile celor mai obişnuite reproşuri pe care le auzim, de fiecare dată, de la cupluri căsătorite de ceva timp: "Ştiţi cum ne simţim când sună telefonul, îl ridicăm şi nu ne răspunde nimeni? La fel mă simt şi eu…"; "Vă rog, desigur, să nu-i spuneţi soţului meu că v-am spus…"; "Sper să nu spuneţi ceva din toate acestea soţiei mele!"; "Cum adică să discut cu ea?! Soţia mea este misterioasă ca un sfinx!"; “Niciodată nu răspunde ca un om. Bombăne…"; "Pentru noi, căsătoria este ca şi cum ar fi avut loc între doi străini".

Toate acestea sunt fragmente din nesfârşitele liste pe care le aud şi din care aş fi putut să-ţi prezint multe alte versiuni.
După părerea ta, ce anume a intervenit la acele perechi de îndrăgostiţi care erau atât de siguri de capacitatea lor de a comunica? Există o serie de răspunsuri, pe care vom fi obligaţi să le acoperim în această scrisoare şi în altele ce vor veni, urmărind sistematic un schelet central al gândirii, pe care-l vom numi "puntea comunicării".

O dată ce comunicarea inimilor prin cuvânt este unul din elementele de bază ale unei căsnicii reuşite, să facem începutul cu trei “trebuie” şi cu trei “nu trebuie”, care pot ajuta să întăriţi puntea comunicării dintre voi.
1. "Trebuie" să-l întâmpini cu bucurie atunci când se întoarce acasă.

Un soţ a făcut următoarea observaţie pitorească: “Prima ei treabă, când intru pe uşă, este să golească asupra mea coşul de gunoi…”, şi a continuat explicând mania pe care o are soţia lui să adune toate veştile rele ale zilei şi să le descarce de îndată ce el ajunge acasă. Vei accepta că omul, dacă altceva nu este, este maestru al cuvântului - după cum o demonstrează logoreea ei: “Cel mic a spart geamul de la uşa vecinului”; “Furtunul din grădină s-a spart din nou”; “Repară-mi o dată robinetul din bucătărie; îţi spun de cinci zile! Curge într-una şi mă înnebuneşte”; “Ştii, vecinii noştri se despart” şi multe altele.

Toate aceste veşti neplăcute contribuie la orice altceva, numai la întoarcerea normală a unui bărbat acasă, nu. Bineînţeles că există şi excepţii care necesită înştiinţarea imediată, dar buna înţelegere presupune ca unele subiecte să fie amânate penru mai târziu.

Desigur, la unii bărbaţi apare următorul fenomen inte¬resant: însuşi bărbatul căruia îi este silă să fie primit astfel are plăcerea continuă să descarce coşul lui cu gunoaie de îndată ce pune piciorul în casă. Probabil că cineva i-a spus că femeile sunt făcute să audă numai lucruri neplăcute, iar bărbaţii numai lucruri plăcute.

Dacă se întâmplă ca şi bărbatul tău să aibă astfel de obiceiuri în primele luni, te-aş sfătui să te faci că nu înţelegi; fii prudentă şi lasă-l cu ale lui. Pune o muzică discretă la pick-up şi fă-l să vină lângă tine… Vino tu în întâmpinarea ofurilor lui. Este posibil ca tandreţea ta să-l facă să amâne orice descriere amănunţită a iminentului sfârşit al lumii.

Din experienţa mea, ştiu că în acelaşi timp n-ai face rău să revizuieşti din timp în timp cuvintele cu care-l vei întâmpina acasă.

2. “Trebuie” să vă faceţi timp ca să fiţi împreună.

Îmi amintesc o caricatură răutăcioasă dintr-o revistă, în care o tânără mamă, înstărită, le spunea copiilor ei povestea de seară înainte de culcare: “Şi cum spuneam, copii, tatăl vostru are 1,70 m înălţime, are părul negru, mustaţă subţirică şi plăcută, este sportiv şi bronzat şi adoră pescuitul.”

Fiecare bărbat trebuie să aibă o preocupare a lui, un hobby. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femei. Într-una din primele noastre scrisori am vorbit despre necesitatea vieţii particulare şi cum aceasta devine, în cele din urmă, magnetul care îl va aduce pe unul mai aproape de celălalt.

Ce-ai zice dacă ai afla că s-a umplut pământul de cupluri neisprăvite, a căror dragoste s-a degradat atât de mult, încât cei doi “se omoară” pentru lucruri care n-au nici o legătură cu partenerul lor?

Aşadar, ce se poate face? Uneori, leacurile mici aduc rezultate impresionante. Vei adăuga multe în viaţa ta, folosind ceea ce noi numim “împreună-petrecere”.

Bănuiesc că-ţi aminteşti cât de bine am făcut în familia noastră când am luat hotărârea comună de a respecta jurământul acesta: să servim masa împreună şi să discutăm cu toţii la cină problemele zilei. Adică să schimbăm impresiile zilei, să prezentăm celorlalţi problemele care ne interesează personal şi să hotărâm de comun acord în privinţa problemelor care ne privesc pe toţi.

Într-una din cele mai frumoase atmosfere de familie pe care le-am cunoscut, cuplul respectiv făcuse un “mic acord”. Acest “mic” acord s-a dovedit, în cele din urmă, una din cele mai “mari” şi importante înţelegeri pe care au făcut-o vreodată în viaţa lor: şi-au promis unul altuia să-şi acorde câteva minute înainte de culcare pentru a răspunde la
întrebarea: “Care a fost cea mai fericită clipă pe care am trăit-o?”

Alte cupluri şi-au făgăduit reciproc să mănânce o dată pe lună la restaurant numai ei doi, într-un loc în care le place cel mai mult, să găsească pe cineva să rămână cu copiii şi să deschidă o puşculiţă pentru această cină specială. Am subliniat numai ei doi pentru că ieşirile împreună cu prietenii nu au aceeaşi valoare. Vorbim de ieşirea din singurătate, în care sufletele se întâlnesc “fără mijlocire”.

Vor exista, desigur, împrejurări care vă vor obliga să suspendaţi aplicarea oricărei condiţii pe care aţi acceptat-o. Nu vă grăbiţi însă să depuneţi armele şi nici să ajungeţi la concluzii pripite. Punţile comunicării au nevoie de timp ca să se construiască.

3. “Trebuie” să ştii despre profesia lui cât de multe poţi.

Într-o seară a venit cineva în biroul meu să-mi aducă un mandat poştal. Era un dar al lui din banii pe care i-a luat pentru prima lui invenţie. Fii atentă ce mi-a spus despre soţia lui: “Acest brevet de invenţie, pe care l-am asigurat şi care a început să-mi aducă câştig, nu este întru totul ideea mea. Nelly a studiat tot ce a găsit legat de profesia mea - a citit cărţi, a urmat cursuri, a vorbit cu toţi specialiştii pe care a putut să-i abordeze. Şi într-o zi mi-a spus: «Alexandre, pun pariu că tu, cu mintea ta inventivă, eşti capabil să schiţezi un ochi electronic care să poată alege portocalele sănătoase de cele stricate, ele aflându-se încă în lădiţă». Aceasta m-a determinat să pornesc…” Vizitatorul meu a continuat prin a-mi explica cum funcţionează aparatul. Nu l-am prea înţeles, dar el a continuat să-mi descrie inteligenta creaţie care i-a adus în cele din urmă rezultatul mult dorit.

Istoria nu se opreşte aici. Vei înţelege mai mult valoarea acestei femei din cele ce-ţi voi reproduce în continuare: “M-a pus să promit că nu voi mărturisi niciodată, nimănui, de unde am avut ideea” ,a continuat vizitatorul meu.

“Înţelegeţi cum mă privesc şefii mei de-atunci. Mi-au repar¬tizat un atelier special unde să mă ocup şi de astfel de invenţii profitabile. Şi cu siguranţă înţelegeţi cine este acela care mă ajută în continuare. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoştinţa faţă de o soţie ca Nelly. “Apoi m-a rugat să-i pomenesc la rugăciune. I-am pomenit, neuitând să adaug în rugăciunea mea urarea: Luminile sufletelor lor să rămână totdeauna întoarse către Creatorul lor de la care vine “toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit….”

O astfel de femeie este o adevărată revelaţie pentru orice bărbat.

Suficient totuşi cu “trebuie”. Este timpul să ne referim la “nu trebuie”, care este de asemenea necesar pentru comunicarea corectă a două inimi.
Iată trei din cele la care merită să fie atent cineva.

1. “Nu trebuie” să neglijaţi interesele voastre comune. De regulă, la toate cuplurile care se îndreaptă spre căsătorie există o mulţime de lucruri care contribuie la unirea lor. Acestea, însă, suferă adesea o degradare profundă şi se pierd, din motive pe care nu le-am analizat, în categoria lui “trebuie”.

Care sunt aceste cauze?

Una dintre ele este tendinţa unuia din cei doi de a domina în discuţii. Înaintând nestăvilit de la “pentru început” la al doilea, al treilea, al patrulea argument, orice dialog se îneacă în monologul aceluia.

Toţi avem această obişnuinţă neplăcută. Suntem îndrăgostiţi, se pare, de sunetul cuvintelor pe care le pronunţăm. Uităm însă că, deşi vocea noastră poate să ne încânte urechile, poate în acelaşi timp să constituie o pălăvrăgeală deranjantă pentru urechile celuilalt, care îşi aşteaptă zadarnic rândul să vorbească şi el.

Câte femei capabile am cunoscut, toate deţin leacuri care fac minuni în astfel de situaţii:

a) Cunosc o mie şi una de modalităţi mărunte şi inteligente de a-i oferi totdeauna soţului privilegiul priorităţii cuvântului;
b) Au capacitatea să tacă la primul semn că celălalt vrea să spună ceva;
c) Ştiu să “citească” semnele de indispoziţie care apar la soţii lor, cum ar fi încruntarea, tremuratul buzelor, încreţirea frunţii sau orice altă mişcare caracteristică. Este adevărat, desigur, că şi el trebuie să facă tot ce este posibil pentru a avea grijă de gândurile tale. Nădăjduiesc să fie la acest capitol la fel de înţelept cât te doreşte pe tine. Să fii sigură însă că vei auzi mult mai des sunetul paşilor lui pe puntea comunicării voastre dacă, în ceea ce te priveşte, vei perfecţiona acest delicat barometru care ştie să prevadă o stare sau alta.

Cu cât vei face mai bine aceasta, cu atât vei vedea mai bine cum cresc acele interese comune pe care v-aţi sprijinit primele voastre visuri. Cu timpul, aceste interese vor deveni suportul pe care se vor împleti dorinţele voastre comune, şi puntea voastră se va umple de frumuseţe şi de farmec.

2. “Nu trebuie” să încerci să-l impresionezi cu ceea ce ştii.

Orice fel de invidie este pericol de moarte în căsnicie. Unul dintre cele mai urâte aspecte ale acesteia este invidia spirituală, intelectuală. Dacă se va întâmpla ca soţul tău să cunoască lucruri pe care tu nu le ştii, vei câştiga dacă vei găsi smerenia să spui: “Admir cunoştinţele tale. Mai spune-mi şi alte lucruri.”

Vor exista însă şi domenii în care cunoştinţele tale le vor depăşi pe ale lui. Aici fii atentă să te descurci cât mai bine. Să prezinţi fără ostentaţie ceea ce ştii, cu acea simplă siguranţă care convinge fără să deranjeze.

Îţi aminteşti, când tu şi fratele tău eraţi mici, am pus clanţa porţii de la grădină atât de jos cât să ajungeţi amândoi. Acest lucru vă scutea de orice efort. Ideea ne-a dat-o un părinte care venise la noi în vizită şi pe care-l deranjau bătăile voastre în poartă, când intraţi şi ieşeaţi într-una din casă…

Această sugestie a fost un câştig pentru noi toţi; a făcut viaţa voastră mai uşoară şi ne-a scutit pe mama voastră şi pe mine de acel du-te-vino la poartă.

Ai observat, cu siguranţă, cum oamenii cu adevărat mari, ţi iu să-şi coboare nivelul cunoştinţelor la un nivel accesibil celorlalţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi amândoi: trebuie să învăţaţi să coborâţi “clanţele” voastre astfel încât NA fie posibil să redaţi ceea ce ştiţi şi să receptaţi ceea ce nu ştiţi fără să se nască discuţii.

Femeile inteligente nu uită niciodată că bărbaţii lor se vor mândri cu ele dacă vor şti să nu iasă în evidenţă, ci să-i pună în evidenţă pe soţii lor.

3. “Nu trebuie” să laşi necontrolată limba ta.

În realitate, şi acest “nu trebuie” este la fel ca celelalte despre care am vorbit mai înainte. Cum să facem însă aceasta? Va trebui să vorbim în repetate rânduri despre acelaşi subiect.

Motivul acestei repetări este acela că nu-mi pot scoate din minte toată acea mulţime de femei vorbăreţe care defilează pe la biroul meu ca să le rezolv problemele de familie. Dacă am vrea să le clasificăm, o parte dintre acestea le-am trece la categoria “întrerupătoarelor”. A întrerupe interlocutorul este o regulă normală pentru mulţi dintre noi. Stăm pe marginea scaunului şi aşteptăm cu nerăbdare un prilej să intervenim în discuţie; altă dată, nu aşteptăm nici un pic: numaidecât ce îşi trage celălalt răsuflarea, intervenim şi spunem vrute şi nevrute. Nu sunt femeie şi nu ştiu cum apare acest lucru din punctul vostru de vedere, însă ca bărbat ştiu că foarte puţini dintre noi simpatizează femeile care-şi vâră continuu nasul în discuţiile noastre.

Altă parte dintre femeile vorbăreţe ar constitui categoria “întrebătoarelor”. Acelaşi bărbat, care o dată ar vrea să spună ceva, altă dată nu doreşte nimic mai mult decât să mediteze în linişte, fără ca cineva să-l deranjeze în vreun fel.

Prin urmare, nu-i întrerupe soţului tău gândurile. Mintea fiecăruia dintre noi se blochează câteodată şi adesea ne tulburăm pentru că nu reuşim să găsim o soluţie când suntem în încurcătură. Aceasta, însă, şi alte complicaţii au nevoie de multă reflecţie interioară înainte de a fi exprimate în cuvinte.

Orice intervenţie din partea celuilalt în această frământare interioară, cu întrebări insistente ca: “Spune-mi o dată ce ai…”, “Pe tine te frământă ceva…” sau “Dacă nu vorbeşti, treaba ta …” constituie motiv de enervare şi este lipsă evidentă de politeţe.

Convingerea că ştim foarte puţine lucruri despre consoarta noastră, chiar dacă suntem căsătoriţi de multă vreme, este unul din principalele motive care m-au determinat să scriu aceste scrisori. Să nu uităm asta şi să nu avem pretenţii exagerate.

Avem dreptul, desigur, să ştim unele lucruri despre tovarăşul nostru de viaţă “numaidecât, acum”. La fel şi el. Multe altele însă au nevoie de timp ca să poată trece puntea comunicării dintre noi. De aceea, a iubi aşa cum trebuie înseamnă să poţi avea răbdare.

Tema aceasta este infinită. Aud din nou de departe cunoscutul toboşar; cântă totdeauna aceeaşi melodie - drumul către ceruri este lung şi anevoios!

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu arta comunicării între noi. Dacă totuşi insistaţi să o învăţaţi, este posibil să simţiţi cândva una dintre cele mai puternice emoţii; va fi clipa când veţi putea comunica fără cuvinte, “în tăcere”. Va fi o clipă minunată. Veţi face plimbări lungi, veţi sta pe malul mării şi în aceeaşi clipă sufletele voastre vor împărtăşi aceleaşi sentimente într-o comunicare tacită. Cuvintele nu-şi vor mai avea rostul şi inimile voastre se vor bucura în pace.

Îţi voi încredinţa rugăciunea pe care mă străduiesc să o repet înainte de fiecare predică a mea. Am luat-o de la un profesor înţelept, care cunoştea valoarea lucrurilor ce se spun şi greutatea lucrurilor care nu se spun. Poate vă va fi preţioasă în viaţa voastră comună: “Pune, Doamne, pază gurii mele Şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.”
Tata
(din “Scrisori Caterinei, sfaturi unei tinere casatorite”
Editura: Bizantina )