Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

miercuri, 5 august 2015

RUGĂCIUNE

 Schimbarea la Fata a Mantuitorului Nostru Iisus Hristos

RUGĂCIUNE

 Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care locuieşti întru Lumina Cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasulul Său! Pentru că a venit plinirea vremii, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe Sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de patima cea de bună voie, în muntele Taborului, Te-ai schimbat la Faţă, întru Slava Ta Dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca, atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii, să priceapă că patima este de bună voie şi Dumnezeiască. Învredniceşte-ne şi pe noi pe toţi să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel Sfânt, în sălaşul Sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu Sfinţii, Faţă către faţă, să vedem Slava Ta, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...