Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă – Arsenie Boca

marți, 31 ianuarie 2012

duminică, 29 ianuarie 2012

{ Bread for the Journey }

1

Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

Matei 25: 34-40

DSC02952


Duminica Binecuvantata!
Ana

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

{ Mancare de avarie }

    Astazi nu am iesit absolut deloc din casa,si nici nu aveam de gand sa gatesc ceva,caci e sezonul olimpiadelor si a concursurilor scolare , si treaba e destula.
   Dar cum  tot trebuia sa mancam, am incropit ceva cu ceea ce aveam prin frigider/ congelator.
Asadar, un aluat- foietaj cred ca se gaseste mai mereu prin frigiderele noastre ca de altfel si cateva resturi de mezeluri, o felie de branza si cateva masline,si din toate acestea au iesit un soi de mini pizza rulada :D ( evident si cu cateva ciuperci din conserva si sos de rosii.)

DSC03021
Iar ca desert orez cu lapte,scortisoara, indulcitor si boabe de rodie.
Simplu ca "buna ziua".

DSC03029

DSC03032

Si apoi ne-am putut intoarce fiecare pe la ce treburi aveam.
Voi ce mai gatiti? Eu deja as vrea ceva super light,caci e momentul in care trebuie sa reincep :D

O seara buna!
Ana

{ Tocana de iarna cu garnitura de paste fierte}

DSC02991

Cu carne de porc, ardei rosii si masline verzi.
Se pun intr-o tigaie bucati nu prea mici de carne de porc,cativa catei de usturoi, tocati marunt, o ceapa si un ardei( sau doi) rosu maruntit, cu putin ulei de floarea soarelui.Se adauga sare,piper si o ceasca cu apa rece si se lasa sa clocoteasca.
Separat fierbem niste paste, eu am avut fundite de la Barilla pe care le adaugam in tigaia cu celelalte ingrediente; facem si sosul din suc de rosii, un strop de ulei si putin piper macinat, il adaugam in tigaie si punem deasupra si maslinele verzi.
Punem totul intr-o tava pe care apoi o dam la cuptor pret de un sfert de ora,cat sa fie totul gatit,fara sa se usuce mancarea.

Rapid si delicios!

DSC02996

Pofta buna!
Ana

{ Un pic de decembrie in cateva fotografii }

DSC02570

DSC02825


DSC02510

DSC02815


Sambata frumoasa!

Ana

vineri, 27 ianuarie 2012

{ Friday Flowers }

aDSC02704

variatiuni... pe o tema mai veche :)

In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu.

ASPTL


Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), copiati in postarea "Friday Flowers" de pe blogul vostru codul HTML



al banner-ului apoi lasati numele vostru si un link catre postarea voastra la comentarii.

Un sfarsit de saptamana agreabil!

Ana

miercuri, 25 ianuarie 2012

{ Premiu cu trei intrebari}


Am primit acest premiu de la Delia, o tanara doamna cu un blog care imi place mult! Multumesc frumos, draga Delia pentru ca te-ai gandit la mine! :)

Iata si cele trei intrebari:
1. Care este reteta voastra preferata de mancare postata pe blogul vostru?
Sunt mai multe,dar in acest moment cel mai des imi vine in minte aceasta reteta:

Salata de somon cu legume fripte

2. Care este desertul vostru preferat postat pe blogul vostru?
Hmm, si aici e cam greut caci la dulciuri am o problema: le prefer mancarii,desi stiu ca nu e bine :D
Cel mai mult imi plac totusi salatele de fructe in stare pura, iar aceasta este preferata mea:

Salata de fructe 2

3. Ce mancare credeti ca nu ati incerca niciodata sa mancati?
Cu siguranta nu as manca serpi,viermi, si altfel de taratoare :D

Dau mai departe premiul si leapsa Dositeei si Loredanei!

Sa aveti o zi frumoasa!
Ana

duminică, 22 ianuarie 2012

{ Pentru oameni frumosi! }

aDSC00084


Flori pentru oameni frumosi si o saptamana  implinita!

Ana

{ Bread for the Journey }

1

Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 4, 9-15

Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea. Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor. Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi. Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură. Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor. Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.

Evanghelia după Luca 19, 1-10

Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

O saptamana Binecuvantata!
Ana

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

{ Prin bucatarie...}

Dar nu ca sa gatim,cel putin nu in postul acesta! Ci doar asa, de dragul unei bucatarii un pic altfel aranjata, relativ proaspat zugravita si decent de cocheta ( a mon avis, evidament! :D )

DSC02490

DSC02509

DSC02506

DSC02504

DSC02503

DSC02502

DSC02507

DSC02636

DSC02985

Ana

vineri, 20 ianuarie 2012

{ Friday Flowers }

DSC02939

In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu.

ASPTL


Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), copiati in postarea "Friday Flowers" de pe blogul vostru codul HTML



al banner-ului apoi lasati numele vostru si un link catre postarea voastra la comentarii.

Doamne, ocroteste-i pe Romani!!!

Un sfarsit de saptamana agreabil!

Ana

luni, 16 ianuarie 2012

{ Un gand ... }

DSC02911

2. Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre,
3. Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos.
1Tesaloniceni 1:2-3

Ana

duminică, 15 ianuarie 2012

{ Bread for the Journey }

1

32. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac?
33. Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri.
34. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.

Matei 20:32-34

O duminica binecuvantata!
Ana

vineri, 13 ianuarie 2012

{Harissa si 200 de fani :) }

Harissa!

harissa

Reteta,maine!
Noapte buna!
Ana

Later edit

DSC02970


Demult imi tot propuneam sa fac aceasta prajitura, caci,citind reteta mi s-a parut extrem de simpla,dar niciodata, pana acum cateva zile nu am reusit sa imi pun ideea in practica.

Cand nu aveam iaurt,cand nu imi ajungea grisul,insa acum aveam toate ingredientele si chef de prajiturit.
Reteta o am de pe blogul lui Alison Trials doar ca am inlocuit zaharul cu indulcitor, nu am pus fulgi de cocos ( vazusem si pe cireasa de pe tort la Sorana de la Asia, iar ea nu pusese cocos) si am pus caju crud peste prajitura si stafide, in loc de migdale cum pusese Sorana,sau caise cum a pus Alison.

Iata ce spune Alison:

ingrediente:
3 cani de gris,
3/4 pachet de unt,topit,
3/4 cana zahar,
1,5 lingurite praf de copt,
1 cana de iaurt,
1 lingurita de tahini(pasta de susan)pentru uns tava,daca nu aveti folositi unt,
pentru sirop:
2 cani de zahar,
2 cani de apa,
1 lamiie(sucul),
2-3 lingurite apa de flori de portocal.
pentru decor:
2-3 linguri de fulgi de cocos,
2-3 caise deshidratate,taiate cuburi.
intr-un bol amestecam untul cu grisul si zaharul pina obtinem o masa omogena.in alt bol amestecam praful de copt cu iaurtul si asteptam ca acestea sa-si dubleze volumul(are loc reactia de "stingere" a prafului de copt),citeva minute.apoi adaugam iaurtul peste continutul primului bol si amestecam bine.aluatul obtinut il plasam intr-un vas de copt cu un diametru corespunzator ,astfel incit sa nu aiba o grosime mai mare de 2,5 cm.tot acum putem cu o scobitoare sau un cutit ascutit sa impartim prajitura in romburi sau patrate,iar in mijloc putem sa punem cite o aluna sau o migdala,daca vrem sa-i pastram aspectul autentic,eu am divagat de de la el...


harissa

Eu,cum va spuneam,am pus indulcitor, am pus un plic de praf de copt, nu am uns tava cu tahini ci cu ulei si am tapetat cu hartie de copt, nu am pus fulgi de cocos,si am decorat cu caju si stafide. Ah,si am pus un pachet intreg de unt topit ( l-am topit punandu-l cateva secunde in cuptorul cu microunde,cum zice Horia Varlan sa facem :) )

Este delicioasa,desi un pic cam prea dulce pentru gustul meu,chiar si cu indulcitor ( a propos, la indulcitor intotdeauna cantitatile sunt mai mici,deci in nici un caz o cana de indulcitor,ci doar o jumatate,iar pentru sirop doar o cana.)

Se simte destul de bine si sucul de lamaie,dar e placut,caci fara el prajitura ar fi cam gretoasa de atata dulce. Si,evident, se simte si parfumul apei de portocal :)

Acest post este facut cu dedicatie pentru toti cei 200 de fani ai paginii de Facebook a blogului meu. Va multumesc ca ati dat like paginii mele si va astept intotdeauna cu drag si pe Facebook si aici. :)
Daca se mai intampla si alte like-uri nu ma supar deloc, au contraire :))
Pofta buna si o sambata reusita!
Ana

{ Friday Flowers }

DSC02945


In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu.


ASPTL


Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), copiati in postarea "Friday Flowers" de pe blogul vostru codul HTML



al banner-ului apoi lasati numele vostru si un link catre postarea voastra la comentarii.

Un sfarsit de saptamana agreabil!

Ana

miercuri, 11 ianuarie 2012

{ Inca dimineata de vacanta... }

DSC02931


Fiind vorba,evident despre dimineata zilei de ieri...desi e valabil si pentru aceasta dimineata,doar ca azi am avut si incamai am si treaba!

Am trecut pe ceai, unul delicios, un amestec in care se regasesc si celebrele fructe goji. Racoritor, rafinat si  nici o indulcire.

DSC02923

Se poate servi simplu ( mie asa mi-a placut cel mai mult) dar daca vrei neaparat si ceva langa, poti savura inainte o briosa cu busuioc si cascaval sau chiarcativa biscuiti dietetici ( fara zahar,fara sare :)

DSC02926


Cum v-am spus mie imi place simplu de tot!
Doar impletind ceva deloc nesofisticat , sau lecturand o carte de vacanta, sau - cum fac astazi, in timp ce imi refac planificarile scolare.

Ochiul priveste niste lalele superbe( pe care le-am primit ieri...dimineata! :D )

bPicnik collage

Savurez la maximum aceste cateva zile de vacanta,caci stiu sigur ca le voi duce dorul :)
O zi frumoasa si voua! Si cu mult spor pe la ce treburi aveti,fiecare!

Ana

marți, 10 ianuarie 2012

{ Briose cu busuioc si cascaval }

DSC02909

Delicioase!
Le-am pregatit ieri seara, si inca mai avem caci am dublat cantitatile ( stiam ca voi avea musafiri,si mai stiam ca sunt extraordinar de bune ! )

DSC02895

Nu e prima oara cand le pregatesc,insa de data aceasta nu aveam branza cheddar, asa ca am pus ceea ce am gasit in frigider: cascaval Wian. Da, stiu,nu e cel mai grozav cascaval,de regula doar Rucar cumparam,insa,imi amintesc ca atunci cand am facut cumparaturile, lista era asa de lunga incat mi-era teama ca nu imi vor ajunge banii ( la shopping-ul de Craciun :D )

Dar chiar si asa,au iesit delicioase! ( ma repet,stiu,asa e cand imbatranesti :D )

DSC02900


Ingredientele(pe care va spusei ca eu le-am dublat).
- 200g faina,
- 100g faina de malai,
- o jumatate de lingurita cu  sare,
- 70g branza Cheddar/sau orice cascaval dat/a pe razatoare,
- busuioc proaspat tocat marunt ( cam 2- 3 linguri),
- 350ml lapte,  2 linguri de ulei de masline,
- 1 ou batut ca pentru omleta.

Intr-un castron de plastic amestecati faina cu faina de malai, sarea,3 sferturi din cascaval si busuiocul tocat marunt.
In alt castorn bateti oul si adaugati laptele si uleiul de masline.
Apoi turnati bolul cu lapte, ulei si ou peste cel cu faina si amestecati pana devine totul o pasta omogena.
Compozitia astfel obtinuta se toarna in formele de briose pe care trebuie sa le ungeti cu un pic de ulei.Radeti cascavalul ramas deasupra fiecarei forme cu compozitie.ASA CUM SE VEDE SI IN POZA!!!

Picnik collage

Se coc pret de aproximativ jumatate de ora ( sau mai putin,depinde de cuptor) in cuptorul preincalzit, la 180 grade [se lasa un pic in tava inainte de a le scoate din formele de briosse.]

Se servesc caldute, cu un pic de unt/sau fara :D si busuioc proaspat.( de data aceasta,fara pic de unt )

aPicnik collage

Pofta buna!
Ana

luni, 9 ianuarie 2012

{ monday morning randoms }

0Picnik collage

O saptamana rodnica si linistita!

Ana

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

{ Bread for the Journey }

1

1. Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte,
2. A vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea,
Psalmul 91:1-2

1. Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fata Ta spre noi şi ne miluieşte!
Psalmul 66:1

Duminica Binecuvantata!

Ana

{ 7 ianuarie 2012 }

1collage

Ana

{ Ma intreb cateodata... }

2collage

Este oare cineva pe deplin si pentru totdeauna fericit?
Caci eu... da, am momente clare de fericire dusa pana la extrem sau teama de atata bine,dar am si momente de mohorare, de tristete, de neputinta, de... neplacut!
Si fara sa judec (caci incerc din rasputeri sa ma controlez) nu pot totusi sa nu constat: cat de rau este sa astepti preotul cu Botezul si sa nu vina,sau sa vina cu Craciunul in 12 decembrie ( de ce oare atata de devreme? ), sa nu te poti incarca de sublim si de frumos si de credinta in biserica din parohia unde esti arondat caci e o atmosfera de totala ura si para la Patriarhie si lupta inexplicabila gen "care e mai bun" dintre preotii din acea biserica...
In concluzie sa nu te simti bine acolo, lucru pe care foarte multi, si nu doar eu. il simtim, drept pentru care atunci cand parintele te intreaba "unde va induhovniciti duminica si in zilele de sarbatoare?" sa ii raspunzi dand din colt in colt neputand sa ii explici de ce eviti biserica unde slujeste sfintia sa.

Si ma mai face profund nefericita stirea si imaginea in care oameni cu parul alb se inghesuie si se trantesc in noroi la orice, incepand cu Aghiazma si terminand cu tigaile, si ma doare, in momente din acelea, ca m-am nascut intr-o tara de neamuri proaste, de oameni necivilizati ca sa fiu mai putin dura, si nu ii inteleg absolut deloc. Hai, o patesti o data, de doua ori,dar a treia oara stai civilizat si asteapta sa iti vina randul, mai ales ca ,de cele mai multe ori, ajunge pentru tot norodul, si chiar nu e nevoie de nici o imbulzeala. Astfel de imagini, sa imi fie cu iertare dar nu imi provoaca nici o mila, din contra ma intreb ce pacate am de ispasit astfel incat m-am nascut in mijlocul unei astfel de populatii?
Cate secole ne mai trebuie pentru a fi o natiune civilizata, spalata la propriu si curata si la figurat?
Paradoxal,desi scriu acest post, nu sunt nici deprimata,nici nefericita. Doar ca iar am vazut bataia pe apa sfintita si nu m-am putut opri sa nu comentez... deh, aspir, dar inca nu sunt Sfanta...

Dovada ca nu-s deloc nefericita e si cosuletul cu gablonturi... habar nu am ce mi-a venit,caci eu asa ceva nu purtam nici cand eram studenta, ce m-o fi apucat acum,nu stiu, ca de altfel nici cat ma va tine :)

Voi sunteti mereu si deplin fericiti/ fericite?

Aaaaa, si inca ceva... pe mine ma fac fericita fericirile mici... nu stiu daca ma-ntelegeti...  :)

Ana

PS . Intre timp, a inceput sa ninga si la noi,nu ca mi-as dori eu asa ceva, caci va urma poleiul sau noroiul, nu ceva frumos. Inca nu se depune caci a plouat de ieri, dar slava Domnului ca nu mai e vantul acela turbat,de ziceai ca iti cade blocul din fata in cap !

PPS Daca exista cumva persoane care se simt ofensate de expresia "neamuri proaste" si doresc sa comenteze in favoarea acestora, ii rog sa citeasca bine formularul de comentarii caci ii voi modera :D

vineri, 6 ianuarie 2012

{ Friday Flowers }

DSC02790

In fiecare zi de vineri, bloggerii posteaza pe blogul lor o fotografie proprie cu buchete sau doar o singura floare. Cu siguranta "este voie" sa scrii si ceva pe langa aceasta fotografie, insa nu obligatoriu.

DSC02789


DSC02799

ASPTL


Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), copiati in postarea "Friday Flowers" de pe blogul vostru codul HTML



al banner-ului apoi lasati numele vostru si un link catre postarea voastra la comentarii.

Un sfarsit de saptamana agreabil!

Ana
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...